Chiar dacă România nu mai obține performanțe notabile în fotbal, jucătorii hunedoreni au avut o contribuție importantă la rezultatele obținute, de-a lungul vremii, de reprezentativa tricoloră.

Anul trecut s-au organizat Campionate Europene de fotbal, iar România a fost prezentă la competiția din Franța, în lot fiind şi fostul căpitan al Jiului Petroşani, Mihai Pintilii.

Puțină istorie

Dar tot anul trecut s-a mai organizat, în Brazilia, și Turneul Olimpic de fotbal, pentru echipe de tineret, la care România nu a luat parte. Până în 1976 această competiție era tratată cu mare seriozitate, în special de țările din estul Europei, mai ales după război, calificările pentru Olimpiadă fiind considerate meciuri oficiale la nivel de echipe naționale. De-a lungul timpului România a participat la trei astfel de turnee, în 1924, în 1952 și în 1964. Așadar să facem o mică incursiune în istorie. Ediția inaugurală a „mondialelor” s-a desfășurat în 1930, în Uruguay, România fiind prima echipă care s-a înscris la competiție. A fost singura ediție a marii competiții când nu s-au organizat preliminarii, dar România participase, anterior, la Jocurile Olimpice din 1924, când încă nu exista Campionat Mondial și acolo jucau primele reprezentative. Interesant de remarcat este și faptul că țara noastră nu a participat la două preliminarii ale Campionatului Mondial, la cele din 1950 și 1962, dar, imediat după aceste absențe, a jucat la turneele olimpice.

Ce vremuri…

Dar să revenim în 1924. La precedentele turnee olimpice de fotbal, nu multe, ţara noastră nu s-a înscris, făcând acest lucru doar în 1924. Atunci România a avut noroc, scăpând de primul tur, neexistând preliminarii, dar în faza a doua a întâlnit Olanda, în fața căreia a pierdut cu 6-0. Meciul s-a jucat pe vechiul stadion olimpic al Parisului, Colombes, la 27 mai, învingătoarea României ajungând până în semifinalele competiției, ce avea să fie câștigată de Uruguay, urmată de Elveția și Suedia, la turneu fiind înscrise 22 de echipe. Legenda spune că românii au călătorit trei zile cu trenul pentru a ajunge la Paris, în vagoane cu banchete de lemn, dar și că selecționerul de atunci, Adrian Suciu, venise în Franța cu proaspăta sa soție, în voiaj de nuntă…Căpitanul naționalei tricolore, primul din istorie care a purtat banderola, a fost Aurel Guga, cel ce a fost și primul jucător legitimat la o echipă din județul Hunedoara care a jucat pentru România.

La Petroșani și Lupeni

Acest lucru se întâmpla în 1926, pe 25 aprilie, într-un joc România – Bulgaria, scor 6-1, Guga fiind legitimat la Clubul Atletic al Minerilor Petroșani, jucătorul evoluând, apoi, și la Jiul Lupeni. Aurel Guga a fost și căpitanul echipei României în primul meci oficial pe care l-au disputat tricolorii, pe 8 iunie 1922, la Belgrad, când România învingea Iugoslavia cu 2-1. Gazdele au condus cu 1-0, prin golul lui Schiffer, din penalty, în minutul 35, egalarea aducând-o Francisc Ronnay, în minutul 41, tot din lovitură de la 11 metri, care a marcat primul gol din istoria naționalei României. Golul primei victorii românești a fost marcat de Guga, în repriza secundă, în minutul 61. Aurel Guga a jucat de 12 ori pentru echipa națională a României, în 9 jocuri purtând banderola de căpitan, și a marcat în patru rânduri, două dintre reușite, cea menționată anterior și golul din meciul Iugoslavia – România, scor 2-3, de la Zagreb, din 3 octombrie 1926, fiind marcate în timp ce evolua la echipa din Petroșani. Ultimul meci al lui Aurel Guga, legitimat atunci la Jiul Lupeni, în echipa națională a fost pe data de 15 aprilie 1928, la Arad, în partida România-Turcia 4-2. Apoi România nu s-a mai înscris în competiţia olimpică de fotbal până la ediţia din 1952, din Finlanda.

Omul cu chipul imortalizat pe timbre

După cel de-al doilea Război Mondial, vremurile au fost tulburi. Statele de după „Cortina de fier” nu au participat nici la Olimpiada din 1948 și nici la Campionatul Mondial de fotbal din 1950, nici măcar în preliminarii, cum a fost și cazul României. Tricolorii, însă, alături de mai toate țările din blocul estic, au participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki, în 1952. Dacă la precedenta participare la Olimpiadă, în 1924, România a avut noroc, având liber în primul tur, în Finlanda nu a mai fost așa. Reprezentativa țării noastre, ghinionistă acum, a jucat, la Turku, pe 15 iulie 1952, într-un tur preliminar, cu puternica echipă a Ungariei, care avea să câștige competiția și peste doi ani devenea vicecampioană mondială. Vecinii de la Vest s-au impus cu 2-1, prin golurile celebrilor Puskas și Czibor, pentru România marcând Suru, dar lucrul cel mai important pentru microbiștii hunedoreni este că s-a înregistrat prima prezență a unui jucător legitimat la noi în județ la o competiție majoră. Este vorba despre Tudor Paraschiva, atacantul de legendă a celor de la Flacăra Petroșani, cum se numea Jiul pe atunci, care, prin jocul practicat, a impresionat pe toată lumea, organizatorii competiției emițând un timbru omagial cu chipul său.  Atacant de mare talent, Paraschiva a evoluat de 6 ori în echipa națională, marcând și două goluri, fiind idolul tribunelor din Petroșani timp de 12 ani, încheindu-și cariera de jucător la Minerul Lupeni și antrenând, apoi, o vreme, la Vulcan. Pe banca de rezerve a aceluiași meci a mai fost un jucător al Petroșaniului, portarul Aurel Crâsnic. Originar din Lonea, cartierul de azi al Petrilei, Crâsnic a începul fotbalul la echipa Parângul din localitatea sa natală, iar apoi, vreme de zece ani, a apărat, cu mult succes, poarta Jiului, evoluând într-un meci și pentru echipa națională.

Fotbaliști unul și unul

Turneul Olimpic din 1952 a mai scos la rampă și alți jucători care au avut legături puternice cu fotbalul hunedorean. Titular în acel joc a mai fost și atacantul Eugen Iordache. Cu 12 selecții în echipa națională, pentru care a marcat un gol, Eugen Iordache este, pentru Jiul Petroșani, unul dintre antrenorii emblematici, fiind la cârma formației din Valea Jiului în 1972, când aceasta s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României. Tot în linia de atac îl întâlnim și pe Titus Ozon, „Năsosul”, așa cum era poreclit, a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști români ai tuturor timpurilor, având 22 de prezențe în echipa națională, înscriind de 5 ori, a fost antrenor la Jiul în două rânduri, în 1971 și în sezonul următor câștigării Cupei, în ’75. În meciul de la Turku a debutat în echipa națională Valeriu Călinoiu, care s-a lansat în fotbalul mare de la Metalul Hunedoara, numele de atunci al Corvinului. Jucător cu profil defensiv, Călinoiu a jucat 21 de meciuri în echipamentul tricolor, marcând și un gol. Pe banca de rezerve a aceluiași meci se aflau doi tineri jucători, pe atunci, care aveau să facă istorie la CCA, actuala Steaua. Unul dintre aceștia era Ștefan Balint, cu un singur joc în echipa națională, component al Corvinului, între 1956-1962, iar mai apoi antrenor în productivul centru de copii și juniori al clubului de pe Cerna, mai activând, anterior, în aceeaşi calitate, şi la Laminoirul Teliuc şi la Sportul Studenţesc Hunedoara. Balint a făcut, împreună cu Tiberiu Bone, un cuplu celebru de halfi la CCA. Bone a evoluat de 12 ori în echipa națională a României, iar debutul său pe prima scenă fotbalistică din România l-a făcut la vârsta de 17 ani, când era legitimat la Jiul Petroșani. Și, ca să fie tabloul complet, trebuie menționat că din staff-ul tehnic al naționalei făcea parte și Coloman Braun-Bogdan, unul dintre cei mai mari antrenori români ai tuturor timpurilor, care pregătise, anterior Jocurilor Olimpice din 1952, pe Jiul Petroșani.