Actualitate - Eveniment
Cinci jucători de la Autobergamo la echipa naţională
Echipa naţională de futsal a României, cu mulţi deveni în componenţă, va juca primele meciuri din acest an în această săptămână.
Sezonul de futsal din acest an va fi deschis de către echipa naţională de seniori, care va disputa două partide amicale.
„Dublă” cu Turcia
Echipa României va întâlni, miercuri şi joi, reprezentativa similară a Turciei, într-o „dublă” amicală, sacestea fiind primele meciuri ale „tricolorilor” din acest an. Cele două meciuri se vor disputa la Sala Polivalentă din Călăraşi, jocul de miercuri urmând a începe la ora 17.30, iar cel de joi la ora 17.00. Până acum, cele două reprezentive s-au întâlnit de 12 ori, doar în meciuri amicale, România câştigând 11 dintre aceste jocuri, singurul succes al turcilor fiind înregistrat tot la Călăraşi, în 2014. Ultimele jocuri dintre cele două formaţii s-au disputat în toamna anului trecut, în Turcia, la Kocaeli, România câştigând ambele confruntări, cu 4-3 şi, respectiv, 3-1. Echipa naţională de futsal a României revine pe teren propriu după aproape şase săptămâni, în ultimele meciuri ale anului trecut, pe 7 şi 8 decembrie, „tricolorii”jucând, la Deva, în Sala Sporturilor, cu Cehia. Atunci cehii câştigau primul meci, cu 9-3, pentru ca, în partida revanşă, „tricolorii” să se impună cu 7-0.
Grosul lotului vine de la Deva
Pentru „dubla” amicală cu Turcia, în lotul convocat de antrenorul – jucător Robert Lupu, fostul devean îndeplinind aceeaşi funcţie şi la Informatica Timişoara, se regăsesc şi cinci jucători legitimaţi la Autobergamo. Deţinătoarea Cupei şi Supercupei României şi a doua clasată în sezonul regulat al Ligii I de futsal i-a trimis la echipa naţională pe portarul Vlad Iancu şi pe jucătorii de câmp Cristian Matei, recent declarat cel mai bun jucător al anului trecut, Florin Matei, revenit la Deva după un periplu pe la Timişoara, Adrian Pânzaru şi Paulo Ferreira. De asemenea, în echipă mai sunt doi jucători care, în trecut, au evoluat la Deva, fiind vorba despre Dumitru Stoica, de la Cityus Târgu Mureş, precum şi singurul „stranier”din lot, Emil Răducu, legitimat în Malta, la Luxol Saint Andrews.
Niciun jucător de la liderul campionatului
Din lotul convocat de Robert Lupu mai fac parte portarul Andrei Grigoraş şi Laszlo Szocs, ambii de la FK Odorheiu Secuiesc, precum şi Bogdan Covaci, de la Târgu Mureş, şi un jucător de la gazda întâlnirilor cu Turcia, Dunărea Călăraşi, fiind vorba despre Ionuţ Movileanu. Este interesant de remarcat faptul că liderul la zi al Ligii I de futsal, United Galaţi, nu dă niciun jucător la echipa naţională, iar a doua clasată, Autobergamo are cinci convocaţi. Şi asta în condiţiile în care cele două echipe se vor întâlni sâmbătă, cu începere de la ora 16.00, conform site-ului Federaţiei Române de Fotbal, la Sala Sporturilor din Deva, în derby-ul campionatului, partida contând pentru etapa a XVI-a a sezonului regulat, prima din acest an care se desfăşoară în Liga I de futsal. Înaintea jocurilor cu România, turcii au mai disputat, în prima săptămână a acestui an, două jocuri amicale, ambele pe teren propriu, cu reprezentativa Republicii Moldova, pierzând-o pe prima cu 5-2, dar câştigând-o pe cealaltă cu 4-1.
Pregătire pentru EURO 2018
„Tricolorii” se pregătesc pentru meciurile pe care le vor juca în cea de-a doua fază din preliminariile Campionatului European – Slovenia 2018. Peste nici trei luni, în perioada 3-12 aprilie 2017, România va evolua la Călărași într-o grupă în care adversarele vor fi Portugalia, Finlanda și echipa care va câștiga o serie din care fac parte Letonia, Armenia, Estonia și Germania (disputele vor avea loc în perioada 26-29 ianuarie 2017, în Letonia). Reprezentativele care se vor clasa pe locul 1 se vor califica în turneul final, iar formațiile care se vor clasa pe locul 2 și cea mai bună dintre echipele care se vor clasa pe locul 3 în cele șapte grupe din turul principal vor mai avea o şansă de a accede la EURO 2018. Este vorba despre Play-Off, în care cele opt formații vor juca baraje tur-retur (10-13 septembrie 2017 și 24-27 septembrie 2017). Prin tragere la sorți vor fi stabilite patru confruntări, iar câștigătoarele se vor califica în turneul final. Slovenia, în calitate de gazdă, este deja calificată la turneul final EURO 2018, care va avea la start 12 echipe și se va desfășura în perioada 30 ianuarie – 11 februarie 2018 la Ljubljana, în Arena Stozice. Deținătoarea trofeului este Spania. Privind grupa României, se poate spune că un obiectiv perfect realizabil este ocuparea poziţiei secunde, Portugalia fiind mare favorită la ocuparea primului loc, reprezentativa „lusitană” fiind cotată cu mari şanse chiar a se impune la EURO 2018.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 16 ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga