Actualitate
Vom circula de la Orăștie spre Occident în acest an?
Construcția de autostrăzi în România pare a fi o misiune imposibilă, dacă este să ne luăm după ceea ce s-a realizat anul trecut.
Anul 2016, în ceea ce privește construcția de autostrăzi, s-a încheiat cu zero kilometri inaugurați, singura „realizare” fiind redarea în trafic a porțiunii dintre Cunța și Săliște, de pe tronsonul Orăștie – Sibiu al A1.
Declarațiile oficiale
Conform declarațiilor oficiale, în acest an vom avea mai multe inaugurări pe autostrăzile, actualmente pe hârtie, ale României. „Anul acesta finalizăm 90,3 kilometri de autostradă. Lugoj – Deva, loturile 2, 3 și 4, (72 de kilometri, n. red) Sebeș – Turda, loturile 3 și 4 (15 km), și pe București – Brașov, tronsonul București – Ploiesti, legătura cu Capitala (3,3 km). Anul acesta vor fi construite. Noi le finalizăm. Pe drumurile naționale, finalizăm modernizarea a 275 de kilometri, cu finanțare 100% asigurată, fie că este din fonduri europene sau buget de stat„, a spus vicepremierul Sevil Shaideh la Antena 3. Anul trecut ar fi trebuit inaugurați cei 15 kilometri ai tonsonului 2 de pe Autostrada Deva – Lugoj, cei dintre Traian Vuia și Margina, dar nu s-a reușit recepția lucrărilor, din cauza unor hachițe juridico-birocratice. Conform delarațiilor oficiale, acest tronson ar trebui inaugurat cel mai târziu săptămâna viitoare. „Am identificat și am eliminat obstacolele birocratice la Compania Națională a Administrării Infrastructurii Rutiere (CNAIR, care răspunde de construcția de autostrăzi, n. Red.) și, astfel, secțiunile A, B și C, în lungime de 15 kilometri, din obiectivul de investiții autostrada Lugoj — Deva Lot 2 sunt finalizate și au conexiunea asigurată prin intermediul nodurilor rutiere de la Dumbrava și Margina, putând fi deschise traficului imediat după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor. În acest sens, vă informez că în intervalul 6 — 10 februarie vom avea această recepție și vom putea da în folosință cei 15 kilometri”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Digi 24.
Au preluat optimismul „foștilor”
În teren, însă, dacă e să ne luăm după experiența anilor trecuți, lucrurile par a sta un pic diferit de declarațiile oficiale. Anul trecut, cei de la CNAIR erau extrem de optimiști față de prognozele oficiale, făcute tot de către reprezentanții instituției, iar punctul lor de vedere pare a fi fost preluat și de actuala conducere a companiei. Mai exact, s-a devansat pentru acest an, deși termenul inițial era 2018, finalizarea tronsonului Deva-Lugoj, cu toate tunelurile, mai exact două, pe raza comunei hunedorene Lăpugiu de Jos, în satul Holdea, pentru urşi şi lileci, existenţi, probabil,dar văzuţi numai de diverşi ecologişti. În plus, pentru finalizarea lucrărilor, cuprinsă într-un set de 11 proiecte, în valoare de peste 500 de milioane de euro, Uniunea Europeană a aprobat finanțarea. Deci finalizarea nu ar fi imposibilă, dar surprize pot apărea oricând. Apoi pe tronsonul dintre Orăștie și Sibiu au apărut din nou probleme, în alte locuri față de cele obișnuite, iar specialiști din domeniu chiar au lansat ideea reconfigurării unei porțiuni de autostradă, aceasta nefiind pe teritoriul județului Hunedoara, termenul de execuție variind de la câteva luni la doi ani.
Să fim optimiști, dar să nu exagerăm
Apoi ar mai fi și tronsonul Sibiu – Pitești, cu care s-ar face legătura cu Bucureștiul, sau invers, conectarea Capitalei la o autostradă spre Vestul Europei. Aici, deși lucrările se află într-un stadiu incipient, au apărut deja primele probleme, cu amnestecarea probelor geologice, lucru care a dus la întîrzierea lucrărilor, sau alți bani, altă distracție. Aici s-a revenit, în mod oficial, la anul 2021 pentru deschidere, după ce, tot în mod oficial, 2022 era anunțat ca un termen rezonabil pentru acest lucru. Dar și aici, din surse oficiale, care doresc să își păstreze anonimatul, s-a avansat, deja, ideea că anul 2023 ar putea fi acela în care s-ar putea circula pa autostradă de la Nădlac la București. Trăgând linie, dacă suntem optimiști, am putea spune că la sfârșitul anului în curs se va putea circula pe autostradă măcar de la Orăștie, dacă nu chiar și de la Sebeș, spre Occident, fără a fi nevoiți să ieșim de pe A1 pe raza comunei Lăpugiu de Jos, pentru a nu deranja urșii și liliecii. Dar cum suntem obișnuiți să nu exagerăm cu optimismul, ar fi bine să avel legătura cu Lugojul și, apoi, spre Vestul Europei, chiar și cu „coborârea” anterior menționată.
Actualitate
Distrugere de muniţie în poligonul din zona Bârcea Mică. Activitățile de detonare vor avea loc joi

Unitatea Militară 01794 Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, joi, 06 martie 2025, între orele 09:00-14:00, va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică.
“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării distrugerii muniției”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Deva.
Actualitate
Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.
În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.
“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.
Sursa foto: IPJ Hunedoara
Actualitate
DAS Deva: A fost aprobată lista de priorități a solicitanților de locuințe ANL

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 27 februarie, lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe ANL, valabilă pentru anul 2025 – pe baza dosarelor depuse până în data de 31 decembrie 2024.
Conform legii, analizarea cererilor de locuințe ANL și stabilirea listei de priorități în soluționarea acestora se fac în fiecare an, până la finele lunii februarie, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul anului precedent și se aprobă prin Hotărâre a Consiliului Local.
Potrivit datelor centralizate de Serviciul Fond Locativ al Direcției de Asistență Socială Deva, 203 persoane, cu vârste între 18 și 40 de ani, sunt cuprinse în lista de acces la locuințele pentru tineri destinate închirierii, iar 8 dintre acestea figurează pe lista de priorități valabilă pentru 2025 – ca urmare a actualizării dosarelor până în data de 23 ianuarie 2025.
Informații suplimentare cu privire la locuințele ANL se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 – Serviciul Fond Locativ (Compartiment Locuințe ANL), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.
În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva administrează 134 de locuințe ANL (garsoniere și apartamente), care sunt situate în trei imobile.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 16 ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga