Connect with us
Data: 28/12/2024
.

Actualitate

Serghei Gorbunov le-a cerut judecătorilor din Deva să fie eliberat

Publicat

pe

Cetățeanul moldovean, Serghei Gorbunov (foto), cel care a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru o tâlhărie comisă, la Deva, asupra unui om de afaceri din oraș, le-a cerut judecătorilor să fie pus în libertate. Basarabeanul, al cărui nume a fost intens mediatizat în anii trecuți, mai ales după ce a fost bănuit de implicare în cazul dublului asasinat, din 2009, de la o casă de schimb valutar din Brașov, s-a adresat, recent, Judecătoriei Deva, solicitând eliberarea condiționată. Magistrații acestei instanțe urmează să analizeze cererea sa, în prima zi a lunii viitoare.

Aflat în Penitenciarul Aiud, din județul Alba, acolo unde își ispășește pedeapsa primită, Gorbunov a înaintat, de curând, o cerere în instanță prin care solicită să fie pus în libertate. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Deva, iar primul termen a avut loc la mijlocul lunii februarie anul acesta, înfățișare care s-a amânat, la cererea lui Gorbunov în vederea angajării unui apărător. Urmează ca, la 1 martie, judecătorii deveni să îi analizeze cetățeanului moldovean, din nou, solicitarea. Se pare că, nu este prima dată când Serghei Gorbunov cere să fie eliberat.

Judecat pentru o tâlhărie comisă în 2003

Reamintim că, basarabeanul a primit o pedeapsă de 16 ani de închisoare, acesta executând deja o parte din condamnare. El a fost judecat pentru tâlhăria comisă asupra unui om de afaceri din Deva. Fapta s-a consumat în 8 aprilie 2003. Atunci, cetăţeanul moldovean, împreună cu un alt bărbat, l-ar fi tâlhărit pe omul de afaceri Sorin Dumitreasă, într-o scară de bloc din cartierul devean Dorobanţi. Înarmaţi cu un box pe mână şi cu un levier de fier, Gorbunov şi complicele său ar fi tăbărât peste omul de afaceri lovindu-l şi luându-i borseta în care se afla suma de 65.000 lei, în lei şi valută.

În octombrie 2010, cetăţeanul moldovean a fost condamnat de Judecătoria Deva la 16 ani de închisoare pentru tâlhărie, dar nemulţumit de pedeapsa primită Gorbunov a contestat decizia la Tribunalul Hunedoara. Judecătorii hunedoreni i-au respins apelul basarabeanului, iar acesta a făcut recurs la instanţa superioară de la Alba Iulia, care, în 2011, a decis, definitiv, ca Serghei Gorbunov să rămână cu aceeaşi pedeapsă stabilită prima dată de Judecătoria Deva, respectiv de 16 ani de închisoare. În plus, Curtea de Apel Alba -Iulia l-a mai obligat, tot atunci, pe cetățeanul moldovean, să plătească atât daune morale, cât și materiale.

Advertisement

Suspect și în alte tentative de jaf

Gorbunov a mai fost suspectat și de implicare în cazul jafului armat, din 29 ianurie 2009, de la o casă de schimb valutar din Braşov, soldat cu moartea a două persoane şi rănirea grave a alteia. Surse judiciare spuneau că, basarabeanul a mai fost arestat şi în 2004, pentru o tentativă de omor, an în care acesta ar mai fi avut tentative de jaf la trei case de schimb valutar, două din Constanţa şi una din Braşov. El a fost încarcerat în Penitenciarul din Craiova, unde trebuia să ispăşească cei 15 ani de condamnare, dar a fost pus în libertate în scurt timp, din motive medicale. Pentru că nu s-a mai întors la închisoare, Gorbunov a fost dat în urmărire generală. Aceleași surse judiciare afirmau că, pe lângă cei 16 ani, pedeapsă cu închisoarea pe care a primit-o în România, Serghei Gorbunov, ar mai fi avut de executat încă o pedeapsă, de 12 ani de închisoare, în Republica Moldova.

Advertisement

Actualitate

FOTO: Un nou incendiu s-a produs din cauza unei sobe

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Petroșani au fost solicitați din nou, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă tip duplex, situată pe strada Cuza Vodă, din municipiu.

Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că, incendiul se manifesta într-o încăpere a locuinței, în care se afla depozitată o mare cantitate de materiale textile și combustibile.

O femeie, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost evacuată înainte de sosirea echipajelor operative.

Aceasta a fost evaluată medical și nu a necesitat transportul la spital.

Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, protejând astfel restul imobilului.

Advertisement

În timpul intervenției, salvatorii au evacuat o butelie încărcată, eliminând riscul producerii unei explozii.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită că fiind – mijlocul de încălzire (sobă) lăsat nesupravegheat.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu izbucnit la anexele gospodărești ale unei case din Petros

Publicat

pe

Redactat de

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la anexele gospodărești ale unei case din localitatea Petros.

Pompierii Gărzii de Intervenție Baru și cei ai Detașamentului Petroșani au intervenit la fața locului. „Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violet pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la locuință și la grajdul animalelor. Pompierii au localizat incendiul și în aceste momente acționează pentru lichidare. Din fericire, nu au existat persoane care să necesite asistență medicală”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Condiții excelente de schi, în Straja. Telescaunul spre Vârful Straja, funcțional

Publicat

pe

Redactat de

Începând cu data de 28 decembrie 2024, Stațiunea Straja își întâmpină vizitatorii cu condiții excelente pentru schi, iar instalațiile de transport pe cablu sunt operaționale pe mSajoritatea pârtiilor.

În acest sezon, iubitorii sporturilor de iarnă pot accesa diverse trasee cu ajutorul instalațiilor de transport moderne.

Iată care sunt instalațiile de transport pe cablu funcționale la Stațiunea Straja în această perioadă:

  • Pârtia Constantinescu: Telescaun 1 (nou) și Telescaun 4 alfa
  • Pârtia Mutu: Teleschi 5
  • Pârtia Canal: Telescaun 2
  • Pârtia Baloo
  • Pârtia Platoul Soarelui
  • Telegondola

Este important de menționat că, în funcție de condițiile meteorologice, pot apărea modificări în funcționarea instalațiilor, astfel că vizitatorii sunt sfătuiți să verifice actualizările înainte de a ajunge pe pârtie.

Stațiunea Straja continuă să ofere o experiență de neuitat pentru toți pasionații de schi și snowboard, iar peisajele montane îmbogățesc fiecare coborâre.

FOTO: Statiunea Straja-Pro Straja

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate