Connect with us
Data: 01/07/2024
.

Actualitate

Furt, după lăsarea întunericului, la Castelul Corvinilor. Hoții au plecat cu circa 170.000 de lei

Publicat

pe

Unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din județ, Castelul Corvinilor de la Hunedoara a fost prădat de hoți. Persoane necunoscute au furat toți banii proveniți din încasarea taxei de intrare de la turiștii care au trecut pragul edificiului istoric în zilele libere ale minivacanței de 1 mai. Este vorba despre o sumă importantă de bani, nu mai puțin de aproximativ 170.000 de lei.

Furtul ar fi avut loc în noaptea de luni spre marți, iar dispariția banilor a fost descoperită ieri dimineață, la prima oră, de unul dintre agenții care asigură paza monumentului istoric. Hoții ar fi spart geamul de la casa de bilete, spun surse din rândul anchetatorilor. Așa au ajuns în interiorul monumentului istoric. Au luat banii, ce erau ținuți într-un sertar din casieria monumentului istoric, și s-au făcut nevăzuți. Nu este exclusă din varianta ca indivizii care, cel mai probabil, au premeditat fapta, să se fi ascuns pe timp de noapte printre zidurile monumentului istoric.

Poliția are un cerc de suspecți

Polițiștii încearcă acum să afle cine se face vinovat de furtul banilor. Oamenii legii au ridicat mai multe probe de la fața locului și spun că au deja un cerc de suspecți. „Polițiștii au fost sesizați în cursul acestei dimineți (n.red. ieri), în jurul orei 07:00, de un agent de pază, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au pătruns în incinta Castelului Corvinilor și au furat banii proveniți din încasările obținute în weekend-ul trecut. Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost ridicate mai multe probe care sunt, în acest moment, analizate. Există un cerc de suspecți”, a declarat comisar Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

El a precizat că, polițiștii analizează inclusiv imaginile surprinse de camerele video de supraveghere amplasate în zona monumentului istoric. De asemenea, este verificat și modul de deținere a încasărilor care, zic polițiștii, potrivit legii, ar fi trebuit păstrate într-un loc mult mai sigur, și anume într-un seif.

Advertisement

La rândul său, Cristian Roman, directorul Castelului Corvinilor, a confirmat, ieri, faptul că, paguba este de aproximativ 170.000 de lei și că suma a fost sustrasă din interiorul casei de bilete a monumentului istoric. „Nu putem oferi foarte multe informații. În acest moment, este o anchetă a poliției în curs de derulare”, a precizat acesta.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat. Întreaga anchetă este coordonată de procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Vizitat de mii de turiști

Castelul Corvinilor este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa, motiv pentru care, în ultimii ani, a ajuns să fie tot mai căutat de turiști, în special de cei străini. Numai în weekend-ul trecut, aproximativ 5.000 de turiști au vizitat fosta casă a lui Iancu de Hunedoara.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

4,87 la sută – rata şomajului în județ, la finalul lunii mai

Publicat

pe

Redactat de

Rata șomajului în județul Hunedoara a fost calculată, la sfârșitul lunii mai 2024, la o valoare de 4,87 la sută, în creștere comparativ cu luna anterioară.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 4,82 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere de 0,05 pp”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara.

La sfârșitul lunii mai 2024, în evidențele AJOFM Hunedoara erau înregistrați 7.580 șomeri, dintre care 4.192 femei.

Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, din totalul de 7.580 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.225 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5.355 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.737 șomeri provin din mediul rural și 4.843 sunt din mediul urban.

Advertisement

Sursa: AJOFM Hunedoara

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 27 %, urmat de cei cu studii liceale 26 %, iar 22 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 15% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 8 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %. „Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 258 persoane foarte greu ocupabile, 1.840 greu ocupabile, 5.060 mediu ocupabile, iar 422 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, au mai informat reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Lucrări de reparații pe drumuri naționale din județ

Publicat

pe

Redactat de

Mai multe lucrări de reparații se desfășoară, în această săptămână, pe drumuri naționale din zona de vest, au informat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

În județul Hunedoara, se lucrează pe DN 66 Hațeg și DN 7 Orăștie, DN 74 Buceș – Vulcan, DN 66, la Uricani.

“Lucrări pe drumurile naționale din zona de vest săptămâna aceasta: Județul Timiș: DN 68A -Coșava -Margina -refacere structură rutieră, până în 25 iulie, lucrări desfășurate inclusiv pe timpul nopții, DN 6 Sânnicolau Mare – Cenad – covor asfaltic; DN 57 Jamu Mare – Comorâște – reparații carosabil; Județul Caraș-Severin – DN 68 Oțelu Roșu – Caransebeș – covor asfaltic; VO Caransebeș – tasări locale; DN 67D Băile Herculane – Valea Cernei – consolidare drum¸ DN 57 Berzasca – construire polată pentru protecția drumului de căderile de pietre de pe versant (foto); Județul Hunedoara: DN 66 Hațeg și DN 7 Orăștie – amenajare sensuri giratorii; DN 74 Buceș – Vulcan – consolidare corp drum; DN 66 Uricani – consolidare poduri; Județul Arad: DN 7 Vărădia și Bârzava – montare parapete pe rulouri”, au informat reprezentanții DRDP Timișoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Oferta educațională a UPET, adaptată cerințelor de pe piața muncii

Publicat

pe

Redactat de

Universitatea din Petroșani se orientează către viitorul educațional al studenților, continuând să ofere oportunități remarcabile pentru dezvoltarea profesională a tinerilor din Valea Jiului și din alte regiuni.

Cu specializări diversificate și solicitate, instituția se distinge prin accentul pus pe angajabilitatea absolvenților săi.

Prof. univ. dr. Radu Sorin Mihai, rectorul UPET, subliniază că majoritatea absolvenților găsesc rapid locuri de muncă, fie în Valea Jiului, prin parteneriatele cu mediul economic local, fie în diverse locații din țară și din străinătate. Oferta academică a universității include domenii precum inginerie, automatică-calculatoare, economie, administrație publică și asistență socială, toate fiind alese nu doar pentru relevanța lor academică, ci și pentru cerințele pieței muncii.

„Universitatea din Petroșani oferă specializări atractive și căutate pentru că ținem cont de necesitățile pieței. Ne concentrăm pe pregătirea studenților pentru a fi imediat angajabili, într-o piață a muncii din România și din afara ei, care are nevoie mare de absolvenți cu învățământ superior,” a explicat rectorul.

Prin aceste eforturi, Universitatea din Petroșani se angajează să furnizeze educație de calitate și să faciliteze integrarea absolvenților pe piața muncii, contribuind astfel la dezvoltarea economică și socială a regiunii și a țării.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate