Actualitate
Angajații din AJFP Hunedoara au protestat spontan, timp de o oră
Marți, între orele 12.30 și 13.30, sindicaliștii hunedoreni din cadrul Agenției Județene a Finanțelor Publice (AJFP), au organizat un protest spontan.
Angajații de la cele șase agenții din județ ale AJFP Hunedoara au protestat, ieri, timp de o oră, fiind nemulțumiți de grila de salarizare pe care vor fi plătiți în viitor.
Se anunță o explozie a prețurilor
Angajații de la „Finanțe” susțin că au organizat acest protest spontan deoarece, în următorii patru ani, conform noii legi a salarizării, creșterile de venituri pe care le vor obține ar fi infime. “Pe actuala formulă de calcul a salariilor, retribuția noastră are coeficientul 3, iar pe cea nouă de doar 1,96. Este o mișcare preventivă de protest, în contextul în care, odată cu creșteri salariale consistente din alte domenii, care vor duce la o explozie a prețurilor, noi nu ne vom mai putea descurca cu veniturile care sunt prevăzute a le obține în viitor, până în 2022 noi urmând a mai primi doar 140 de lei în plus. Miercuri (astăzi, n. red.), ne vom întâlni toți liderii sindicali din domeniu pentru a vedea ce se vom face în continuare. Sperăm să avem cu cxine purta negocieri, pentru că, în prezent, suntem excluși de la dialog. De noua grilă de salarizare am aflat de pe site-ul PSD, însă noi considerăm că ar fi trebuit să fim consultați pe această temă”, a declarat Mircea Igreț, președintele Sindicatului “Finanțe Publice” din județul Hunedoara.
Să fie o răzbunare de la “Centru”?
Sindicaliștii din „Finanțe Publice” cred că această majorare salarială, pe care o consideră infimă, se datorează celor de la “Centru”. Mai exact, aceștia cred că este vorba despre o răzbunare a celor din ANAF Central, deoarece angajații din teritoriu, în urmă cu doi ani, nu au fost de acord ca salariile celor de la București, oricum mai mari decât celelalte din țartă, să crească cu 25 de procente. Iar diferențele salariale dintre Capitală și teritoriu sunt considerabile, în opinia sindicaliștilor hunedoreni. “Diferența de salarizare între București și teritoriu este, acum, de 35%. Nu avem nimic cu cei de la “Centru”, chiar îi felicităm pentru ce au obținut, dar vrem și noi aceleași drepturi. În plus, suntem discriminați față de alte categorii de bugetari, precum doctorii sau profesorii, nouă fiindu-ne interzis să prestăm alte activități legale în afara programului de lucru. Apoi o altă nemulțumire este și faptul legat că apare anomalia ca și în alte domenii de activitate, în care subordonații să câștige mai mult decât șefii”, a mai spus Mircea Igreț.
Posibilă grevă generală
La mișcarea de protest de ieri au participat aproape toți cei circa 400 de sindicaliști din cele șase agenții județene ale AJFP, însă contribuabilii nu au avut de suferit, dar pe viitor s-ar putea să nu mai fie așa. “Data aleasă pentru acest protest nu a fost întâmplătoare, fiind început de lună, când nu prea se fac plăți, iar contribuabilii nu au fosat afectați, deoarece s-a asigurat o permanență la ghișeele unice. Nu știu cum va fi, însă, dacă nu vom ajunge la o înțelegere cu cei în drept, în acest caz noi fiind deciși să intrăm în grevă generală, lucru care va afecta contribuabilii, chiar dacă mai sunt și alte alternative de efectuare a plăților”, a precizat președintele Sindicatului “Finanțe Publice” din județul Hunedoara, Mircea Igreț. În cursul zilei de ieri au mai protestat, timp de o oră, și alți sindicaliști din “Finanțe” din țară. Noua lege a salarizării va intra în vigoare la 1 iulie 2017.
Actualitate
Distrugere de muniţie în poligonul din zona Bârcea Mică. Activitățile de detonare vor avea loc joi

Unitatea Militară 01794 Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, joi, 06 martie 2025, între orele 09:00-14:00, va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică.
“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării distrugerii muniției”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Deva.
Actualitate
Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.
În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.
“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.
Sursa foto: IPJ Hunedoara
Actualitate
DAS Deva: A fost aprobată lista de priorități a solicitanților de locuințe ANL

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 27 februarie, lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe ANL, valabilă pentru anul 2025 – pe baza dosarelor depuse până în data de 31 decembrie 2024.
Conform legii, analizarea cererilor de locuințe ANL și stabilirea listei de priorități în soluționarea acestora se fac în fiecare an, până la finele lunii februarie, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul anului precedent și se aprobă prin Hotărâre a Consiliului Local.
Potrivit datelor centralizate de Serviciul Fond Locativ al Direcției de Asistență Socială Deva, 203 persoane, cu vârste între 18 și 40 de ani, sunt cuprinse în lista de acces la locuințele pentru tineri destinate închirierii, iar 8 dintre acestea figurează pe lista de priorități valabilă pentru 2025 – ca urmare a actualizării dosarelor până în data de 23 ianuarie 2025.
Informații suplimentare cu privire la locuințele ANL se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 – Serviciul Fond Locativ (Compartiment Locuințe ANL), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.
În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva administrează 134 de locuințe ANL (garsoniere și apartamente), care sunt situate în trei imobile.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 17 ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga