Connect with us
Data: 01/07/2024
.

Actualitate - Eveniment

Astrele s-au aliniat, din nou, pentru CNS Cetate

Publicat

pe

În acest sfârșit de săptămână vom avea, din nou, meciuri de fotbal pe stadioanele din județul Hunedoara dar, ca și în week-end-ul trecut, partidele cele mai interesante se vor disputa pe terenuri străine.

La sfârșitul acestei săptămâni vor avea loc partide de fotbal din Ligile III,IV și V, dar și un meci, cvasidecisiv, pentru accederea în finala din play-off-ul campionatului de futsal.

Deva are, din nou, noroc

Week-end-ul fotbalistic va începe vineri după – masă, la ora 17.00, când CNS Cetate Deva va întâlni, în deplasare, într-un meci contând pentru etapa a XXIII-a a seriei a IV-a din Liga a III- a de fotbal, pe Millenium Giarmata. Devenii, locul cinci, la trei puncte de lider, par a fi favoriți în confruntarea cu echipa de pe poziția a zeca, care are un final liniștit de campionat. Victoria este absolut necesară pentru cei de la CNS Cetate, mai ales că, deși șansele de promovare în Liga a II-a, considerate, la un moment dat, pierdute, trei puncte pentru deveni ar apropia eșalonul secund foarte mult de echipa de la poalele Cetății. În plus, în runda anterioară, astrele s-au aliniat, din nou, pentru deva, CNS Cetate reintrând în cărțile promovării. Deva a câștigat, cu noroc, la ultima clasată, UTA BD II, cu 3-2, în vreme ce contracanditatele s-au cam împiedicat între ele. Situația ar putea sta la fel și în această etapă cînd, dacă astrele se vor alinia favorabil, încă o dată, pentru CNS Cetate, devenii, mergând pe același noroc proverbial și în ultimele trei runde, par a fi favoriți la promovare. Deși lucrurile par, la prima vedere, exagerate, situația nu stă deloc așa. La ora actuală, Ripensia, Galda și Sebișul au 43 de puncte, Reșița 42, Deva 40, iar Lugojul 39, cei din urmă fiind și ei foarte importanți în ultimele etape și, cu siguranță, ca și noi, își fac calcule de promovare. De exemplu, în etapa a XXIII-a Galda va juca, acasă, cu Lugojul, iar un egal vine „mănușăcelor de la CNS Cetate. Apoi devenii speră ca și celelalte contracandidate la promovare, care joacă în deplasare, să nu câștige în deplasare, Sebișul jucând la Pandurii II, Ripensia la Becicherec, iar Reșița la Alba Iulia. Și, dacă, din nou, rezultatele vor fi favorabile devenilor, atunci calculele pentru ultimele trei etape se complică și mai mult.

Petrila este din ce în ce mai aproape de eșalonul al treilea

Advertisement

Sâmbătă, cu începere de la pra 11.30.se vor disputa și majoritatea meciurilor din etapa a XVIII-a a Ligii a IV-a de fotbal Hunedoara. După disputarea ultimei runde situația la vârful clasamentuluinu s-a schimbat, iar liderul ierarhiei, Inter Petrila, își menține avansul de cinci puncte în fața campioanei în exercițiu, Hercules Lupeni, și are prima șansă de a promova în Liga a III-a. În ultima etapă, deși era, cel puțin pe hârtie, un derby de Valea Jiului, Petrila a învins, pe teren propriu, ultima clasată, Minerul Uricani, cu 13-1 (6-0), scorul campionatului (goluri Drăgoescu Răzvan min. 4, Dolha Adrian min. 14, 20, 84, Mareş Marius min. 25, 86, Horvath Daniel min. 32, Cîmpean Adrian min. 35, 61, Matei Marius min. 51, Kalai Iosif min. 62, 77, 87, respectiv Preoteasa George min. 70). Într-un alt derby al Văii, Lupeniul a trecut cu 4-0 (3-0), acasă, de Jiul Petroșani, a noua clasată (goluri Firan Andrei min. 24, 25, Sandu Remus (autogol) min. 30, Roşian Ioan min. 57), iar situația la vârf rămâne neschimbată. Pe podium a urcat Retezatul Hațeg, după victoria de acasă, cu 3-0 (1-0), în fața celor de la Universitatea Petroșani, antepenultimii în ierarhie (goluri Vîrlan Andrei min. 21, Kadar Mihai (autogol) min. 52, Maier Sergiu min. 90+2). Locul patru este ocupat, acum, de CS Hunedoara, în urma victoriei, cu n1-0 (1-0), de pe terenul echipei de pe locul opt, Aurul Certej (gol Creciunesc Raul min. 41). Pe cinci a coborât Șoimul Băița, în urma înfrângerii, cu 3-2 (0-2), de pe terenul vecinilor de la Aurul Brad, locul șase (goluri Polvrea Emil min. 52, Filipaş Radu min. 58, Corinda Robert min. 85, respectiv Salamon Lorant min. 14, Ungur Ioan min. 25). În fine. Într-un meci fără implicații la vârful clasamentului, Victoria Călan, locul șapte, a dispus, acasă, cu 4-0 (2-0), de penultima clasată, Metalul Crișcior Brad (goluri Stănculea Răzvan min. 17, 66, Cic Călin min. 22, Roşca Ciprian min. 88). Sâmbătă se vor disputa meciurile Crișcior – Lupeni, Jiul – Certej, Hunedoara – Petrila, Uricani – Hațeg și Universitatea – Brad, iar duminică Băița – Călan. În deschiderea jocurilor de seniori, care încep la 11.30, de la pra 9.30, după același program, se vor disputa partidele juniorilor, întrecere în care Jiul Petroșani, liderul competiției, își păstrează avansul de cinci puncte de a doua clasată, Inter Petrila.

Nimic nou în Liga a V-a

Nici în Liga a V-a de fotbal Hunedoara nu s-au înregistrat schimbări în partea superioară a ierarhiei, Dacia Orăștie păstrându-și avansul de patru puncte în fața celei de-a doua clasate, Măgura Pui. Orăștia a făcut, și wa, scorul etapei, 13-1 (7-0), în jocul de acasă cu „lanterna roșieSantos Boz (goluri Teglă Tudor min. 3, 16, 24, 88, Nicolescu Sorin min. 10, 18, 28, 34, Sav Victor min. 60, Ghemeș Paul min. 72, Ioniţă Iulian min. 77, Dănescu Fabian min. 79, 82, respectiv Ignat Alin min. 57). Și cei de la Pui s-au impus, pe teren propriu, dar cu un scor mai mic, 3-1 (1-1), în fața echipei de pe locul zece, Victoria Dobra (goluri Sora Roşca min. 18, Albesc Ovidiu min. 60, Apati Paul min. 72, respectiv Herci Claudiu min. 43). Pe trei rămâne AS Sântămăria Orlea, după victoria, fără joc, considerat acasă, cu 3-0, în fața retrasei Mureșul Pricaz, poziția a cincea, în vreme ce Cerna Lunca Cernii, locul 12, a stat, în urma exluderii din competiție a celor de la Dacia Boșorod, pe care ar fi trebuir să îi întâlnească pe propriul teren. Pe poziția a patra rămân cei de la Comunal Ilia, care au dispus, acasă, cu 3-1 (0-0), de CSM Vulcan, locul nouă (goluri Palkovaci Antonio min. 51, Moga Nicolae min. 79, Bulgăr Flavius min. 85, respectiv Rus Florin min. 72). Locul alșaselea este deținut, în continuare, de Berianul Beriu, echipă victorioasă acasă, cu 3-0 (2-0), în fața antepenultiomilor din clasament, cei de la ponorul Vața (goluri Diplaş Marian min.4, Muntean Marius min. 44, Pojoni Andrei min. 85). Un scor fluviu au realizat și cei de la Zarandul Crișcior, locul șapte, care au câștigat, cu 11-2 (5-0), cu penultima clastă, Agrocompany Băcia (goluri Deoancă Victor min. 2, 37, 73, Breda Alexandru min. 15, 30, Deoanca Robert min. 43, Bratima Olimpiu min. 54, Vagaliu Ovidiu min. 62, 90, Rădău Alexandru min. 84, Rădău Alexandru min. 88, respectiv Lazăr Razvan min. 55, Ileasă Sergiu min. 72). Într-un meci de mijlocul clasamentului, a opta clasată, Sargeția Bertea Română, a dispus, acasă, cu 1-0 (0-0), de echipa de pe locul 11, CS Ghelari (gol Brebu Constantin min. 53). Duminică, de la ora 11.30, în etapa a XXIII-a a Ligii a V-a, se vor disputa partidele Orăștie – Sântămăria, una foarte importantă pentru vârful clasamentului, Ghelari – Pui, alt joc interesant, Vața -Ilia, Vulcan – Bretea, Dobra – Crișcior și Băcia – Lunca Cernii. Beriu va câștiga, cu 3-0, partida considerată în deplasare la Pricaz, iar Bozul nu va juca meciul de acasă cu Boșorodul.

Autobergamo vede finala

Sfârșitul de săptrămână fotbalistic se va încheia dumninică seara când, de la ora 18.00, în sala Sportutrilor din municipiul de reședință al județului Hunedoara, Autobergamo Deva va întâlni, în jocul al doilea din semifinalele play-off-ului Ligii I de futsal, pe FK Odorheiu Secuiesc. În această fază a competiției se joacă după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, iar Deva a câștigat primul joc de la Târgu Secuiesc cu 4-1 și este, practic, cu un picior în finală, fiinds mare favorită pentru jocul de duminică. În cazul în care se întâmplă vreo mare minune, în sensul că Odorheiul să învingă, poimâine seara, pe Autobergamo, jocul decisiv se va disputa tot în sala Sporturilor din Deva, luni, 8 mai, de la ora 18.00.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Concurență acerbă pentru un contract de peste 22 de milioane

Publicat

pe

Redactat de

Trei mari companii concurează pentru a câștiga un contract în valoare de peste 22 de milioane de lei oferit de Consiliul Județean Hunedoara pentru modernizarea unor drumuri județene esențiale.

Proiectul, intitulat „Reabilitare drumuri județene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și promovarea patrimoniului economic și cultural al județului Hunedoara”, se concentrează pe tronsonul Teliucu Inferior – Lunca Cernii de Sus, prin localitățile Cinciș Cerna, Toplița și Gura Bordului.

Scopul este să îmbunătățească accesibilitatea căilor de comunicație, să consolideze infrastructura rutieră conform standardelor de clasă tehnică IV și să faciliteze traficul către atracțiile turistice majore din zonă, cum ar fi Lacul Cinciș, Cheile Cernei și Furnalul de la Toplița. Proiectul este văzut ca o oportunitate de a stimula turismul și economia locală, promovând în același timp un mediu mai curat și un turism sustenabil în regiune.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Aventura scoțianului îndrăgostit de România: O poveste de prietenie și ajutor pe DN68

Publicat

pe

Redactat de

Într-o zi toridă de 29 iunie 2024, cu temperatura urcând până la 32 de grade Celsius la umbră, în apropiere de Hațeg, o întâlnire neașteptată a transformat o zi obișnuită în una memorabilă pentru Cristian, Anton și Dougie.

Cristian și Anton, rutieriști cu experiență, acționau în cadrul unui plan de acțiune pe viteză pe DN68, în localitatea Păclișa. În mijlocul acestei activități, atenția lor a fost captată de un motociclist străin aflat în dificultate.

Dougie, un scoțian îndrăgostit de România, se afla în drumul său spre Sebeș pentru a participa la un eveniment destinat motocicliștilor. Ghinionul a făcut ca motocicleta sa să cedeze exact în parcarea din Păclișa. Fără ezitare, cei doi agenți de poliție de la Biroul Rutier Hațeg au intervenit. „Ne-am gândit că s-a întâmplat ceva… am oprit lângă motociclist, care ne-a spus că este din Scoția, este îndrăgostit de România și merge la Sebeș pentru că, în luna iulie, urmează să participe la un eveniment”, își amintesc cei doi agenți.

În parcare, Dougie avea casca jos și o piesă de motocicletă lângă el. Cristian și Anton nu au stat pe gânduri și l-au ajutat să își repare motocicleta. Chiar l-au împins până s-a pus în mișcare și i-au oferit numărul lor de telefon, în caz că va mai avea nevoie de ajutor.

Câteva ore mai târziu, cei doi agenți au primit un mesaj de la Dougie: „Big thanks.  Got to my destination in Petrești (near Sebeș). All is working perfect. Thanks for all your help…” Mesajul de mulțumire a adus o bucurie nemăsurată celor doi polițiști. „Ne bucurăm că am putut ajuta, Dougie – ne-am făcut doar datoria. Drumuri bune …we are glad we could help!!” au transmis aceștia.

Această întâlnire a demonstrat încă o dată puterea solidarității și a prieteniei care poate apărea chiar și în cele mai neașteptate situații. Dougie, scoțianul îndrăgostit de România, a avut parte de o aventură neașteptată, dar plină de umanitate, pe drumurile țării noastre, iar Cristian și Anton au dovedit că empatia și ajutorul dezinteresat pot transforma o simplă întâlnire într-o poveste de neuitat.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Mașini și motociclete istorice, de fabricație românescă, au putut fi admirate la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Autoturisme și motociclete istorice, de fabricație românească, au putut fi admirate în cadrul unei expoziții ce a avut loc sâmbătă, 29 iunie, pe Pietonala Corvin din municipiul Hunedoara.

Evenimentul, intitulat “Fabricat în România”, a fost organizat de Retromobil Club România – Filiala Hunedoara, cu sprijinul Primăriei Hunedoara, iar pasionații de mașini retro au fost invitați să vină să le vadă.

De la bătrânele Dacii 1300 și 1100, un ARO 243, un Olcit, o mașină veche de Miliție, dar și de Salvare, alături de alte automobile de odinioară, toate autohtone, până la motociclete Mobra, precum și altele, au poposit, timp de câteva ore, în fața Centrului Cultural „Corviniana” din municipiul de pe Cerna și au putut fi admirate de către trecători.

Evenimentul a reunit posesori de automobile și motociclete, atestate istoric sau în curs de atestare, atât din Hunedoara, cât și din alte județe, printre care Arad și Timiș.

Sursa foto: Primăria Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate