ULTIMA ORA
În ce condiții sunt tratați pacienții în Secția de Pneumologie? Imagini din alt secol, surprinse la Spitalul Județean din Deva (FOTO)
Imagini dezolante, desprinse parcă din alt secol, au fost surprinse în Secția de Pneumologie a Spitalului Județean din Deva, de un pacient care a fost internat acolo. Grupuri sanitare „invadate” de mizerie, pereți cu igrasie și de pe care cade tencuiala, mobilier ca în Evul Mediu, cu vopseaua scorojită și cu mucegai, toate acestea fac parte din „peisajul” sumbru de care au parte bolnavii care sunt internați în acea secție.
Condițiile mizere pe care trebuie să le suporte bolnavii ce ajung în Secția de Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență din Deva se pot vedea în câteva fotografii, realizate de un pacient ce a fost internat acolo și care le-a publicat pe Internet.
Imaginile de groază, care nu fac deloc cinste unui spital, sunt însoțite și de un mesaj adresat șefilor județului. „Problemele de sănătate m-au dus la Spitalul Județean de Urgență Deva, Secția Pneumologie. Până aici e ceva obișnuit. Am fost internat 11 zile. Domnilor (n.red. cu referire la președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Bobora, și cei doi vicepreședinți Sorin Vasilescu și Daniel Andronache), în acest stabilament medical condițiile sunt din alt secol. Oare, dacă unul dintre dumneavoastră, ar fi necesar (Doamne ferește!) să vă internați în această secție, cu siguranță, ați lua câteva măsuri elementare de igienă/renovare sau, pur și simplu, de închidere a saloanelor deteriorate. Ce dezastru este aici, nici nu vă puteți închipui. Nu cred că, în ultimii 25 de ani, s-a investit ceva”, spune Gheorghe Miron, cel care a făcut publice condițiile mizere din Secția de Pneumologie a spitalului județean.
După spusele sale, în Secția de Pneumologie a Spitalului Județean din Deva există un singur grup sanitar pe un palier, la șapte saloane, iar acela este mizerabil.
În plus, nu este apă caldă și niciun geam nu se închide. Deveanul i-a invitat pe mai marii județului să facă o vizită la fața locului și să vadă „cu ochii lor” situația groaznică.
„E bătaie de joc!”
Contactat de „Servus Hunedoara”, Gheorghe Miron a declarat că a vrut să îl invite, în salonul său, și pe Laurențiu Nistor, fost președinte al CJ Hunedoara, actualmente deputat, și cu care spune că a fost coleg de școală în tinerețe, să vadă și acesta în ce condiții sunt tratați pacienții în respectiva secție, însă acesta nu i-ar fi răspuns la telefon. „E bătaie de joc! Condițiile sunt din secolul 19 . Nu vorbim de personalul medical, ci doar de clădirea în sine. Îi invit pe domnii Bobora, Vasilescu și Andronache să facă o vizită la fața locului. Vă spun sincer, am fost internat cu o problemă medicală și am ieșit cu două, din care una, „câștigată” în acest stabilament, m-a dus la Secția de Boli Infecțioase cu un <clostridium difficile>”, a declarat deveanul.
Postarea sa, de pe Facebook, nu a rămas fără reacții din partea mai multor deveni, care au ținut să își exprime punctul de vedere cu privire la situația dezastruoasă prezentată. „Oribil! Nu se poate numi spital”, a comentat cineva, plin de mâhnire.
Sursa foto: Facebook-Gheorghe Miron
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Copiii dispăruți au fost găsiți de autoritățile din Serbia alături de tatăl lor

Poliția Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operațiunilor de localizare și depistare a cetățeanului român (Marțian Adrian) și a celor trei minori (Marțian Rania Adriana, Marțian Antonio Adrian și Marțian Raisa Antonia), în Serbia, pe baza cooperării polițienești internaționale.
Cele patru persoane se află în custodia autorităților polițienești din Serbia, localitatea Nis.
Pe baza precizărilor făcute de către ministrul sârb de interne, ministrului român al afacerilor interne, în cadrul convorbirii telefonice avute astăzi 17.10.2024, inițiate de partea română, menționăm faptul că, la acest moment, cei trei minori sunt în afara oricărui pericol.
Poliția Română continuă activitățile specifice, în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului de caz.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
Victorie importantă pentru Minerul Lupeni
- Actualitatecu 2 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”