Actualitate
Oamenii din Lelese au lăsat distracția deoparte și s-au întors la îndeletnicirile tradiționale
Situată într-o zonă extrem de pitorească, în mijlocul mirificului Ţinut al Pădurenilor, sau în Pădurenime, cum, cu mândrie, îşi denumesc localnicii zona în care trăiesc, comuna Lelese este una dintre cele mai mici localităţi rurale din judeţul Hunedoara.
Comuna are în componenţă patru sate, respectiv Cerişor, Runcu Mare Sohodol şi, bineînţeles, Lelese, localitatea de reşedinţă. Satele sunt împrăştiate, pe o suprafaţă de peste 75 de kilometri pătraţi, aici locuind în jur de 400 de suflete.
Conform tradiției
Pe vremuri, nu foarte îndepărate, aici funcţiona o exploatare minieră dar, asemeni multor altora, aceasta şi-a încetat activitatea. Din fericire, însă, nu s-au pierdut vechile tradiții. În urmă cu doi ani a fost reînviată nunta pădurenească, care are și o transpunere scenică, realizată de către membrii ansamblului folcloric din comună, prezentată și în țară, dar și în străinătate. O altă tradiție care nu s-a pierdut este și măsuratul oilor. În cadrul acestei manifestări miei sunt separați de oi. La stână oile se mulg, iar stăpânul exemplarului cu cea mai bună producție este declarat câștigător și are onoarea de a fi primul păzitor al animalelor. “De un deceniu am reînnodat și tradiția nedeilor. Obiceiul are origini care se pierd în negura timpului şi, din păcate, într-o perioadă de circa 15 ani nedeea, principalul eveniment al leleşenilor, nu s-a mai organizat. Se merge la biserică, apoi se iese în țarină, pentru a fi sfințită. Apoi fiecare se retrage la casa lui, cu poaspeții pe care îi are, pentru servirea mesei, iar seara se participă la nedeia propriu – zisă, la jocul de duminică. Nedeile se încheie după Rusalii, așa cum s-a întâmplat și în acest an. Conform tradiției, după aceea lăsăm distracția și ne întoarecm la munca cu animalele și pământul, pentru a avea provizii în sezonul rece, la noi fiind ierni mai lungi și mai grele”, a spus Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei Lelese.
Actualitate
Distrugere de muniţie în poligonul din zona Bârcea Mică. Activitățile de detonare vor avea loc joi

Unitatea Militară 01794 Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, joi, 06 martie 2025, între orele 09:00-14:00, va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică.
“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării distrugerii muniției”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Deva.
Actualitate
Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.
În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.
“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.
Sursa foto: IPJ Hunedoara
Actualitate
DAS Deva: A fost aprobată lista de priorități a solicitanților de locuințe ANL

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 27 februarie, lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe ANL, valabilă pentru anul 2025 – pe baza dosarelor depuse până în data de 31 decembrie 2024.
Conform legii, analizarea cererilor de locuințe ANL și stabilirea listei de priorități în soluționarea acestora se fac în fiecare an, până la finele lunii februarie, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul anului precedent și se aprobă prin Hotărâre a Consiliului Local.
Potrivit datelor centralizate de Serviciul Fond Locativ al Direcției de Asistență Socială Deva, 203 persoane, cu vârste între 18 și 40 de ani, sunt cuprinse în lista de acces la locuințele pentru tineri destinate închirierii, iar 8 dintre acestea figurează pe lista de priorități valabilă pentru 2025 – ca urmare a actualizării dosarelor până în data de 23 ianuarie 2025.
Informații suplimentare cu privire la locuințele ANL se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 – Serviciul Fond Locativ (Compartiment Locuințe ANL), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.
În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva administrează 134 de locuințe ANL (garsoniere și apartamente), care sunt situate în trei imobile.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 17 ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga