Connect with us
Data: 01/07/2024
.

Actualitate

Rezultatele finale la Bacalaureat au fost afișate ieri. 69,79 la sută, procentul de promovabilitate în județ

Publicat

pe

Așteptate cu sufletul la gură de absolvenții de liceu, dar și de părinți, primele rezultate ale Bacalaureatului, afișate în cursul zilei de ieri, au fost îmbucurătoare pentru mai mult de jumătate dintre candidații care au susținut „examenul maturității”. Aproape trei sferturi dintre absolvenții hunedoreni care s-au prezentat în această sesiune, de vară, la „Bac” au trecut cu bine examenul, procentul de promovabilitate, la nivelul județului, fiind, înainte de soluționarea contestațiilor, de 69,79 la sută.

La această sesiune a examenului de Bacalaureat, în județul Hunedoara s-au înscris un număr total de 2.961 de candidați. Dintre aceștia, 2.817 s-au prezentat în sălile de examinare, iar 1.966 l-au și promovat. Restul, de 851 de absolvenți, nu au reușit să obțină note de trecere și au „picat” examenul. Cei mai mulți dintre cei care au reușit să promoveze „Bac-ul”, în această sesiune, 643 la număr, au primit medii cuprinse între 8 și 8,99, potrivit datelor preliminare centralizate ieri, înaintea soluționării contestațiilor, de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara. Aproape 400 de candidați au promovat examenul cu medii între 9 și 9,99. De asemenea, alți 520 au fost notați cu medii cuprinse între 7 și 7, 99. Acestora li se mai adăugă alți 409 de absolvenți hunedoreni care au obținut la „Bac” medii între 6 și 6,99. La nivelul județului s-au obținut două medii de 10, de către elevele Iulia Bocăniciu, de la Colegiul Național „Decebal” din Deva, și Paula-Roxana Popa, de la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie. De asemenea, o unitate de învățământ din județ a reușit o rată de promovabilitate de 100 la sută. Este vorba despre Seminarul Teologic de la Mănăstirea Prislop, elevele de acolo păstrând tradiţia ultimilor ani.

Rezultatele finale, în 10 iulie

Examenul de Bacalaureatul s-a desfășurat în nouă centre din județul Hunedoara, trei dintre candidați fiind eliminați pe motiv de tentativă de fraudă. „Probele s-au desfăşurat în condiţii optime, cu respectarea strictă a prevederilor din metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat şi a procedurilor transmise de către Ministerul Educaţiei Naționale”, au informat reprezentanții IȘJ Hunedoara, care au ținut să îi felicite pe toți absolvenții ce au promovat „examenul maturității, dar, în același timp, și-au arătat aprecierea și față de efortul cadrelor didactice care au avut o contribuţie deosebită în pregătirea elevilor pentru acest examen.

Candidații nemulțumiți, care au „picat” examenul național, au putut depune contestații în ziua afișării primelor rezultate, adică ieri, 5 iulie, în intervalul orar 16:00 -20:00, acestea urmând să fie soluționate în această perioadă. Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat vor fi publicate la începutul săptămânii viitoare, luni, 10 iulie.

Advertisement

Anul trecut, procentul de promovabilitate al examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie -iulie, la nivelul județului Hunedoara a fost de 66,32 la sută.

Advertisement

Actualitate

4,87 la sută – rata şomajului în județ, la finalul lunii mai

Publicat

pe

Redactat de

Rata șomajului în județul Hunedoara a fost calculată, la sfârșitul lunii mai 2024, la o valoare de 4,87 la sută, în creștere comparativ cu luna anterioară.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 4,82 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere de 0,05 pp”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara.

La sfârșitul lunii mai 2024, în evidențele AJOFM Hunedoara erau înregistrați 7.580 șomeri, dintre care 4.192 femei.

Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, din totalul de 7.580 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.225 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5.355 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.737 șomeri provin din mediul rural și 4.843 sunt din mediul urban.

Advertisement

Sursa: AJOFM Hunedoara

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 27 %, urmat de cei cu studii liceale 26 %, iar 22 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 15% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 8 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %. „Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 258 persoane foarte greu ocupabile, 1.840 greu ocupabile, 5.060 mediu ocupabile, iar 422 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, au mai informat reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Lucrări de reparații pe drumuri naționale din județ

Publicat

pe

Redactat de

Mai multe lucrări de reparații se desfășoară, în această săptămână, pe drumuri naționale din zona de vest, au informat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

În județul Hunedoara, se lucrează pe DN 66 Hațeg și DN 7 Orăștie, DN 74 Buceș – Vulcan, DN 66, la Uricani.

“Lucrări pe drumurile naționale din zona de vest săptămâna aceasta: Județul Timiș: DN 68A -Coșava -Margina -refacere structură rutieră, până în 25 iulie, lucrări desfășurate inclusiv pe timpul nopții, DN 6 Sânnicolau Mare – Cenad – covor asfaltic; DN 57 Jamu Mare – Comorâște – reparații carosabil; Județul Caraș-Severin – DN 68 Oțelu Roșu – Caransebeș – covor asfaltic; VO Caransebeș – tasări locale; DN 67D Băile Herculane – Valea Cernei – consolidare drum¸ DN 57 Berzasca – construire polată pentru protecția drumului de căderile de pietre de pe versant (foto); Județul Hunedoara: DN 66 Hațeg și DN 7 Orăștie – amenajare sensuri giratorii; DN 74 Buceș – Vulcan – consolidare corp drum; DN 66 Uricani – consolidare poduri; Județul Arad: DN 7 Vărădia și Bârzava – montare parapete pe rulouri”, au informat reprezentanții DRDP Timișoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Oferta educațională a UPET, adaptată cerințelor de pe piața muncii

Publicat

pe

Redactat de

Universitatea din Petroșani se orientează către viitorul educațional al studenților, continuând să ofere oportunități remarcabile pentru dezvoltarea profesională a tinerilor din Valea Jiului și din alte regiuni.

Cu specializări diversificate și solicitate, instituția se distinge prin accentul pus pe angajabilitatea absolvenților săi.

Prof. univ. dr. Radu Sorin Mihai, rectorul UPET, subliniază că majoritatea absolvenților găsesc rapid locuri de muncă, fie în Valea Jiului, prin parteneriatele cu mediul economic local, fie în diverse locații din țară și din străinătate. Oferta academică a universității include domenii precum inginerie, automatică-calculatoare, economie, administrație publică și asistență socială, toate fiind alese nu doar pentru relevanța lor academică, ci și pentru cerințele pieței muncii.

„Universitatea din Petroșani oferă specializări atractive și căutate pentru că ținem cont de necesitățile pieței. Ne concentrăm pe pregătirea studenților pentru a fi imediat angajabili, într-o piață a muncii din România și din afara ei, care are nevoie mare de absolvenți cu învățământ superior,” a explicat rectorul.

Prin aceste eforturi, Universitatea din Petroșani se angajează să furnizeze educație de calitate și să faciliteze integrarea absolvenților pe piața muncii, contribuind astfel la dezvoltarea economică și socială a regiunii și a țării.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate