Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Mii de vieți salvate în doi ani de SMURD

Publicat

pe

Este un decembrie aniversar pentru pompierii din Petrila. Se împlinesc 10 ani de la înființarea Serviciului de Voluntariat al Pompierilor și doi ani de când, aici, funcționează un modul SMURD. Mii de intervenții au salvat sute de vieți, iar „oamenii focului” au stins incendii de vegetație și din locuințele oamenilor.

Totul a început în 2005 și prima dată pompierii au activat în cadrul primăriei din Petrila. De atunci au salvat sute de vieți omenești și au câștigat concursuri importante. Bilanțul este impresionant și asta arată cât este de util acest serviciu, care recent a fost în atenția presei mai mult ca oricând. În această lună s-au împlinit doi ani de SMURD și un deceniu de intervenții pentru pompieri.

„Am intervenit la peste 1.000 de solicitări cu caracter de urgență, cu pompierii, dintre care 350 au fost incendii. S.V.S.U., la momentul actual, are 23 de angajați. În 2015 se împlinesc și 2 ani, în 19 decembrie. Avem 14 paramedici și personal calificat, care a intervenit la 1.200 de intervenții din momentul înființării și, doar în 2015, am avut 864 de solicitări cu caracter de urgență medicală”, a declarat Neculai Alexandrescu (foto medalion), comandant I.S.U. Petrila. Pe viitor, pompierii și paramedicii de aici își propun pentru anul 2016 să urmeze cursuri noi, să deprindă abilități de salvare și resuscitare și nu este exclus să școlească pompieri calificați de care au nevoie, mai nou, toate instituțiile publice și firmele în care se desfășoară diverse evenimente.

Salvează vieți cu o mașină veche

Pompierii din Petrila ar avea nevoie de o mașină nouă, pentru că acum pleacă în misiuni cu una uzată. Ambulanța SMURD este una îmbătrânită și echipamentele de pe ea nu sunt cele mai performante. „Modulul SMURD Petrila a fost dotat cu o ambulanță de mâna a doua, second-hand. Ambulanța a venit uzată moral și fizic, tehnica de intervenție este oarecum depășită. De la început am întâmpinat probleme tehnice cu mașina și s-au investit undeva la peste 300 de milioane din partea primăriei, în reparații”, a spus Neculai Alexandrescu, comandant I.S.U. Petrila. Asta nu înseamnă că nu pot interveni, ba chiar o fac cu conștinciozitate, dar pompierii și paramedicii recunosc că au o mașină fabricată în 2006, cu apriximativ 100.000 de km la bord.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.

„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate