Connect with us
Data: 18/02/2025
.

Actualitate

225 de intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni, în weekendul trecut. 41 de incendii, dintre care 40 de vegetație uscată

Publicat

pe

În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au desfășurat 225 misiuni și intervenții. O pondere semnificativă a misiunilor este reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 158 astfel de solicitări.

“În această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 41 incendii. Unul dintre acestea a avut loc sâmbătă noaptea, în localitatea General Berthelot, unde o casă de aproximativ 40 de metri pătrați a fost cuprinsă de flăcări. Pentru lichidarea incendiului s-au mobilizat pompierii Punctului de Lucru Totești și cei ai Detașamentului Hunedoara, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Concomitent cu actiunea de localizare a incendiului, colegii noștri au intervenit pentru identificarea eventualelor persoane surprinse în locuință și din nefericire, un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost găsit decedat. Intervenția pompierilor a durat peste două ore, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise. Restul de 40 de incendii au reprezentat arderi necontrolate de vegetație uscată, litieră și pășune împădurită, înregistrate în mai multe localități hunedorene, suprafața totală afectată ajungând la circa 250 de hectare de teren”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara

Tot în această perioadă, echipajele de intervenție au gestionat prompt două situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere care au avut loc pe raza localităților General Berthelot și Gurasada, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 14 cazuri, au desfășurat opt misiuni de recunoștere în teren la operatori economici din domeniul serviciilor turistice și au acționat în alte două situații pentru protecția comunității.

Atenție! Arderea miriștilor, interzisă la nivelul județului

La nivelul județului Hunedoara, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

“Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală”, mai arată reprezentanții ISU Hunedoara.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Advertisement

Actualitate

Proiect important semnat de administrația din Vețel

Publicat

pe

Redactat de

Vești bune pentru locuitorii comunei Vețel. Reprezentanții administrației publice din această așezare rurală hunedoreană au semnat, de curând, un contract extrem de important pentru comunitatea locală.

Extinderea și reabilitarea rețelei de apă

Este vorba despre reabilitarea și extinderea rețelei de apă în satele de munte ale comunei, contractul fiind semnat săptămâna trecută. “La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) din București, am semnat un contract extrem de important pentru comunitatea noastră! Este vorba despre finanțarea necesară pentru reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii. Această investiție este pentru oamenii din comuna Vețel, pentru siguranța, sănătatea și confortul acestora. Știm cât de important este accesul la apă potabilă și ne asigurăm că fiecare gospodărie va avea condiții mai bune. Finanțarea este de 3.798.201,37 lei, iar valoarea totală a investiției este de 4.010.909,48 lei. Muncim pe toate planurile, suntem preocupați de toate problemele cu care se confruntă cetățenii comunei și ne dorim să comunicăm cât mai bine și transparent. Știm că fiecare sat contează, de aceea ne implicăm activ pentru a aduce îmbunătățiri în toate localitățile comunei noastre! Nu ne oprim aici! Lucrăm continuu pentru dezvoltarea comunei, pentru proiecte noi și pentru a aduce investiții care să îmbunătățească viața fiecărui locuitor. Le mulțumesc concetățenilor mei pentru sprijin, încredere și pentru că suntem împreună în acest drum al dezvoltării”, a transmis Gheorghe Capșa, primarul comunei hunedorene Vețel.

Pentru satele de munte

Finanțarea pentru acest proiect vine pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, iar obiectivul este ca satele de munte ale comunei Vețel, respectiv Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârziibeneficieze de alimentare cu apă, dar și de stații de tratare a apei. Lungimea rețelei de distribuție este de 11.200 de metri, vor fi 548 de beneficiari direcți ai acestei investiții, fiind vorba despre numărul de locuitori ce vor fi deserviți, iar pe lângă rezervorul de înmagazinare existent va funcționa și noua stație de tratare a apei.

Pe șantierele din comună se lucrează cu folos

Și mai sunt și alte vești bune care vin de la Vețel, acestea fiind cele legate de lucrările de pe șantiere, care, ținând cont de condițiile meteo favorabile, sunt în plină desfășurare. „Am continuat vizitele de lucru pe șantierele din satul Mintia, unde se desfășoară mai multe investiții importante. Astfel, pe strada Izvorului se toarnă rigole noi carosabile, esențiale pentru un sistem de scurgere eficient. De asemenea, pe strada Mureșului am verificat calitatea reasfaltării, care a fost rectificată conform contractului, pentru a respecta standardele asumate. Se lucrează intens în comuna Vețel! Monitorizăm fiecare proiect, pentru ca lucrările să fie finalizate la timp și la calitate maximă. În paralel, activitatea zilnică din cadrul compartimentelor Primăriei continuă la fel de intens. De la gestionarea cererilor cetățenilor, eliberarea documentelor și avizelor, până la implementarea noilor proiecte, echipa noastră este implicată pentru ca administrația locală să funcționeze eficient și transparent”, a anunțat primarul comunei hunedorene Vețel, Gheorghe Capșa.

Cu finanțare tot pe „Saligny”

Și acest proiect, intitulat “Modernizare străzi și drumuri în localitatea Mintia, comuna Vețel, județul Hunedoara”, are finanțare asigurată tot prin PNI „Anhel Saligny”. Valoarea proiectului este de 14.233.952,13 lei și, în urma implementării acestuia, vor fi modernizate 7,756 km de străzi și drumuri echipate tehnico-edilitar din localitatea Mintia, lucrări necesare pentru ca circulația autovehiculelor și a pietonilor să se desfășoare în condiții optime.

Urmează și gazul

De asemenea, administrația publică locală din comuna hunedoreană Vețel mai are depus un proiect ce va fi finanțat tot prin PNI „Anghel Saligny”, valoarea acestuia fiind de 11.980.672,15 lei. Este vorba despre proiectul intitulatExtindere rețele de distribuție și racorduri de gaze naturale în localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi, comuna Vețel”. În prezent se elaborează documentația tehnică necesară, urmând, apoi, semnarea contractului de finanțare la MDLPA. Obiectivele proiectului sunt extinderea rețelelor de distribuție precum și creșterea numărului de racorduri de gaze naturale pentru localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi.

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cursuri de perfecționare pentru antrenorii de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

Școala Federală de Antrenori a organizat un curs de perfecționare pentru antrenorii deținători ai Licenței UEFA C din județul Hunedoara, la care au participat 20 de antrenori.

Cursul a avut o durată de cinci ore, primele trei fiind dedicate tematicii interactive pe următorii piloni: “Jucătorul”, “ Mediul”, Meciul” și Structura lecției de antrenament pentru juniori cu vârsta între 10 și 13 ani”. În ultimele două ore, participanții au realizat activități practice cu două grupe de copii de 10 ani, sub îndrumarea lectorului Marius Sîrbu. Aceste activități au vizat aplicarea lecției de antrenament, incluzând exerciții și metode specifice planificării antrenamentului sportiv la fotbal. Aceste sesiuni fac parte dintr-o nouă metodologie de formare a antrenorilor, cu accent pe dezvoltarea jucătorului, conform cerințelor pentru licențele UEFA. În data de 26 februarie, un alt grup de 20 de antrenori din județul Hunedoara va participa la o sesiune similară, scopul principal fiind îmbunătățirea calității fotbalului prin educarea continuă a antrenorilor.

Cursurile din județ sunt coordonate de Marius Sîrbu, coach educator al Școlii Federale de Antrenori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță

Publicat

pe

Redactat de

Un incendiu a izbucnit luni la prânz într-un vagon din compunerea trenului Interregio 1823, care circula între stațiile Măldăieni și Radomirești, obligând la evacuarea de urgență a pasagerilor, potrivit celor de la Clubferoviar.ro

Focul a fost observat în interiorul grupului sanitar al ultimului vagon, iar degajarea de fum a fost cauzată cel mai probabil de surse externe, neafectând instalațiile interne ale vagonului.

Deși pasagerii nu au fost în pericol, aceștia au fost redistribuiți rapid în celelalte vagoane de către personalul trenului, iar trenul a continuat călătoria în siguranță. Vagonul afectat a fost detașat din garnitura trenului, iar autoritățile au fost informate. Serviciul 112 a fost alertat și o echipă de intervenție a ajuns imediat la fața locului.

În urma incidentului, circulația pe firul I al Magistralei 100, pe secțiunea Mihăiești – Radomirești, a fost temporar blocată, iar trenurile care circulau pe această rută au fost redirecționate pe firul II. Trenul IR 1823, care plecase din stația București Nord cu o întârziere de 38 de minute, urma să ajungă la destinația finală, stația CF Deva, la ora 19:18.

Autoritățile feroviare au început o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incendiului, în conformitate cu legislația în vigoare.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate