Connect with us
Data: 13/04/2025
.

Actualitate

VIDEO| Doar un viceprimar la Deva, momentan. Cel de-al doilea nu a putut fi ales

Publicat

pe

Municipiul Deva are, momentan, un singur viceprimar, ales în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local de astăzi, 17 februarie. Noul și, deocamdată, singurul viceprimar al reședinței județului Hunedoara este Sorin Tudor Lavu (PSD). Pentru cel de-al doilea post de viceprimar al orașului de sub Cetate, bătălia s-a purtat între patru consilieri locali candidați, de la trei partide – PNL, AUR și USR, însă niciunul dintre aceștia nu a întrunit suficiente voturi pentru a obține funcția.

Aleșii locali din Deva s-au întrunit, astăzi, în ședință extraordinară de Consiliu Local, subiectul de pe ordinea de zi fiind alegerea celor doi viceprimari ai municipiului. Ședința s-a finalizat numai cu alegerea unui singur viceprimar, care va face echipă, la șefia orașului, cu primarul Lucian Ioan Rus. Este vorba despre Sorin -Tudor Lavu (PSD), care a obținut 15 voturi „Pentru”, două „Împotrivă” și trei „abțineri”. El are 44 de ani, este economist, iar ultima funcție deținută a fost cea de director al ADI Aqua Prest.

Sorin -Tudor Lavu (PSD), ales viceprimar al municipiului Deva: „Este o provocare, o șansă pe care am primit-o de la deveni”

Este o provocare. Este o șansă pe care am primit-o de la deveni. Suntem în slujba devenilor și pentru dânșii suntem aici. Mulțumesc tururor care cred în mine și sunt încrezător că va fi un parcurs bun pentru deveni, pentru municipiul nostru pe care toți îl iubim. (…) Vrem să facem o echipă împreună cu consilierii, cu domnul primar, pentru Deva și pentru deveni”, a declarat Sorin- Tudor Lavu.

Advertisement

 

Patru candidați pentru cel de-al doilea post de viceprimar

Surpriza a venit la punctul al doilea de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CL Deva, care a vizat alegerea celui de-al doilea viceprimar al urbei de la poalele Cetății. Dacă, oficial, se cunoșteau numele a doi dintre consilierii locali propuși pentru acest post: Irinel Faur (PNL), susținut de partid, și Emanuel Ioan Clej (AUR), în timpul ședinței de azi au mai apărut două (auto)propuneri. Consilierul liberal Gheorghe Ludoșean a fost primul care s-a autopropus pentru a intra în cursa pentru funcția de viceprimar al reședinței județului Hunedoara. Apoi, și consilierul local Lucian Mara (USR) a luat cuvântul și, la fel, s-a autopropus pentru a candida pentru acest post. „Cu toții am fost în stradă în vara anului trecut, cu toții am promis oamenilor că vom aduce o schimbare dacă vom fi aleși. Opțiunea electoratului a fost foarte clară, PNL fiind singurul partid din actuala componență a Consiliului Local care a pierdut (…). Mesajul electoratului este foarte clar. Dacă noi, consilierii locali aleși pentru a schimba vechea administrație vom vota un candidat al PNL, înseamnă că nu ne putem privi în ochi oamenii cărora le-am spus pe stradă că noi vom face o schimbare și vom schimba administrația PNL. Acestea fiind spuse, voi candida și eu pentru funcția de viceprimar”, a spus consilierul local USR, Lucian Mara.

În urma procesului de vot secret, numărătoare a arătat că niciunul dintre cei patru candidați nu a întrunit majoritatea, de 11 voturi, necesară obținerii funcției de viceprimar. Gheorghe Ludoșean (PNL) a obținut cinci voturi, Irinel Faur (PNL) -șase voturi, Emanuel Clej (AUR) – tot șase voturi, iar Lucian Mara (USR) – două voturi.

Cum niciunul dintre cei patru candidați nu a obținut numărul minim de voturi, iar al doilea viceprimar al municipiului nu a putut fi ales, ultimul punct de pe ordinea de zi a ședinței, cel care viza desemnarea viceprimarului care va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului, a fost retras de pe ordinea de zi.

Al doilea „vice” al Devei, ales altădată

Advertisement

Consiliul Local al Municipiului Deva este format din 21 de consilieri locali, de la șapte partide, în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024. Mai exact, CL Deva este alcătuit din șapte consilieri locali de la PSD, patru de la PNL, trei de la AUR, doi de la POT, doi de la USR, doi de la UDMR și unul de la Forța Dreptei. Este cea mai multicoloră componență a legislativului local devean.

La ședința de CL de astăzi au fost prezenți 20 de consilieri locali.

Pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar al municipiului Deva va fi convocată o nouă ședință de Consiliu Local, ce va avea loc la o dată viitoare.


 

Primarul Municipiului Deva, Lucian Ioan Rus: „Tema cea mai importantă în această discuție trebuie să fie binele devenilor”

Advertisement

Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, l-a felicitat pe Sorin -Tudor Lavu pentru funcția de viceprimar în care a fost ales, prin votul majoritar al consilierilor locali, și a declarat că este convins că, alături de acesta și de cel de-al doilea viceprimar, ales într-o ședință viitoare, și împreună cu întregul Consiliu Local, vor forma o echipă puternică și dedicată care va lucra permanent pentru dezvoltarea armonioasă a Devei și pentru bunăstarea devenilor.

„Ne-am fi dorit să avem, începând de astăzi, doi viceprimari, pentru că este un moment extrem de important pentru noi, ca deveni (…) Sperăm ca, la ședința următoare să putem să alegem cel de-al doilea viceprimar. În primul rând, aș vrea să îl felicit pe Sorin Lavu, primul viceprimar, votat cu 15 voturi. Nu îi va fi ușor, cu siguranță, pentru că ne așteaptă multă muncă în acești patru ani de zile și așteptăm cu nerăbdare să vedem ceea ce consilierii locali vor alege pentru al doilea viceprimar. Voi discuta cu doamna secretar general, să vedem când vom putea stabili (n. red. ședința de CL). Ne interesează ca în cel mai scurt timp să putem convoca. Vom vorbi și cu consilierii locali să fie prezenți (…) . Sperăm ca la începutul săptămânii viitoare să putem convoca ședința. Noi (n. red. PSD) avem o alianță stabilită în Biroul Permanent al Organizației Municipale Deva, cu PNL. Nu se pune problema să avem un al doilea viceprimar (…) Vreau să vorbesc cu colegii mei, vreau să discutăm corect, așa cum am făcut și până acum. Noi avem o traiectorie corectă și un angajament (…) Tema cea mai importantă în această discuție trebuie să fie binele devenilor și de aici trebuie să începem (…) Fiecare consilier local a fost aici împuternicit cu voturi din partea populației ca să facă lucruri bune pentru deveni”, a declarat, la finalul ședinței de CL de astăzi, 17 februarie, primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.

 

Advertisement

Actualitate

Tradiție de Florii. „Crucea de flori”, și anul acesta, la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

 

Locuitorii municipiului Hunedoara sunt așteptați duminică, 13 aprilie 2025, începând cu ora 12:00, în Centrul Istoric, în faţa Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, pentru a lua parte la tradiționala „Cruce de flori”.

Ca în fiecare an, și de data aceasta, în duminica de Florii, după slujba religioasă, autoritățile locale din municipiul de pe Cerna îi invită pe locuitori să vină cu câte o floare pentru a marca cum se cuvine această sărbătoare.

Suntem împreună, de Sărbătoarea Floriilor! Mâine (duminică – 13 aprilie 2025), la ora 12:00, vă invităm în Centrul Istoric, în faţa Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Vom alcătui împreună „Crucea de flori”, un eveniment – simbol al municipiului Hunedoara. Vă aşteptăm cu drag!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Manifestarea este organizată anual de Primăria Hunedoara și este menită să marcheze sărbătoarea Floriilor. Hunedorenii păstrează această tradiție urbană, unică în țară, de prin anii 2000.

Advertisement
Foto: arhivă/Primăria Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Încă o încercare pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar al Devei

Publicat

pe

Redactat de

Încă o încercare pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar al Devei, după ce prima a eșuat. Aleșii locali sunt convocați marți, 15 aprilie, în ședință extraordinară, iar primul punct de pe ordinea de zi este alegerea celui de-al doilea viceprimar al municipiului.

 

Municipiul Deva are, în prezent, un singur viceprimar. Sorin – Tudor Lavu (PSD) a fost ales în această funcție, prin votul majoritar al consilierilor locali, în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local (CL) de la mijlocul lunii februarie. Cel de-al doilea viceprimar al orașului de la poalele Cetății nu a putut fi ales atunci. Bătălia s-a purtat, la acel moment, între patru consilieri locali candidați, de la trei partide – PNL, AUR și USR, însă niciunul dintre aceștia nu a întrunit numărul suficient de 11 voturi pentru a obține funcția. În urma procesului de vot secret, numărătoare a arătat că Gheorghe Ludoșean (PNL) a obținut cinci voturi, Irinel Faur (PNL) – șase voturi, Emanuel Clej (AUR) – tot șase voturi, iar Lucian Mara (USR) – două voturi. Prin urmare, ședința din data de 17 februarie 2025 s-a finalizat numai cu alegerea unui singur viceprimar. Cel de-al doilea ar putea fi ales în ședința de săptămâna viitoare.

Într-un mesaj transmis pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, consilierul local Emanuel Clej (AUR) a anunțat că va intra, din nou, în cursa pentru acest post, precizând că, până la momentul votului, va purta discuții cu toți colegii săi consilieri locali, indiferent de culoarea lor politică, pentru a le expune viziunea sa. Mai sunt și alți aleși care ar vrea să facă parte din echipa de la șefia orașului, alături de primarul Lucian Ioan Rus și viceprimarul Sorin -Tudor Lavu. Cum votul este secret, nu este exclus să apară surprize.

Legislativul local devean are cea mai colorată configurație politică, în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024. Consiliul Local al Municipiului Deva este format din 21 de consilieri locali, de la nu mai puțin de șapte partide. Mai exact, șapte aleși sunt de la PSD, patru de la PNL, trei de la AUR, doi de la POT, doi de la USR, doi de la UDMR și unul de la Forța Dreptei.

Advertisement

Rămâne de văzut dacă, în urma votului de marți, se va stabili cine va ocupa cea de-a doua poziție de viceprimar, din rândurile consilierilor locali.

Potrivit Codului Administrativ, viceprimarul este ales, prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiune cu forțe mărite, noaptea trecută, la Petroșani. Controalele polițiștilor continuă în tot județul

Publicat

pe

Redactat de

Sursa foto: IPJ Hunedoara

Polițiștii hunedoreni sunt în teren pentru siguranța rutieră. Oamenii legii desfășoară ample controale în trafic, acționând pentru reducerea riscului rutier și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente, cu accent pe viteza excesivă, dar și pe consumul de alcool sau substanțe interzise la volan.

O acțiune cu forțe mărite a avut loc noaptea trecută, pe raza municipiului Petroșani, în care au fost implicați polițiști din cadrul structurilor operative ale IPJ Hunedoara, ai subunităților de poliție din Valea Jiului, dar și ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi, precum și jandarmi Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.

“În cadrul activităților desfășurate pe raza municipiului Petroșani, 240 de persoane au fost verificate în aplicația EDAC, 71 de autovehicule au fost oprire pentru control, iar 32 de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest. De asemenea, au fost verificați 7 posesori legali de arme si au fost efectuate controale la 12 societăți comerciale. Deși nu au fost constatate infracțiuni, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.308 lei, dintre care majoritatea, 26 de sancțiuni, pentru încălcarea normelor rutiere prevăzute de OUG nr. 195/2002 (fiind reținut și un permis de conducere)”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Acțiunile continuă în tot județul

Reprezentanții IPJ Hunedoara transmit că astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare pe raza întregului județ, polițiștii rutieri urmărind cu prioritate prevenirea accidentelor rutiere grave și conștientizarea conducătorilor auto asupra riscurilor la care se expun și îi expun pe ceilalți participanți la trafic.

IPJ Hunedoara reamintește că viteza, consumul de alcool sau droguri, dar și neatenția la volan sunt factori principali care contribuie la producerea de tragedii pe drumurile publice. Prezența activă a polițiștilor în teren este un demers ferm de a salva vieți și de a asigura un climat de siguranță rutieră pe șosele din județul Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate