Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Monica Ridzi mai rămâne după gratii cel puțin până în septembrie

Publicat

pe

Magistrații Tribunalului Ilfov, unde fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, a depus o cerere de întrerupere a pedepsei, au amânat soluționarea cauzei pentru data de 4 septembrie. Judecătorii au primit raportul medico-legal, însă au mai cerut și documente suplimentare la dosar.

Cererea de întrerupere a pedepsei cu închisoarea depusă de Monica Ridzi la Tribunalul Ilfov se va afla din nou în atenția magistraților ilfoveni la toamnă, în data de 4 septembrie, la ora 12:00, când urmează să fie audiați doi martori. De asemenea, în tot acest timp, instanța va reveni cu o adresă către Institutul Național de Medicină Legală prin care va solicita lista experţilor care au participat la consultarea petentei şi redactarea raportului de expertiză medico – legală efectuat în cauză, precum şi fotocopii de pe toate actele cu caracter medical care au fost avut în vedere la întocmirea raportului de expertiză.

Monica Ridzi a cerut instanței să-i fie întreruptă pedeapsa la care a fost condamnată în dosarul „2 Mai”, pentru că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie, și are nevoie de tratament special. Judecătorii Tribunalului Ilfov au dispus, la termenele trecute, efectuarea expertizei medico-legale, la Institutul Național de Medicină Legală, prin care să se stabilească dacă Ridzi suferă într-adevăr de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.

Cerere de grațiere înaintată președintelui Iohannis

De asemenea, fostul Ministrul al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, aflată în penitenciar, i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să o grațieze. Cererea a fost depusă, la sfârșitul lunii mai, de către soțul acesteia, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, la Administrația Prezidențială. În urmă cu două săptămâni, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a afirmat că cererea de grațiere a Monicăi Iacob Ridzi, aflată la Ministerul Justiției pentru aviz, va urma o procedură de verificare la nivelul Administrației penitenciarelor. „Urmează o procedură de verificare la nivelul Administrației penitenciarelor. O să dureze puțin”, a precizat Cazanciuc, duminică, la Palatul de Justiție. Tiberiu Iacob-Ridzi a depus la Palatul Cotroceni mai multe documente cu privire la grațierea Monicăi Iacob-Ridzi care însumează aproximativ 2.000 de pagini.

Advertisement

Condamnată la cinci ani de închisoare

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliția Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla. Ulterior, când starea de sănătate a acesteia s-a agravat, a fost transferată în Penitenciarul Spital Jilava.

Advertisement

Actualitate

Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.

„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate