Sport
START LA PREGATIRILE PENTRU „CUPA PRIMĂVERII” LA BASCHET – ediția a II-a
CS VIITORUL Deva a început pregătirile în vederea participării la ediția a II-a a Cupei Primăverii la Baschet.
Competiția se va desfășura în perioada 11 – 13 martie 2016, la sala de sport a CNS Cetate Deva de pe strada Carpați (Liceul Auto).
Vor partcipa sportivi din următoarele categorii de vârstă: 2002 – 2003, 2004 – 2005, 2006 – 2007, 2008 -2009.
Au fost invitate să participe și echipe din județele Hunedoara, Sibiu și Timiș.
Organizatorii, clubul CS VIITORUL Deva, vor oferii participanților premii, medalii și diplome.
Pregătirile au început cu meciul dintre CNS Cetate Deva (categoria de vârstă 2002-2003), antrenor Stoicovici Cosmin și CS VIITORUL Deva (categoria de vârstă 2002-2003), antrenor Manea Cristian, rezultatul final fiind de 42:29
Ieri, la Orăștie, s-a jucat un alt meci de pregătire dintre echipele CS VIITORUL Deva (2004-2005) antrenor Szilagyi Mariu și echipa A.C.S. Crossover Orăștie (2004-2005) antrenor Hegeduș Mihai, finalizat cu scorul de 20:38
Sâmbătă, în data de 5 martie 2016, CS VIITORUL Deva (antrenor Pihodi Alexandru – PIO) va susține trei meciuri de pregătire, la Sibiu, cu echipa CSS Sibiu (antrenor Spânu Bogdan), la următoarele categorii de vârstă: 2004 – 2005, 2006-2007 și 2008-2009.
Duminică, 6 martie 2016, echipa CS Viitorul Deva (antrenor Manea Cristian) va susține două meciuri de pregătire la Timișoara, la categoria de vârstă 2002-2003, cu MP Sport Timișoara (antrenor Sergiu Pașca) și VEST Activ Timișoara (antrenor Ciprian Prejban).
Actualitate
Înotătorii hunedoreni au debutat cu dreptul în noul sezon

14 tineri înotători, cadeți și juniori la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Hunedoara, au participat la primul lor concurs din actual sezon de natație.
Aceștia au fost prezenți la “Memorialul Herman și Georgeta Schier” de la Oradea, concurs aflat la cea de-a XIII-a sa ediție, și la startul căruia s-au aliniat 350 de înotători de la 18 cluburi din Ungaria și România. Ca de obicei, înotătorii de la CSȘ Hunedoara au avut o evoluție foarte bună, reușind 31 de clasări pe podium. Cele mai bune rezultate le-a obținut Ariana Florănescu, care s-a impus în șase probe. Dubli câștigători au fost Miruna Muntean, care a mai obținut și două poziții secunde, Lucas Barna și Adrian Toth, care au mai avut câte un loc doi și un loc trei, și Mihai Albu, care a mai avut și o clasare pe ultima treaptă a podiumului. De asemenea, au avut prezențe multiple pe podium Sofia Movilă, de trei ori pe locul al doilea și o dată pe trei, și Lorena Căprău, de trei ori pe poziția secundă. De la CSȘ Hunedoara au mai urcat pe podium Tudor Baciu, o poziție secundă, precum și Sarra Barna și Paul Purcar, fiecare cu câte un loc trei. Din delegația hunedoreană au mai făcut parte Diana Tămășesc, Amalia Bălașa, Tudor Bucur și Rareș Goia, care au avut evoluții promițătoare.
Actualitate
Campionatul Județean de fotbal U17

Echipe participante
1. ACS Șoimul Băița
2. ACS Viitorul Șoimuș
3. CS CFR simeria
4. CSM Aurul Brad
5. CSM Deva
Rezultate tur-retur I
Etapa 1
Simeria-Băița 17-0
Brad – Deva 1-5
Șoimuș – Stă
Etapa 2
Deva – Șoimuș 5-0
Băița – Brad 0-23
Stă – Simeria
Etapa 3
Simeria – Deva 0-8
Șoimuș – Brad 0-4
Băița – Stă
Etapa 4
Brad – Simeria 2-1
Șoimuș – Băița 19-1
Deva – Stă
Etapa 5
Simeria – Șoimuș 0-3
Băița – Deva 0-36
Stă – Brad
Etapa 6
Băița – Simeria 0-21
Deva – Brad 2-0
Stă – Șoimuș
Etapa 7
Șoimuș – Deva 1-3
Brad – Băița 24-0
Simeria – Stă
Etapa 8
Deva – Simeria 3-1
Brad – Șoimuș 4-0
Stă – Băița
Etapa 9
Simeria – Brad 1-2
Băița – Șoimuș 0-20
Stă – Deva
Etapa 10
Șoimuș – Simeria 2-2
Deva – Băița 24-0
Brad – Stă
Clasament
1. Deva 8 8 0 0 86-3 24
2. Brad 8 6 0 2 60-9 18
3. Șoimuș 8 3 1 4 45-19 10
4. Simeria 8 2 1 3 43-20 7
5. Băița 8 0 0 8 1-184 0
Program tur-retur II
Etapa 11 (13 mar)
Simeria-Băița
Brad – Deva
Șoimuș – Stă
Etapa 12 (18 mar)
Deva – Șoimuș
Băița – Brad
Stă – Simeria
Etapa 13 (27 mar)
Simeria – Deva
Șoimuș – Brad
Băița – Stă
Etapa 14 (1 apr)
Brad – Simeria
Șoimuș – Băița
Deva – Stă
Etapa 15 (10 apr)
Simeria – Șoimuș
Băița – Deva
Stă – Brad
Etapa 16 (15 apr)
Băița – Simeria
Deva – Brad
Stă – Șoimuș
Etapa 17 (24 apr)
Șoimuș – Deva
Brad – Băița
Simeria – Stă
Etapa 18 (29 apr)
Deva – Simeria
Brad – Șoimuș
Stă – Băița
Etapa 19 (8 mai)
Simeria – Brad
Băița – Șoimuș
Stă – Deva
Etapa 20 (13 mai)
Șoimuș – Simeria
Deva – Băița
Brad – Stă
Actualitate
Evoluții de excepție pentru călăreții de la ACS Alaska Deva

Centrul de Echitație “163 Plopi” din Prejmer, județul Brașov, a găzduit un puternic concurs ecvestru. A fost vorba despre cea de-a patra etapă a concursului național la sărituri peste obstacole WINTER TOUR.
Printre cei mai buni din țară
Printre zecile de călăreți prezenți la concurs, care s-a derulat pe durata a trei zile, pe categorii distincte și cu trasee diferite, s-au numărat și doi sportivi legitimați la ACS Alaska Deva, respectiv Olivia Brunet și Mihai Bădoi. Experimentatul Mihai Bădoi, alături de calul său Brisogue, a fost al doilea în prima zi de concurs, lucru care i-a adus calificarea în finala VIP TOUR, unde jocheul din Deva a avut, din nou, o prestație foarte bună, încheind concursul pe poziția a treia, la start aliniindu-se 49 de călăreți.
O foarte frumoasă performanță a reușit tânăra Olivia Brunet, care, în primele două zile de concurs a obținut un loc unu și un loc trei, rezultate care i-au permis sportivei de la ACS Alaska Deva calificarea în finala ELITE TOUR. Aici deveanca a făcut un concurs de excepție, câștigând o competiție la care au luat startul 25 de călăreți.
Succesul Oliviei este cu atât mai prețios cu cât traseul a fost configurat pentru cai de talie mare, iar partenerul acesteia de concurs, Cezar, este un ponei de talie mică. Rezultatele de la Prejmer vin ca o confirmare a valorii călăreților deveni, aceștia având și alte titluri importante în palmares. Concursul hipic din județul Brașov s-a desfășurat sub egida Federației Ecvestre Române.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,
- Actualitatecu o zi in urma
Noi rezultate bune pentru dansatorii deveni
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorean reținut pentru racolare de minori în scopuri sexuale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții în Capitală și în 12 județe, printre care și Hunedoara. Permise de conducere contrafăcute și acte de identitate false
- Actualitatecu 2 zile in urma
Plată ajutor de încălzire și supliment pentru energie. Banii pot fi ridicați, miercuri și joi, de la casieria DAS Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
48 de ani de la cutremurul din ’77. 56 de secunde terifiante, peste 1.570 de morți
- Actualitatecu 2 zile in urma
Arcașii hunedoreni au țintit 16 medalii naționale
- EDUCATIEcu o zi in urma
Înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2025 – 2026. Cererile se depun din 31 martie