Actualitate - Eveniment
Planuri realiste la Luncoiu de Jos
Perioada de criză financiară, care a începput în urmă cu vreo şase ani, pare, din păcate, să nu aibă sfârşit, iar acest lucru afectează şi bugetele locale.
După „instalarea” crizei financiare din 2010, multe comune din judeţul Hunedoara au găsit bani pentru dezvoltarea lor în urma accesării de fonduri europene, în baza proiectelor pe care le-au depus reprezentanţii administraţiilor locale.
Pe fonduri europene
Una dintre administraţiile din judeţ care a accesat fonduri europene şi doreşte să mai facă acest lucru şi în viitor este cea din comuna Luncoiu de Jos. „Pe noua măsură 72.2 vom depune un proiect pentru modernizarea a circa opt kilometri de drumuri comunale, în toate cele patru sate aparţinătoare. Un alt proiect cu finanţare europeană, pe care dorim să mîl depunem, fiind în aşteptarea deschiderii noilor axe de finanţare, este cel referitor la modernizarea şcolii gimnaziale din centrul de comună. Prin acest proiect intenţionăm, printre altele, ca unitatea de învăţământ din Luncoiu de Jos să fie reabilitată termic prin aveloparea exterioară a pereţilor, să fie schimbat acoperişul, să se achiziţioneze mobilier specific, să fie amenajat un nou cabinet de informatică, şi altele. De asemenea, există perspective ca, în acest an, tot pe fonduri europene, să fie începute, de către operatorul specializat din judeţ, lucrările la reţeaua de alimentare cu apă a comunei, în totalitate la Luncoiu de Jos şi Stejărel şi parţial la Luncoiu de Sus şi Podele. Totodată, mai este depus un proiect, la Compania Naţională de Investiţii, pentru aducerea căminului cultural din Stejărel la standarde europene”, a declarat Călin Dorin Dud, primarul comunei Luncoiu de Jos.
Cultură şi sport
Edilii din Luncoiu de Jos îşi propun, pentru acest an, să continue modernizarea căminelor culturale din centrul de comună şi din satele Luncoiu de Sus şi Podele. Totodată se doreşte ca Ansamblul „Stejărelul”, în noua sa formulă, să ăşi reia apariţiile în străinătate, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi. Şi, nu în ultimul rând, se intenţionează înfiinţarea unui club sportiv în comună, care să fie recunoscut de ministerul de resort, cu mai multe secţii.
Actualitate
L-ați văzut? Tânăr din Lupeni, dat dispărut

L-ați văzut? Tânăr din Lupeni, dat dispărut.
Poliția Oraşului Lupeni a fost sesizată, în data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, cu privire la plecarea voluntară de la domiciliu a unui tânăr de 22 de ani – Murărașu Sebastian Daniel.
În urma primelor verificări, s-a stabilit că tânărul ar fi plecat în data de 01 aprilie a.c., în jurul orei 06.00, la Universitatea din Petroșani, unde este student, fără a reveni până în prezent.
Semnalmente: înălțime 1.84 metri, greutate 65 kg., păr șaten, tuns scurt, ochi albaștri, față ovală, ten deschis la culoare, cicatrice în zona bărbiei (partea stângă).
La data plecării, tânărul purta un pardesiu de culoare gri cu negru, pantaloni de culoare neagră, cămașă și cravată de culoare neagră, pantofi negri, având asupra sa un rucsac de culoare neagră.
Persoanele care dețin informații, ce ar putea ajuta la depistarea tânărului, sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate - Eveniment
ANUNȚ Primăria municipiului Deva

ANUNȚ
Primăria municipiului Deva
aduce la cunoștința cetățenilor municipiului Deva următoarele:
delimitarea, numerotarea și sediile secțiilor de votare pot fi consultate la sediul Primăriei municipiului Deva precum și pe site-ul Primăriei municipiului Deva;
Cetățenii municipiului Deva, cu drept de vot, pot consulta Registrul electoral în vederea verificării secției de votare la care sunt arondați, astfel:
la sediul Serviciului public local de evidența persoanelor și stare civilă din Deva, B-dul 1 Decembrie 1918, nr.12, etaj 1, jud. Hunedoara – lângă Primăria municipiului Deva, după cum urmează:
Luni – joi între orele 8:30 – 16:00;
Vineri între orele 8:30 – 13:00;
accesând https://www.registrulelectoral.ro/
de pe site-ul Autorității Electorale Permanente www.roaep.ro secțiunea registru electoral.
Actualitate
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei minore de 15 ani

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei minore de 15 ani
Polițiștii din municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 1 aprilie, a.c. în jurul orei 21.00, de un bărbat din județul Timiș cu privire la plecarea voluntară a nepoatei sale *PETRIVICI SANDRA MELISA*, de 15 de ani, din localitatea Linz (Austria), unde locuiește împreună cu părinții săi.
Din primele verificări, minora ar fi plecat în după amiaza zilei de azi, fără acordul părinților, spre România împreună cu un bărbat de 21 de ani, din județul Hunedoara.
PETROVICI SANDRA MLELISA prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,65 m., greutate 60 kg., păr șaten (lung), ten deschis la culoare.
Polițiștii continuă activitățile investigative și de căutare în vederea depistării minorei, care a fost dată în consemn la frontieră.
Persoanele care dețin informații, ce ar putea ajuta la depistarea acesteia, sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Interviu cu dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, supraspecializat în gineco-oncologie și cu subspecializare în estetică ginecologică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tragic: O femeie a murit intoxicată cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Rabla pentru sobe”: Primăriile din 55 de comune hunedorene, eligibile pentru acest program
- Actualitatecu 3 zile in urma
Succes la scor pentru Corvinul
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șofer prins băut la volan, după o urmărire în trafic
- Actualitatecu 2 zile in urma
Petrila, mai curată: Campania de primăvară continuă cu implicarea cetățenilor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul – FC Bihor în Cupa României
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferi depistați în stare de ebrietate și fără permis în județul Hunedoara