Actualitate
Pompierii se specializează și în aplinism
Pompierii trebuie să fie pregătiți în orice moment, pentur orice situație, deoarece atunci când sunt solicitați la un eveniment nu se știe niciodată cu exactitate ce îi așteaptă. Astfel că, o echipă formată din șase pompieri ai Detaşamentelor Deva, Hunedoara, Orăştie şi Petroşani au participat la un stagiu de pregătire al personalului cu competenţe în alpinism din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara. Coordonatorii acestui curs au fost specialiştii în alpinism ai Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara. „Timp de trei zile, pompierii au exersat tehnicile de alpinism dar au acumulat şi noţiuni teoretice foarte utile în situaţia executării unor misiuni de căutare/salvare în medii ostile din zonele urbane şi rurale, acolo unde pompierii au competenţe. Pregătirea s-a desfăşurat la baza Salvamont din Râuşor, dotată cu echipamente şi mijloace de antrenament foarte performante”, a declarat maior Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Cooperarea între I.S.U. Hunedoara şi Salvamont Hunedoara este una model, pregătirea în comun a pompierilor şi salvamontiştilor generând un „reglaj fin” al muncii în echipă, în beneficiul hunedorenilor.
Actualitate
Amplă acțiune nocturnă a polițiștilor și jandarmilor, în Petroșani

O amplă acțiune a fost desfășurată, în noaptea de 1 spre 2 martie 2025, de polițiști din cadrul Poliției municipiului Petroșani, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (I.J.J.) Timiș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
“În urma activităților desfășurate, polițiștii au fost aplicat 19 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 6.975 de lei, 12 dintre sancțiuni vizând încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în timp ce 4 au fost aplicate sancțiuni conform Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, iar 3 sancțiuni pentru fapte care contravin prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. De asemenea, în cadrul acțiunii, au fost verificate 86 de persoane în bazele de date, au controlat 10 societăți comerciale cu privire la respectarea legislației privind jocurile de noroc au fost controlate 29 de autoturisme, au fost efectuate 19 testări în vederea determinării consumului de alcool sau droguri (toate având rezultat negativ)”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Foto: IPJ Hunedoara
Polițiștii spun că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Universitatea din Petroșani, reprezentată la discuțiile strategice privind viitorul universităților europene

Rectorii consorțiului EURECA-PRO, Peter Moser (Montanuniversität Leoben) și Sorin Mihai Radu (Universitatea din Petroșani), s-au întâlnit recent cu Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, pentru a dezbate rolul strategic al inițiativei Universităților Europene.
În cadrul discuțiilor, liderii academici și-au exprimat viziunea asupra viitorului universităților europene, punând accent pe necesitatea dezvoltării unor competențe orientate spre viitor și pe consolidarea competitivității Europei printr-o educație superioară de înaltă calitate.
De asemenea, la Forumul General FOREU4ALL, un eveniment dedicat inițiativelor academice europene, au participat și Vanessa Massegg, liderul managementului de proiect EURECA-PRO de la Montanuniversität Leoben, alături de Fabrice Lemoine și Eric Foucher, coordonatori din partea Universității din Lorraine.
Această reuniune subliniază angajamentul Universității din Petroșani în colaborarea internațională și în dezvoltarea unui mediu academic conectat la provocările și oportunitățile educaționale din spațiul european.
FOTO: FACEBOOK UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Stiri nationalecu o zi in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună