Actualitate
Tânărul mușcat de propriul câine este internat la chirurgie plastică
Tânărul în vârstă de 18 ani din Petrila, care a fost atacat în propria curte de un câine pe care îl avea de mai mult timp, rămâne în spital. Animalul a fost eutanasiat, dar a fost îndepărtat abia după ce paramedicii SMURD au cerut ajutorul pompierilor voluntari. Victima va rămâne în spital cel puțin o săptămână.
Incidentul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 08:00, iar băiatul a povestit că a încercat să lege câinele care a fost lăsat liber peste noapte. Acesta a fost momentul în care ciobănescul de Bucovina a devenit agresiv și l-a mușcat. „Nu era agresiv. Nu a fost agresiv niciodată. Am vrut să îl leg și atunci m-a atacat. Nu înțeleg de ce. A sărit și mama mea și a mușcat-o și pe ea”, povestește tânărul care locuiește la casă în Petrila. El are răni pe mâini, spate, și diagnosticul pus de medici îl va mai ține câteva zile bune în spital, pentru că are nevoie de tratament de specialitate. „Pacientul se simte bine, dar probabil va trebui să meargă la Vulcan pentru tratamentul atirabic. Am înțeles că este câinele lor personal. I s-au făcut analizele și acum va veni un medic de la infecțioase, ca să stabilească ce tratament va urma, cu antibiotice. Va mai sta în spital vreo patru sau cinci zile cel puțin, iar dacă va face naveta la Vulcan la spitalul de infecțioase, probabil că va sta internat mai mult timp, ca să îi facem transferul cu ambulanța zilnic, ca să i se administreze doza necesară”, a declarat doctorul Nicolae Ciugulea, director adjunct al Spitalului de Urgență din Petroșani, medic chirurg.
„Nu era un câine agresiv”
Tânărul, care este acum internat la chirurgie plastică și reparatorie, a povestit că are animalul de doi ani și că niciodată nu a fost agresiv. Duminică dimineață, însă, l-a atacat și a atacat-o și pe mama sa, care a încercat să îl scape din colții animalului. Nici vecinii nu își amintesc să fi fost agresiv câinele și nici nu își explică de ce și-a mușcat stăpânul. „Câinele era normal, stătea mai mult legat că era de rasă mare și era mai periculos față de câinii mici. Dar era câinele lor de suflet, țineau la el, îl pieptănau, îl îngrijeau, l-au tuns, dar cine știe ce a pățit, că e suspect că i-a atacat brusc”, a spus un vecin din zonă, iar o altă femeie a spus chiar că a intrat de multe ori în curtea lor și câinele nu era deloc agresiv.
Pompierii voluntari de la Petrila au fost cei care au reușit să izoleze câinele și să îi scape și pe paramedicii SMURD din casă, unde se refugiaseră cu ambii pacienți mușcați. „În momentul în care noi am ajuns, cele două victime erau în casă. Li se acordase deja primul ajutor de către paramedici și noi nu am făcut decât să îndepărtăm câinele de lângă ușă, astfel încât cei doi să fie transportați la ambulanță. Ulterior, la solicitarea proprietarilor, am chemat o echipă specializată de la ecarisaj și au eutanasiat câinele”, a spus Neculai Alexandrescu, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Petrila.
Animalul era un ciobănesc bucovinean de talie mare, iar familia mai are un câine în curte. Mama tânărului mușcat a fost și ea rănită, în momentul în care a sărit să își scoată fiul din colții animalului, dar nu a rămas internată în spital.
Actualitate
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.
Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.
„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi
Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.
„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.
Actualitate
Plata pensiilor, decalată. Banii ajung la pensionari mai târziu decât de obicei
Distribuirea pensiilor a fost decalată cu câteva zile, ca urmare a sărbătorilor de iarnă. Atât salariații Poștei Române, cât și cei ai Casei Naționale de Pensii Publice au beneficiat de zile libere, conform legislației. Din această cauză, pensiile pentru luna ianuarie vor ajunge la pensionari cu câteva zile întârziere.
Sumele necesare pentru plata pensiilor au fost virate către Poșta Română abia pe 3 ianuarie, iar distribuirea va începe de vineri, 10 ianuarie.
Potrivit unui document oficial, trimis de Poșta Română către oficiile județene, prezentat de newsweek.ro, achitarea drepturilor se va face la domiciliu în perioada de 10-22 ianuarie 2025, iar la ghișeu până pe 27 ianuarie.
În mod normal, plata pensiilor prin Poșta Română se face începând cu prima zi a fiecărei luni și durează două săptămâni. Plata pensiilor prin conturi curente sau conturi de card se face „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”.
-
Actualitatecu 5 ore in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 4 ore in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Actualitatecu 6 ore in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Stiri nationalecu 4 ore in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 5 ore in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei
-
Actualitatecu 5 ore in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online