Actualitate
Primarul Devei, Mircia Muntean a fost învestit în funcţie, într-o sală arhiplină şi în aplauze frenetice „Este un moment emoţionant pentru mine (…) Dacă voi fi condamnat, voi pleca”
Mircia Muntean, primarul Devei, a fost învestit, vineri, în funcţie, într-o sală arhiplină şi în aplauze frenetice primite din partea mulţimii prezente la eveniment. După ce a depus jurământul, edilul – șef al municipiului a ținut un discurs în care a vorbit despre planurile pe care le are pentru locuitorii urbei, dar și despre condamnarea sa. Cu același prilej, a fost constituit și noul legislativ devean, dar s-a stabilit și cine sunt cei doi noi viceprimari ai reședinței de județ.
Ședința de învestire a noului Consiliu Local (CL) și a primarului ales al Devei s-a desfășurat vineri, începând cu ora 11:00, într-o atmosferă pozitivă. Zeci de persoane, consilieri locali, angajați ai primăriei, dar și simpli cetățeni au asistat la evenimentul care s-a întins pe durata a aproape două ore. Acesta a avut loc în sala de ședințe a Primăriei Deva, iar încăperea a fost atât de plină încât, cu puțin înainte ca ședința să înceapă, nu mai era niciun loc liber pe scaune, mulți dintre cei veniți să participe la ceremonie fiind nevoiți să stea în picioare. Cei prezenți au suportat cu stoicism căldura.
Ședința a fost condusă de Vasile Țonea, cel mai în vârstă dintre consilierii locali. După validarea mandatelor celor 21 de membri ai noului legislativ devean și depunerea jurămintelor de către aceștia, a venit rândul lui Mircia Muntean de a face legământul oficial. Ulterior, primarul oficial al Devei a vorbit în fața mulțumii, discursul său fiind întrerupt, de mai multe ori, de ropote de aplauze. „Este un moment emoționant pentru mine. Nu m-am așteptat să fie o sală atât de plină… Tuturor le doresc din suflet sănătate și un oraș mai bun, mai frumos, cu oameni mai fericiți, cu zâmbete pe fețe și un viitor bun pentru municipiul Deva (n.red. aplauze)”, a spus Mircia Muntean, la începutul discursului său.
„Voi formula cerere de revizuire, în scopul achitării mele”
Mircia Muntean a amintit, apoi, despre condamnarea sa. „Aş vrea să pun, din partea presei, o întrebare pe care o aşteaptă… <Domnule primar nou ales, cum credeți că veți depăși momentul greu, în care, în urmă cu câteva zile, ați fost anunțat că ați fost condamnat la șase ani de închisoare?> Și, vă spun conform legii, după care ce cred eu, în sufletul meu. În conformitate cu prevederile legale (n.red. le-a enumerat), mi-am depus candidatura pentru funcția de primar, candidatură care a îndeplinit toate condițiile de legalitate. Prin decizia penală, am fost condamnat pentru exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. Rețineți, nu abuz! Deci, greşeală ca şi toţi ceilalţi colegi ai mei din primărie. Iar, în baza deciziei Curții Constituționale, din 15 iunie 2016, constituie abuz în serviciu doar acțiunile sau inacțiunile care încalcă legea, motiv pentru care formulez cerere de revizuire pe rolul instanțelor, în scopul achitării mele”.
Discursul său a fost, din nou, întrerupt de ropote de aplauze. Mircia Muntean continuă: „Sentințele și hotărârile judecătorești se respectă și se duc la îndeplinire. Așa voi proceda și eu. Dacă voi fi condamnat, voi pleca. Dar, în același timp, vă spun: nu am remuşcări şi nu am nimic cu nimeni, în afară de dorința ca cei asupra cărora s-a abătut urgia, în noaptea accidentului meu, să meargă, să lase frică la o parte (…) și să ducă Parchetului filmele cu cine era la volan, atât în fața Sălii Sporturilor, la 06:05, cât și la 06:20, în față la Biserica Baptistă. Îi rog să dea filmul înregistrărilor de pe DN 7. Este convingerea mea că o vor face și că vor fi corecți”, a mai spus primarul în fața asistenței prezente.
Reducerea taxelor și impozitelor, printre obiective
În final, referitor la proiectele pe care le are pentru deveni, Mircia Muntean a afirmat că dorește, printre altele, micșorarea birurilor locale, dar și… : „Vom finaliza proiectele fostului primar. Care sunt și cu care s-a mândrit atât el, cât și mulți dintre devenii noștri. Sunt proiecte europene și, așa cum și el le-a continuat pe ale mele – chiar dacă nu a recunoscut că sunt ale mele și ale dumneavoastră – așa le vom continua și noi, pentru că sunt asumate şi avem fonduri destinate. Pe termen lung, vom regândi o zonă industrială, care să ne aducă locuri de muncă, și parcuri adevărate (…) Și în fine proiectele mici, ca să vă descrețesc frunțile, trebuie să aducem înapoi căluțul pentru mămici și copii, lira şi pe Beethoven”, a conchis Mircia Muntean.
Mareș și Moș – aleși viceprimari
În cadrul aceleiași ședințe, au fost aleși și cei doi viceprimari ai Devei. Aceștia sunt Răzvan Mareș, președinte PSRO Hunedoara, și social – democratul Ovidiu Moș (care a mai ocupat aceeași funcție și înainte). Ei au fost aleși prin vot secret ai noilor membri ai legislativului devean. Cei doi vor conduce Primăria Deva, alături de Mircia Muntean.
Actualitate
Trei hunedoreni au fost reținuți, după ce ar fi sustras parfumuri și bijuterii din casa unei vârstnice din Aiud
Trei bărbați, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, din județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii din Aiud după ce ar fi intrat în casa unei vârstnice din localitate, de unde ar fi sustras parfumuri și bijuterii din aur și din argint, prejudiciul total creat fiind de 20.560 de lei.
Fapta s-ar fi consumat în noaptea de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 01:00.
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus, la data de 07.01.2025, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi de sex masculin din judeţul Hunedoara, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, aflaţi în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, doi dintre aceştia săvârşind fapta în stare de recidivă postexecutorie. Din probele administrate în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în noaptea de 07.01.2025, în jurul orei 01:00, cei trei inculpaţi, au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei persoanei vătămate de sex feminin în vârstă de 73 de ani, situată în mun. Aiud, jud. Aiud, în timp ce aceasta se afla la domiciliu, după care au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, de unde au sustras mai multe bunuri (parfumuri, bijuterii confecţionate din aur şi argint) şi o sumă de bani, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 20.560 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Arestați preventiv pentru 30 de zile
Cei trei hunedoreni au fost prezentați astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
“Punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Actualitate
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.
Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.
„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi
Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.
„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 7 ore in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 6 ore in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Actualitatecu 9 ore in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 7 ore in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 10 ore in urma
Hidrocentralele din Defileul Jiului, dezvoltare energetică sau sacrificiu ecologic?