Actualitate
Puterea de cumpărare a hunedorenilor este din ce în ce mai scăzută
Deşi politicienii şi specialiştii în economie se încăpăţânează să ne spunem că o ducem din ce în ce mai bine, realitatea, cel puţin din buzunarele hunedorenilor, arată altceva.
Datele statistice ne arată că, în luna aprilie a acestui an, am avut o inflaţie redusă, aproape insignifiantă chiar, şi că salariile au crescut, cu procente infime, dar există un plus şi la acest capitol.
Prime mici de Paşte
Situaţia este valabilă şi în judeţul Hunedoara, dar creşterile de salarii sunt artificiale, iar în mai, următoarea lună pentru care se vor face centralizări de date, este de preconizat o „revenire la normal”, adică o scădere a veniturilor. Şi asta pentru că, ţinând cont că Paştele a fost la începutul lunii mai, primele pentru această sărbătoare, câte s-or mai fi dat, au fost acordate la sfârşitul lui aprilie. În acest context, în judeţul Hunedoara, câştigul salarial nominal mediu brut în aprilie 2016 a fost de 2.249 de lei, mai mare cu 2.0% decât în luna precedentă, şi cu 7.0% mai crescut decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, la o rată de inflaţie de – 0,15%, judeţul ocupă doar locul 24 din 42 la nivel salarial, lucru care denotă că nici primele de Paşte nu au fost exagerat de mari. Lucrurile nu stau mai deloc diferit în ce priveşte câştigurile nete, adică cele cu care rămânem în buzunare. Astfel, câştigul salarial nominal mediu net a fost de 1.627 de lei în aprilie 2016, cu 2.1% mai mare decât în luna precedentă şi cu 6.9% mai crescut ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe ramuri de activitate, câştigul salarial mediu net în aprilie, a fost de 1.659 de lei în agricultură, silvicultură şi servicii anexe, de 1.670 de lei în industrie şi construcţii şi de 1.572 lei în servicii, judeţul Hunerdoara ocupând tot locul 24 din 42 şi la acest capitol.
Departe de media naţională
Mai trist este că salariile hunedorenilor scad faţă de media naţională. Deci, dacă în martie media salariului unui hunedorean era cam de 80% faţă de cea cea naţională, în aprile diferenţa s-a mărit, cu toate primele de Paşte care s-au acordat, ajungându-se la 78%. Aşadar, salariul mediu brut pe ţară este de 2.879 de lei, iar cel al unui hunedorean, aşa cum precizam mai sus, de doar 2.249, iar cel net, care ne intersează, a fost, la nivel naţional, de 2.086 de lei, iar în judeţul nostru de numai 1.627 de lei. În concluzie, toate merg bine, doar că hunedorenii câştigă cu peste 350 de lei masi puţin ca media naţională, mai exact 359 de lei, iar puterea noastră de cumpărare scade pe zi ce trece.
Actualitate
Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi
Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.
„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.
Actualitate
Plata pensiilor, decalată. Banii ajung la pensionari mai târziu decât de obicei
Distribuirea pensiilor a fost decalată cu câteva zile, ca urmare a sărbătorilor de iarnă. Atât salariații Poștei Române, cât și cei ai Casei Naționale de Pensii Publice au beneficiat de zile libere, conform legislației. Din această cauză, pensiile pentru luna ianuarie vor ajunge la pensionari cu câteva zile întârziere.
Sumele necesare pentru plata pensiilor au fost virate către Poșta Română abia pe 3 ianuarie, iar distribuirea va începe de vineri, 10 ianuarie.
Potrivit unui document oficial, trimis de Poșta Română către oficiile județene, prezentat de newsweek.ro, achitarea drepturilor se va face la domiciliu în perioada de 10-22 ianuarie 2025, iar la ghișeu până pe 27 ianuarie.
În mod normal, plata pensiilor prin Poșta Română se face începând cu prima zi a fiecărei luni și durează două săptămâni. Plata pensiilor prin conturi curente sau conturi de card se face „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”.
Actualitate
Peste 100 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, la început de an
Peste o sută de sancțiuni pentru nerespectarea regimului de viteză legal au fost aplicate de polițiștii hunedoreni, de la începutul acestui an. Trei șoferi au rămas pietoni, după ce au fost prinși că au depășit viteza legală cu mai mult de 50 de km/h.
Aproximativ 250 de polițiști din cadrul structurilor operative au fost angrenați, zilnic, în perioada 01 – 07 ianuarie 2025, în acțiunile menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului și să asigure menținerea climatului de ordine și siguranță publică.
“Polițiștii au acționat în sistem integrat, la nivelul întregului județ, atât în cadrul unor activități de prevenire și descurajare a faptelor ilegale, cât și prin acțiuni de combatere a faptelor antisociale și de impunere a legii. Polițiștii rutieri au avut drept scop impunerea regimului de viteză legal stabilit, pe drumurile din județ fiind utilizate atât aparatele radar, cât și cele de testare a consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice, poliţiştii au acționat în teren pentru fluidizarea circulației, în special către și dinspre stațiunile turistice de pe raza județului, în zonele de agrement și în zona adiacentă lăcașelor de cult. De la începutul acestui an, au fost aplicate peste 100 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit și au fost reținute 3 permise de conducere pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
435 de kilograme de materiale pirotehnice, confiscate
De asemenea, în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost confiscate 435 de kilograme de materiale pirotehnice comercializate ilegal, iar în urma celor peste 70 de controale și acțiuni, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.500 de lei.
Pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, s-au întocmit 13 dosare penale.
„În minivacanța ocazionată de Noul An, polițiștii au intervenit pentru gestionarea promptă a tuturor evenimentelor din domeniul ordinii și siguranței publice, în această perioadă nefiind înregistrate incidente nedorite cauzate de utilizarea necorespunzătoare a materialelor pe bază de amestecuri pirotehnice. Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara adresează mulțumiri celor care au înțeles să petreacă minivacanța ocazionată de trecerea în anul 2025 într-un cadru legal și lipsit de incidente. Recomandăm cetățenilor să susțină, în continuare, eforturile polițiștilor și să aibă o conduită preventivă, pentru a nu se pune în pericol pe ei sau pe cei din jur”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Foto: arhivă
-
Actualitatecu 3 ore in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 2 ore in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Stiri nationalecu 2 ore in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 4 ore in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei
-
Actualitatecu 4 ore in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 6 ore in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali