Pe 15 noiembrie, s-au împlinit opt ani de la explozia din adâncurile Minei Petrila, abatajul 431, în urma căreia și-au pierdut viața 13 mineri. Între timp, mina a fost închisă. Minerii și salvatorii mineri, care au pierit în 15 noiembrie 2008 la Petrila, au fost comemorați, ieri, la gura exploatării miniere, acolo unde, în urmă cu opt ani, sunetele salvărilor se confundau cu țipetele de durere ale celor veniți să îi caute pe cei dragi. 

Sunt momente, pe care oamenii care au supraviețuit, le păstrează și acum în suflet, pentru că atunci 13 mineri și salvatori nu s-au mai întors niciodată acasă. Două explozii consecutive au spulberat liniștea unei zile nelucrătoare, iar cei care trecut prin iadul acela își amintesc și acum momentele cumplite. „Sunt printre supraviețuitori și am venit pentru că e un moment important în care îi comemorăm pe prietenii noștri care s-au stins, din păcate. Știți cum e, că se așterne praful pe aici și măcar cât mai suntem noi în viață să îi comemorăm. Și acum îmi amintesc momentele de spaimă, groază, mi-am văzut colegii morți… Am fost prins în a doua explozie. Nu mă așteptam să se producă a doua deflagrație. Soarta!”, spune Nicolae Cristea, salvator, supraviețuitor al exploziei în care salvatorii mineri au intrat sub pământ ca să scoată minerii morți în prima deflagrație.

Omul recunoaște că a mai coborât de multe ori în mină după explozie și a conștientizat cât de mult i-a afectat acea zi, de 15 noiembrie 2008, întreaga viață. Nu are cum să uite. După opt ani de la tragedie, în holul minei, s-au adunat nu doar supraviețuitorii, ci și cei care conduc acum societatea care se ocupă de închiderea și ecologizarea acestei unități miniere. Pentru întreg orașul, acea zi a însemnat sfârșitul exploatării cărbunelui la această mină. „Este foarte greu să închizi o mină și după opt ani să îi comemorezi pe acei bravi mineri care și-au dat viața în adâncurile minei. Vreau să transmit un mesaj de compasiune către familiile lor și la toți minerii care au lucrat aici le urez să fie sănătoși, pentru că reprezintă o categorie de oameni care și-au dat viața pentru a scoate cărbune”, a spus Aurel Anghel, director general al Societății Naționale de Închidere a Minelor din Valea Jiului (SNÎMVJ).

„Nimic nu îi mai poate aduce înapoi”

Cu lumânări aprinse pentru a aduce speranța de mai bine, toți cei care au venit la mina Petrila au trăit în gând grozăvia. Din păcate, însă, administrația locală din Petrila nu a fost reprezentată deloc la acest eveniment al orașului și al Văii Jiului. „Să înălțăm o rugăciune pentru sufletele celor care s-au jertfit, care și-au dat viața în adâncul pământului pentru a asigura familiilor loor un trai decent, dar și pentru a întreține ceea ce, de sute de ani, s-a perpetuat în această Vale a Jiului – mineritul. Nimic nu îi mai poate aduce înapoi în sânul familiei și cred că este o datorie de onoare, de credință ca, de fiecare dată, când trecem pe lângă mină, să ne aducem aminte că aici au fost nenumărate jertfe umane care au plătit cu viața pentru noi, ceilalți”, a spus unul dintre preoții care au venit să oficieze slujba de comemorare a victimelor de la mina Petrila.

Comemorarea s-a încheiat cu depunerea unor coroane de flori în memoria celor care au rămas doar simple nume pe o plăcuță comemorativă în curtea minei ce se închide. Ortacii s-au recules la troița din apropierea minei și la stația de salvare minieră, locurile pe care cei care au pierit, le-au văzut pentru ultima oară la suprafața pământului.

13 destine frânte și tot atâția copii rămași orfani

Tragedia din 2008, de la Mina Petrila, a fost cea mai mare produsă în ultimul deceniu în Valea Jiului. Infernul s-a dezlănţuit într-o zi de sâmbătă, la 900 de metri sub pământ, şi a învăluit oraşele de pe malul Jiului în lacrimi şi durere. Toată lumea vorbea numai despre cele două explozii din subteran, în urma cărora 13 oameni s-au stins din viaţă, iar alţi 14 au fost răniţi grav. Supravieţuitorii dezastrului povesteau îngroziți, de pe paturi de spital, momentele prin care au trecut. Ce au văzut în subteranul Minei Petrila era și este greu de descris în cuvinte. „Am scos primul decedat pe care îl cunoşteam foarte bine şi cu care, de altfel, am şi lucrat. Apoi, l-am scos pe al doilea. După a doua tură, ne-am luat inima în dinţi, şi ne-am întors în mină pentru a-l scoate şi pe al treilea. Mi s-a înmuiat genunchii când l-am văzut. A urmat al patrulea. A fost foarte greu. Când să ieşim cu al cincilea s-a produs al doilea suflu. A fost foarte dureros”, povestea, atunci unul dintre salvatorii care au coborât în „mina morții”. 13 copii au rămas orfani, în urma dezastrului produs în Mina Petrila. (Ramona Ștefan)

„Lista morții”

Patru dintre ortaci și-au pierdut viața în timp ce încercau să-și salveze colegii. Este vorba despre Nicolae Puian (36 de ani), Daniel Frăţilă (38 de ani), Elekes Attila (35 de ani) şi Trandafir Vişan (40 de ani). Celelalte victime ale tragicului accident sunt: Brad Iosif, inginer-şef producţie (44 ani), inginer Holingher Doru, şef Sector I (39 ani), Stoian Vasile, miner, Sector I (38 ani), Măţan Adrian, ajutor miner front, Sector I (27 ani), Mateş Dan, sondor, Sector VI (35 ani), Moş Silviu, miner-şef schimb, sector I (36 ani), Şipoş Cristian, miner, Sector I (34 ani), Alecsa Marcel Alin, sondor, Sector VI (36 ani), Frăţilă Daniel, miner-şef de schimb, Sector VI (38 ani).