Actualitate
Cadouri pentru mari și mici de la Caritas
Mii de copii se vor bucura de cadouri confecționate de copiii din Germania, pentru că nu mai puțin de trei tiruri încărcate cu pachete au ajuns la Petroșani. De cadouri se vor bucura și cei de la Spital, pentru că nemții au adus și paturi pentru unitatea medicală, dar și bătrânii aflați în îngrijirea volutarilor de la Caritas.
Reprezentanții Caritas din Petroșani sunt implicați în mai multe acțiune de caritate și proiecte sociale, tocmai pentru a-i sprijini pe cei mai puțin norocoși. „În zona Văii Jiului, deoarece noi încercăm să ajutăm cât mai multe școli, grădinițe și suntem implicați în multe proiecte sociale, pentru că ajutăm acolo unde este nevoie, vor beneficia aproximativ 10.000 de copii de cadouri. Noi așa estimăm că este numărul. Deocamdată sunt trei tiruri în care nu avem doar cadouri de Crăciun, ci și paturi pentru spital și lucruri pentru familiile din proiectele organizației Caritas”, a declarat Alexandru Kelemen, coordonator Caritas Petroșani.
Spectacole în secțiile de pediatrie
Pachetele sunt deja sortate și acțiunea se petrece an de an, cadourile urmând să ajungă, în curând, la toți copiii. „În fiecare an, delegația de la Round Table organizează această acțiune. Ei strâng pachete de la copiii din Germania cadouri pentru cei din România, Ucraina și Republica Moldova”, mai spune Alexandru Kelemen. În plus, cadouri, dar și un mic spectacol, va fi organizat în toate secțiile de pediatrie ale celor trei spitale din Valea Jiului, acolo unde de sărbători sunt internați copii bolnavi. „În data de 14 decembrie, grupul voluntarilor de la Centrul Sfânta Varvara, vor organiza în spitalele din municipiile Petroșani, Vulcan și Lupeni, la pediatrie, pentru copiii care sunt mai puțin norocoși de aceste sărbători, câte un mic spectacol, vor primi cadouri și vor beneficia de prezența tinerilor de la noi, ca să le facem zilele mai frumoase”, a conchis coordonatorul acestor activități din Valea Jiului, Alexandru Kelemen.
Actualitate
Se ridică și se igienizează stațiile de intoxicare a rozătoarelor, aflate în Deva. „Cutiile” negre, înlocuite la finele lunii

Stațiile de intoxicare a rozătoarelor, aflate pe domeniul public al municipiului Deva, vor fi ridicate pentru a fi igienizate corespunzător. De asemenea, cele care sunt degradate vor fi înlocuite cu altele noi, în scopul menținerii unui mediu urban curat și sigur.
Este vorba despre acele „cutii” negre, amplasate prin parcuri și în spațiile verzi dintre blocurile din oraș, folosite în acțiunea de stârpire a șoarecilor și a șobolanilor. De acțiunea de ridicare, întreținere și igienizare a acestor stații de intoxicare a rozătoarelor, se ocupă operatorul SC DD CHIM.
Potrivit reprezentanților administrației publice locale, înlocuirea stațiilor se va face la sfârșitul lunii martie 2025.
“Aceste măsuri fac parte din planul de prevenire a infestării cu rozătoare și contribuie la protejarea sănătății publice. În acest context, se recomandă locuitorilor să evite contactul cu stațiile de intoxicare a rozătoarelor, atât pe perioada lucrărilor, cât și pe termen lung, pentru siguranță”, au informat într-un comunicat reprezentanții Primăriei Deva.
Actualitate
Hunedorean reținut pentru racolare de minori în scopuri sexuale

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că ar fi abordat, prin intermediul unei aplicații on line, o minoră căreia i-ar fi scris mesaje cu conținut indecent.
“Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în data de 03 martie a.c., de către un bărbat cu privire la faptul că o minoră de 15 ani, din localitate, ar fi fost racolată în mediul online de un bărbat. În urma verificărilor, politiștii au identificat minora în cauză și au stabilit faptul că, în data de 25 februarie a.c., aceasta ar fi fost contactată de un bărbat de 44 de ani, care i-ar fi vizualizat profilul online prin intermediul unei aplicații. Cu ajutorul unor mesaje, cei doi ar fi purtat mai multe discuții, în cadrul cărora bărbatul domiciliat în municipiul Hunedoara i-ar fi scris și unele detalii cu tentă sexuală. Ca rezultat al cercetărilor, s-a dispus reținerea bărbatului în cauză pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Acesta va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din municipiul Hunedoara continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de racolare de minori în scopuri sexuale.
Actualitate
Start vot pentru „Destinația anului 2025”. Trei locuri de poveste din județ, în finala competiției

S-a dat startul votului în concursul „Destinația Anului 2025”, trei locuri de poveste din județul Hunedoara fiind finaliste în această importantă competiție de promovare a turismului intern românesc. Este vorba despre Castelul Corvinilor, care concurează la categoria „Cultură și educație”, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și Țara Hațegului – ambele la categoria „Tărâmuri fermecate”.
În total, sunt peste 70 de destinații din toată țara finaliste în ediția 2025, împărțite în șase categorii („Orașe care inspiră”, „Tărâmuri fermecate”, „Sate de poveste”, „Stațiuni Balneo-climaterice”, „Distracție și aventură”, „Cultură și educație”).
Voturile pentru destinațiile preferate pot fi acordate până pe data de 25 martie 2025, pe www.destinatiaanului.ro.
„Destinația Anului” este o competiție de interes național, organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.
Reamintim faptul că, în sezonul patru al competiției, printre câștigători au fost Castelul Corvinilor și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, la două categorii foarte disputate – „Atracții Cultural – Educative”, respectiv „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
Victorie importantă pentru Minerul Lupeni
- Actualitatecu 2 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”