Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Actualitate

Pompierii au aplicat zeci de sancțiuni operatorilor economici de turism

Publicat

pe

În scopul prevenirii unor evenimente nedorite, în timpul minivacanței de 1 Decembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara a derulat, o serie de acţiuni inopinate de verificare la obiective cu afluenţă de persoane din categoria hoteluri, restaurante, moteluri și pensiuni din Deva, Hunedoara, Orăștie, Hațeg, Sarmizegetusa și Geoagiu Băi. Astfel, au fost efectuate 18 controale la operatori economici din categoria menționată mai sus, unde au fost constatate 66 deficienţe, dintre care 26 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 50 sancţiuni contravenţionale (39 avertismente şi 11 amenzi), în cuantum de peste 12.000 lei.

Ce nereguli au fost constatate

Principalele nereguli identificate în teren au constat în exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni/improvizaţii, neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neactualizarea/neelaborarea actelor de autoritate şi evidenţelor specifice de apărare împotriva incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, blocarea/reducerea gabaritului căilor de evacuare, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă, neafişarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenţiei la locul de muncă, precum şi neîntocmirea/neactualizarea planului de intervenţie la incendiu.

În perioada următoare inspectorii de prevenire ai I.S.U. Hunedoara vor continua acțiunile de verificare și îndrumare a agenților economici care dețin locații în care se înregistrează o afluență mare de persoane.

Advertisement

Actualitate

Controale ale polițiștilor în fitofarmacii. Produse pentru protecția plantelor cu termen expirat, retrase

Publicat

pe

Redactat de

Peste 20 de litri de produse pentru protecția plantelor, care aveau termenul de valabilitate expirat, au fost retrase de la comercializare, în urma unui control al polițiștilor.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au efectuat, ieri, mai multe controale pe linia respectării legislației în domeniul operațiunilor cu produse pentru protecția plantelor și îngrășăminte chimice.

“În urma acțiunii desfășurate în municipiul Deva, aceștia au identificat într-o fitofarmacie cantitatea de 23 litri de produse pentru protecția plantelor, care aveau termenul de valabilitate expirat. Diversele tipuri de erbicid erau expuse în vederea comercializării către persoanele fizice. Având termenul de valabilitate expirat, devenind astfel deșeuri periculoase, reprezentantul legal al societății avea obligația de a preda produsele respective către un operator economic autorizat în domeniul deșeurilor periculoase, în vederea eliminării acestora”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de ,,neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri”.

Pentru prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol siguranța mediului și a populației, întreaga cantitatea de produse periculoase identificată a fost indisponibilizată, iar agentului economic i s-a impus măsura de predare către un operator economic autorizat, în vederea eliminării acesteia.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Plată ajutor de încălzire și supliment pentru energie. Banii pot fi ridicați, miercuri și joi, de la casieria DAS Deva

Publicat

pe

Redactat de

Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva efectuează plata ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi. Banii se pot ridica, mâine și poimâine, de la casieria DAS Deva. Aproape 95 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, beneficiază de ajutor de încălzire a locuinţei şi/sau supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna ianuarie 2025.

Beneficiarii îşi pot ridica sumele cuvenite de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), în zilele de miercuri (5 martie 2025) şi joi (6 martie 2025), după următorul program: miercuri, 5 martie 2025, între orele 12:30 – 15:00, joi, 6 martie 2025, între orele 08:30 – 11:00 şi 12:30 – 15:00.

“Plata sprijinului financiar se face doar titularului cererii, pe baza actului de identitate valabil. Potrivit cifrelor raportate de Compartimentul Beneficii şi Servicii Sociale, 94 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, beneficiază de ajutor de încălzire și/sau supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna ianuarie 2025. Valoarea totală a sprijinului financiar este de 2.820 lei. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei și suplimentul pentru energie se acordă familiilor cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană și persoanelor singure cu venit mediu net de maximum 2.053 lei/lună”, arată reprezentanții DAS Deva.

Informații suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Investiții prin PNRR: Peste 406 milioane de lei decontați pentru proiecte de dezvoltare

Publicat

pe

Redactat de

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a decontat facturi în valoare totală de 406.092.726,46 de lei pentru 416 obiective realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Cseke Attila.

Sumele au fost alocate pentru proiecte din întreaga țară, inclusiv pentru mai multe localități din județul Hunedoara, unde investițiile vizează modernizarea infrastructurii publice, eficiența energetică a clădirilor și dezvoltarea serviciilor comunitare.

Ministerul Dezvoltării continuă procesul de finanțare a proiectelor incluse în PNRR, cu scopul de a sprijini administrațiile locale în implementarea obiectivelor strategice de modernizare.

FOTO: FACEBOOK MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate