Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Edilii din Luncoiu de Jos spun că nu e ieftină deloc cadastrarea gratuită

Publicat

pe

Comuna hunedoreană Luncoiu de Jos, situată în Țara Zarandului, este printre localitățile rurale de mărime medie din județul nostru.

Cu o populație de aproape 2.000 de locuitori, comuna Luncoiu de Jos are îmn componență, pe lângă așezarea de reședință omonimă, satele componente Dudești, Luncoiu de Sus, Podele și Stejărel, și se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri pătrați.

Încurcături legislative

Și în această comună hunedoreană, ca mai în toate așezările rurale din județ și, probabil, din întreaga țară, edilii au luat în discuție oportunitatea de a intra în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), dar ca considerat că este mai bine să mai aștepte cu acest pas. Cunoaștem, cu siguranță, intenția Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Hunedoara de realizare a lucrărilor de cadastru general din cadrul PNCCF, și știm că acesta se întinde până în 2023. Știm și că finanţarea acestor lucrări este făcută din bugetul Agenţiei Naţionale de Cadastrui şi Publicitate Imobiliară, prin OCPI Hunedoara, în baza OUG 35/2016, care facilitează înscrierea cu prioritate a terenurilor agricole în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară, lucru ce este mai mult decât lăudabil. Marea problemă la noi și, probabil, și prin alte părți, este situația juridică a terenurilor, în multe cazuri aceasta fiind incertă, iar întăbularea pământurilor și a imobilelor costă, și nu puțin, și, din păcate, populația nu prea are bani. De asemenea, am văzut și încercări eșuate în respectivul program, și nu dorim să fim puși să returnăm bani, la care se mai adaugă faptul că în domeniul proprietății legislația nu este foarte clară. Așadar, noi nu respingem ideea de a intra în PNCCF, ci așteptăm o clarificare a situației. În plus, consider că, dacă intrăm în program, lucrările se vor finaliza până în 2023”, a declarat Călin Dorin Dud, primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos.

Advertisement

Actualitate

Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.

„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate