Sport
Deva pierde acasă cu Șirineasa, după ce i-a fost anulat un gol valabil
În seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal unul dintre cele mai așteptate jocuri a fost cel dintre CNS Cetate Deva și ACS Șirineasa.
Gravă greșeală de arbitraj
Partida de la Deva, desfășurată vineri după masă, era nu doar derby-ul etapei, ci și o înfruntare între două reprezentante ale județului Hunedoara, întrucât gazdele, care erau pe poziția a patra, erau neînvinse, iar formația vizitaoare era liderul clasamentului, cu maxim de puncte posibile acumulate, pe de-o parte, iar, din altă prismă, cei de la ACS Șirineasa, formație din județul Vâlcea, își desfășoară partidele de pe teren propriu la Petroșani, juâcnd cu inscripța “Jiul” pe spate și în culorile alb – negru ale echipei – fanion din Vale. Nici nu începuse jocul că galeria oaspeților a început să-ți încurajeze favoriții, scandând și „Hai Jiul”, și a ținut-o așa tot meciul, cei de la Șirineasa, pe lângă numerosul staff tehnic, fiind însoțiți și de cunoscutul fost arbitru FIFA Gheorghe Constantin, cunoscut în lumea fotbalului ca și „ Costică Vâlcea”. Partida a început cu oaspeții în ofensivă care, la prima lor șarjă ofensivă, au obținut o lovitură liberă de la 18 metri, din poziție bună, dar șutul lui Vezan a lovit zidul celor de la CNS Cetate, iar faza s-a stins. Apoi devenii pun stăpânire pe joc și periclitează poatra oaspeților în trei rânduri, prin Kelemen, Boldea și Moț. Apoi vine minutul 8, când, la o fază în careul celor de la Șirineasa, Kelemen este lovit, cu cotul, în față, cel mai probabil involuntar, de Ioniță, dar centralul Marian Barbu, din Făgăraș, în ciuda protestelor devenilor, nu acordă penalty. Gazdele continuă ofensiva și sunt periculoși în patru rânduri, prin David, Boldea, în două rânduri, și Moț, dar nu reușesc să înscrie. Cei de la Șirineasa reapar în atac în minutul 22, când Anghelina are o execuție frumoasă, de la distanță, dar în plasa laterală. Și, contrar cursului jocului. Șirineasa deschide scorul, în minutul 24, prin Vasile, care înscrie după o reușită acțiune personală. Gazdele resimt șocul golului primit, iar cei de la Șirineasa mai puteau înscrie, dar ratează, pe rând, prin Vasile, Vezan, L. Iordache și Zaina. Și vine minutul 32, când se produce momentul psihologic al jocului, atunci arbitrul de centru anulând, eronat, un gol al lui david, pentru joc periculos. „Este pentru prima oară când comentez arbitrajul, Ni s-a anulat un gol corect, dar așa este când îl ai pe „Costică Vâlcea” în spate”, spunea, la sfârșitul jocului, Gheorghe Cornea, antrenorul principal al celor de la CNS Cetate Deva. Devenii mai încearcă o fază ofensivă, irosită ne nou – intratul Costea, iar apoi vine rândul oaspeților să fie periculoși, prin Anghelina. Devenii nu renunță și forțează egalarea, dar David, Cristian și Moț nu pot înscrie. Finalul primei reprize aparține celor de la Șirineasa, care mai ratează de două ori, prin prin Anghelina, și intră la pauză cu scorul de 1-0.
Repriză secundă anostă
Mitanul secund începe cu o schimbare tactică a celor de la Șirineasa, Vasile, autorul golului, trecând fundaș stînga, iar în linia mediană, în locul său, urcând Gruia. „Am simțit flancul drept al celor de la Deva periculos. Am decis să îl sacrific pe Vasile, un jucător tehnic, dar și cu mare capacitate de effort, pentru a stopa acțiunile de pe acea parte, iar mutarea a fost inspirată”, declara, după meci, Gabriel Mangalagiu, antrenorul principal de la ACS Șirineasa. Jocul în sine a fost destul de anost, dar merită notate acțiunile ofensive lale lui Cristian, David, de două ori, Kelemen, tot de două ori, Lupu și Coteș, de la Deva, precum și cele semnate de Anghelina și Mărgărit, dar acest lucru nu a însemnat că ar fi dominat CNS Cetate. În ultimele zece minute, ca și în meciul de Cupă, de marți, cu Reșița, pierdut de Deva cu 1-0, Mintaș este trimis în atac, dar, la faza următoare, oaspeții erau să înscrie prin Anghelina, dar Raț, portarul celor de la CNS Cetate iese bine și îndepărtează pericolul. În minutul 82 CNS Cetate ratează cea mai mare șansă de a restabili egalitatea. Atunci, la o centrare a lui Cristian, portarul oaspeților, Gârlea, iese greșit, mingea ajunge la Lupu, care, la opt metri de poata adversă părăsită, reia cu capul, dar slab, și îi permite lui Vasile să respingă în ultimă instanță. Mai notăm câte o ocazie, de ambele părți, ale lui David, de la Deva și Anghelina, de la Șirineasa, dar niciuna foarte periculoasă, pentru ca, în minutul 86, să se consemneze o dublă ocazie a oaspeților, întâi prin Popescu, șutul acestuia, după ce a driblat trei jucători deveni, fiind deviat în corner de Șoit și, la lovitura de colț, execuția cu călcâiul a lui Anghelina a fost reținută de portarul Raț. Apoi deveanul Firan are o execuție nereușită dintr-o poziție destul de bună, pentru ca, în primul minut de prelungire, Mărgărit să croșeteze toată linia de fund a gazdelor, însă șutul jucătorului de la Șirineasa, din opt metri, a trecut mult peste poarta celor de la CNS Cetate. În al cincilea minut de prelungire, și ultimul, Deva are o fază de atac periculoasă, șutul lui David, de la 16 metri, este blocat de stoperul Oiță, pentru ca, în continuarea fazei, cel de-al doilea fundaș central al oaspeților, Ioniță, ambii având staturi de baschetbaliști, să respingă cu capul din fața lui Mintaș, cel mai înalt jucător al celor de la CNS Cetate. Și astfel se încheie un joc cenușiu, în care gazdele au dezamăgit, din nou, dar nici oaspeții nu au arătat prea multe. Dar, cu toate acestea. Șirineasa continuă să rămână lider al seriei cu punctaj maxim, în vreme ce Deva se înfundă undeva în mijlocul clasamentului, mai aproape de locurile retrogradabile decât de cele fruntașe.
CNS Cetate Deva – ACS Șirineasa 0-1 (0-1)
Stadion: „Cetate” Deva
Spectatori: 600
A marcat: Octavian Vasile (’24)
Deva: 1. Florin Raț – 6. Octavian Ionică (11. Andrei Firan ’57), 24, Mihăiță Coteș, 5. Bogdan Mintaș, 4. Alexandru Doboș – 8. Mario Boldea ( 21. Andrei Șoit ’79), 20. Laurențiu Moț (18. Marius Lupu ’53), 16. Szabolcs Kelemen, 23. Robert Cristian (cpt) – 7. Flavius Staicu (19. Vlad Costea ’33), 17. Romică David. Rezerve: 22. Corneliu Apostol – 14. Bogdan Bărculeț, 13. Carlos Scarlat. Antrenori. Gheorghe Cornea (principal) și Elek Szemely (secund). Delegat: Daniel Haidiner. Maseur: Ioan Răfăilă.
Șirineasa: 66. Victor Gârlea – 98. Denis Lazăr, 21. Gabriel Oiță, 3. Marius Ioniță, 99. Ionuț Gruia (4. Andrei Bărbuți ‘ 85) – 20. Lucian Iordache (cpt., 80. Dumitru Mărgărit ’66), 24. Ovidiu Vezan (17. Ovidiu Popescu ‘52), 7. Octavian Vasile, 8. Ionuț Zaina (95. Constantin Cocină ’90) – 10. Sorin Iordache, 17. Marian Anghelina. Rezerve: 1. Geoegian Mișu – 6. Ionuț Lăzărescu, 11. Laurențiu Roman. Antrenori: Gabriel Mangalagiu (principal), Damian Militaru (secund) și Sorin Ghițan (cu portarii). Preparator fizic: Cosmin Kanduth. Delegat: Marin Tudorache. Fizioterapeut: Octavian Fage.
Cartonașe galbene: – / Gabriel Oiță (’90+4).
Arbitri: Marian Barbu – Gabriel Boncz (ambii din Făgăraș) și Andrei Cojocaru (Brașov)
Observatori: Romeo Malac (Timișoara, pentru joc) și Ioan Teodor (Târgu Mureș, pentru arbitri)
Medic: Maria Blada.
Actualitate
West Deva, eliminată din Cupa României la futsal
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/09/WhatsApp-Image-2024-09-11-at-16.34.18_073b3ac4.jpg)
În Cupa României la futsal s-au disputat meciurile din optimile de finală. Printre echipele care au evoluat în acest prim tur al competiției s-a numărat și ACS West Deva.
Au pierdut la Odorhei
Devenii au fost marii ghinioniști ai tragerii la sorți, adversari fiindu-le cei de la FK Odorheiu Secuiesc. De altfel, a fost singurul meci al acestei faze a competiției în care s-au întâlnit două echipe din Liga 1, cei de la ACS West ratând, în ultima etapă a sezonului regular, prezența în play-off, în vreme ce formația din Odorhei, care a terminat prima parte a campionatului pe poziția secundă, este creditată cu șanse mari nu doar la calificarea în finala Ligii 1 de futsal, alături de United Galați, ci și la câștigarea titlului. La acest aspect s-a mai adăugat și faptul că partida s-a jucat pe terenul harghitenilor, care s-au impus, conform așteptărilor, cu scorul de 9-1 (6-0).
Fără surprize
Nici în celelalte meciuri nu s-au înregistrat surprize. Astfel, echipele de Liga 1 au câștigat meciurile cu adversarele din eșalonul secund, deși au jucat pe terenul acestora, Luceafărul Buzău trecând, cu 7-5, de concitadina Fortius, CSM Târgu Mureș s-a impus, cu 3-2, la Șoimii Șimand, iar United Galați a câștigat, cu 17-1, meciul de la Real Craiova. În întâlnirile dintre divizionarele secunde liderul Kereszthegy Remetea s-a impus, cu 7-5, pe terenul celei de-a doua clasate, Ceahlăul Piatra Neamț, iar “lanterna roșie”, Inter Gheorheni, a câștigat, cu 5-4, meciul de acasă cu echipa de pe penultimul loc, Clujana Cluj. Este de menționat că Sepsi Sfântu Gheorghe și Mausoleul Mărășești, în calitate de semifinaliste ale ediției trecute, sunt calificate direct în sferturile de finală. Și asta pentru că finalistele din 2024, CSM Deva, care este deținătoarea trofeului, și CFR Timișoara, s-au desființat.
Joacă și juniorii
Mai trebuie remarcat că și juniorii de la ACS West Deva vor juca în optimile de finală ale Cupei României. Devenii vor juca miercuri, 12 februarie, de la ora 19:00, pe terenul celor de la Clujana Cluj. Juniorii de la West sunt și în așteptarea desemnării adversarelor din Liga Elitelor, în grupele semifinale, precum și al programului competiției. Acolo mai sunt calificate Ceahlăul Piatra Neamț, Viitorul Dărăbani, Luceafărul Buzău, Sepsi Sfântu Gheorghe, FK Odorhei, CSM Târgu Mureș și Șoimii Șimand, grupele urmând a fi formate pe criterii geografice. În ce privește seniorii, aceștia stau în prima etapă din play-out, și vor juca în cea de-a doua, weekend-ul viitor, acasă, cu Luceafărul Buzău, în această fază a competiției, în urma căreia nu va retrograda nimeni, mai fiind și Mausoleul Mărășești.
Actualitate
Corvinul defilează în meciurile de pregătire
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/defileaza-1.jpg)
Aflați în cantonament la Mogoșoaia, cei de la Corvinul au jucat al doilea meci din stagiul de pregătire din sudul țării. Adversarii hunedorenilor au fost cei de la Progresul Spartac, echipa bucureșteană ocupând poziția secundă în seria 4 din Liga 3, cu mari șanse de accedere în play-off.
3-1 cu Progresul Spartac
Meciul cu Progresul Spartac a început în nota de dominare a hunedorenilor, care au deschis repede scorul, în minutul 8, prin Manolache, dintr-un penalty acordat la un fault al portarului advers asupra lui Vladici. Trupa lui Florin Maxim a controlat jocul în continuare și, în minutul 16, își dublează avantajul, prin reușita lui Pîrvulescu, bine lansat pe contraatac de Neacșa. Jocul a fost unul deschis, pe contre, iar cei care au marcat au fost, din nou, corviniștii, în minutul 45, prin Lehaire, cu un șut din marginea careului mare, după o angajare a lui Albino, hunedorenii intrând la pauză cu 3-0. La revenire, chiar dacă s-au efectuat mai multe schimbări, jocul rămâne deschis, ambele echipe având, în două rânduri fiecare, șanse de a înscrie, dar apărarea hunedoreană, la o poartă, și-a făcut datoria, iar la cealaltă șutul lui Bradu a fost puțin peste, iar execuția lui Loughrey a lovit transversala. De marcat s-a marcat pe final de joc, în minutul 81, când bucureștenii au redus din handicap, prin Dinache, care a înscris din apropiere, aceasta fiind primul gol primit de hunedoreni în meciurile de pregătire, iar scorul final al meciului jucat la Buftea a fost 3-1 pentru Corvinul.
Urmează meciul cu Clinceniul
În meciul cu Progresul Spartac pentru Corvinul au evoluat Ungureanu (46 Blaga) – Albino, Lică (46 Pop), Manolache (46 Loughrey) , Velisar (46 Maria) – Cărăruș, Grigore, Neacșa (61 Hergheligiu), Lehaire (46 Bradu) – Pîrvulescu, Vladic (46 Câmpan), iar pe bancă au rămas Predică, Ackovski și Apur, iar din lotul deplasat la Mogoșoaia mai fac parte portarii Mutuligă și Roșculeț și jucătorii de câmp Bordea, Gârbiță și Zanc. Meciul cu Progresul Spartac a fost al patrulea din această iarnă pentru Corvinul, după 2-0 la Simeria cu ACS Mediaș (locul 4 în seria 7 din Liga 3, cu șanse la play-off), 2-0 la Cluj cu Gloria Bistrița (locul 1 în seria 7 din Liga 3 și calificată în play-off) și 1-0, la Mogoșoaia, cu Farul U19. Al treilea și ultimul meci din cantonamentul din sudul țării va fi miecuri, 13 februarie, când Corvinul va întâlni pe LPS Clinceni, locul 9 în seria 4 din Liga 3, dacă nu apar modificări de ultim moment. La revenirea din cantonament Corvinul mai are programat un amical cu SCM Zalău (locul 1 din seria 10 a Ligii 3, cu șanse mari de play-off), pe 22 februarie, la Simeria.
Foto: Facebook Progresul Spartac
Actualitate
Handbalistele de la Vulcan țintesc primul loc
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/vulcan-1.jpg)
Campionatele naționale de handbal pentru juniori se află în plină desfășurare, sezonul regular apropiindu-se de final. În aceste competiții județul Hunedoara are reprezentante în întrecerile feminine.
Au învins liderul
La junioare 3, în seria I, una din care fac parte CSM Vulcan și CSȘ Petroșani, s-au jucat meciurile a XII-a, antepenultima a sezonului regular. Derby-ul rundei s-a disputat în Valea Jiului, la Vulcan, unde fetele de la CSM Mihai Viteazu, ocupantele poziției secunde, au primit vizita liderului, CSM Târgu Jiu. Jucând excelent, hunedorencele, pregătite de Daniel Brânzău, s-au impus cu un categoric scor de 36-24 (19-13). succesul este unul extrem de important, distanța dintre combatante reducându-se la doar două puncte. Astfel, handbalistele de la Târgu Jiu rămân lidere, cu 19 puncte, dar au un meci mai mult disputat, respectiv 11, iar fetele de la Lupeni au, acum, 17 puncte din 10 întâlniri. Cealaltă echipă hunedoreană, CSȘ Petroșani, a pierdut, acasă, cu 25-40 (10-19), de la CSȘ Turnu Severin. În urma acestui rezultat, sunt pe locul al cincilea, cu 4 puncte, iar fetele din Mehedinți pe 4, cu 13 puncte, ambele echipe având câte zece meciuri disputate. Într-un alt meci al rundei, LPS Târgu Jiu a pierdut, acasă, cu 29-30 (12-15) de la CS Novaci. Astfel, formația din Târgu Jiu, cu 11 meciuri jucate, rămâne ultima în clasament, a șaptea, cu 1 punct din 11 meciuri, iar cea de la Novaci este pe șase, cu 3 puncte din 10 întâlniri. A treia clasată, Jiul Rovinari, cu 15 puncte din 10 meciuri, a stat în această etapă.
Urmează o etapă importantă
În etapa a XIII-a, penultima a sezonului regular, programată duminică, 16 februarie și în care va sta LPS Târgu Jiu, cele două echipe hunedorene vor evolua în deplasare. Astfel, CSȘ Petroșani va juca la CS Novaci, iar CSM Vulcan se va deplasa la CSȘ Turnu Severin, celălalt meci al rundei fiind CSM Târgu Jiu – Jiul Rovinari. Un calcul simplu ne arată că o victorie a vulcănencelor le asigură, într-o proporție covârșitoare, locul al doilea, care permite participarea în turneele semifinale naționale, dar și drum deschis spre prima poziție, actualul lider urmând a sta în ultima etapă a sezonului regular.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Pompierii hunedoreni se luptă cu incendii de vegetație uscată: 13 arderi necontrolate, în ultimele ore. Peste 33 de hectare de teren afectate
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu o zi in urma
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, ca urmare a proferării de amenințări la adresa fostei concubine
- Actualitatecu 2 zile in urma
18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu
- Actualitatecu 2 zile in urma
O nouă victorie pentru Corvinul
- Actualitatecu 2 zile in urma
De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112
- Actualitatecu o zi in urma
Șoferi prinși conducând sub influența alcoolului