Connect with us
Data: 13/02/2025
.

Actualitate

Și elevii cu medii 9,50 vor beneficia de burse de merit, de la bugetul local al Devei

Publicat

pe

Aleșii locali din Deva au aprobat, în cadrul aceleiași ședințe ordinare de ieri, un număr de 9.314 de burse școlare, de performanță, merit, studiu și sociale, în cuantum total de aproximativ 564.000 de lei, finanțate de la bugetul local al municipiului.

Consilierul local Marta Mate a venit cu un amendament la proiectul de hotărâre, ca și elevii cu medii de 9,50 inclusiv, nu doar cei de 10, care studiază în școlile de pe raza municipiului, să poată beneficia de burse de merit. Toți consilierii au fost de acord. „Pentru că, numărul mi se pare mic față de cel al elevilor din Deva și fiindcă la bursele de merit s-au luat în calcul doar elevii care au obținut, în cursul anului trecut, media 10, propun să acordăm astfel de burse de merit și elevilor care au cel puțin media 9,50, inclusiv”, a spus Marta Mate. „Un elev de media 9,50, de la un liceu de prestigiu, cred că, e o valoare și trebuie să o stimulăm. Mai bine investim bani în viitorul nostru. Totuși, copiii aceștia sunt viitorul nostru! Eu sunt de acord cu această propunere”, a spus, la rândul său, consilierul local Vasile Țonea.

Primăria Deva urmează să înainteze o adresă către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara pentru a solicita situația cu numărul exact al elevilor merituoși și care urmează să beneficieze de aceste burse de merit.

Advertisement

Actualitate

Recomandările IPJ Hunedoara pentru siguranța în trafic: prudență sporită și respectarea regulilor de circulație

Publicat

pe

Redactat de

Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara îi sfătuiește pe participanții la trafic să circule cu prudență și să respecte regulile de circulație pentru a evita implicarea în evenimente rutiere. Polițiștii recomandă adaptarea vitezei la condițiile de drum, informarea prealabilă despre starea carosabilului și evitarea manevrelor riscante.

În condiții de trafic aglomerat și vreme nefavorabilă, există riscul apariției unor blocaje temporare. Șoferii sunt sfătuiți să își păstreze calmul, să nu blocheze intersecțiile și să dea dovadă de politețe rutieră. De asemenea, se recomandă mărirea distanței de siguranță și evitarea depășirilor riscante.

IPJ Hunedoara atrage atenția și asupra principalelor pericole la volan: oboseala, consumul de alcool și utilizarea telefonului mobil. Șoferii sunt îndemnați să folosească doar sistemele hands-free pentru comunicare și să nu conducă dacă se simt obosiți.

Pietonii sunt rugați să circule exclusiv pe trotuare și să traverseze doar prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului și după ce s-au asigurat că șoferii le-au observat intenția.

Polițiștii hunedoreni reamintesc că prudența în trafic poate salva vieți și încurajează toți participanții la trafic să respecte regulile pentru a evita accidentele.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedoreni la europenele de tir cu arcul

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 17-23 februarie la Samsun, în Turcia, se va desfășura o nouă ediție a Campionatelor Europene de tir cu arcul în sală.

În competiția continentală se va concura la cele trei divizii, respectiv Olimpic, Compound și Barebow, atât la seniori, cât și la tineret U21. Din delegația României fac parte 13 sportivi și 4 tehnicieni, doi dintre membrii delegației provenind de la SCM Deva. Este vorba despre antrenorul Gigi Pușcă și sportivul Marco Tănăsescu, acesta urmând a concura, la categoria de vârstă U21, la divizia Olimpic. România va avea reprezentanți în toate cele trei divizii la concursul din Turcia.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Avertizare ANM – Cod galben de precipitații mixte și polei

Publicat

pe

Redactat de

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineață, o avertizare nowcasting Cod galben de precipitații mixte, care pot favoriza depuneri de polei, valabilă pentru mai multe localități din județul Hunedoara.

Potrivit ANM, este vizată zona joasă a județului Hunedoara, respectiv zona localităților: Hunedoara, Deva, Petroșani, Orăștie, Călan, Simeria, Hațeg, Pui, Râu de Mori, Ilia, Sântămăria-Orlea, Dobra, Șoimuș, Beriu, Bretea Română, Baru, Sălașu de Sus, Romos, Geoagiu, Teliucu Inferior, Vețel, Orăștioara de Sus, Boșorod, Densuș, Rapoltu Mare, Hărău, Gurasada, Brănișca, Turdaș, Băcia, Totești, Răchitova, Lăpugiu de Jos, Sarmizegetusa, Bănița, Pestișu Mic, Mărtinești, General Berthelot, Toplița; precum și zona depresionară a județului Hunedoara, respectiv zona localităților: Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Uricani, Aninoasa.

Atenționarea este valabilă până astăzi, 13 februarie, la ora 12:00.

Citeste mai mult ...

Actualitate