Connect with us
Data: 13/02/2025
.

Actualitate - Eveniment

Astăzi va fi ales noul președinte al AJF Hunedoara

Publicat

pe

După decesul subit al profesorului Mircea Sîrbu, survenit pe data de 8 ianuarie 2018, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a rămas fără președinte.

Pentru respectarea statutului, dar și a regulamentelor Federației Române de Fotbal (FRF), alegerile pentru funcția de președinte al AJF trebuie organizate în maxim 30 de zile de la vacantarea postului.

Cu contestații

Alegerile, în urma hotărârii Comitetului Executiv al AJF Hunedoara, vor avea loc astăzi, 7 februarie, ora 13.00, la Deva, la Inspectoratul Școlar. Cu aceeași ocazie vor avea loc și alegerile pentru posturile de vicepreședinte, două la număr, al AJF Hunedoara. În acest sens, tot cu respectarea prevederiolor regulamentare, a avut loc și depunerea de dosare, în termen de 15 zile înainte de desfășurarea alegerilor, a celor care doresc să candideze. Actele trebuiau depuse până la data de 22 ianuarie, ora ora 14.00, la Comisiei de analiză şi validare a dosarelor candidaţilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai AJF compusă din Lucian Jorza (președinte), Sever Bogdan și Aurelian Băleanu (membri), și, după expirarea acestui termen, a fost a emis următorul comunicat: „Comitetul Executiv al AJF Hunedoara întrunit în data de 22.01.2018, a luat act de procesul verbal al Comisiei de analiză și validare a dosarelor candidaților pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte al AJF Hunedoara, prin care se validează dosarele candidaților Cristian Ștefan Petrean pentru funcția de președinte al AJF Hunedoara, și Cristian Cornel Coroiescu, Damian Diniş, Cristian Emil Gîț, Vasile Hrițac și Marius Claudiu Ștefan pentru funcția de vicepreședinte al AJF Hunedoara”. Conform așteptărilor, au fost depuse și contestații, în termenul legal de 24 de ore de la prezentarea comunicatului de mai sus, iar comisia de soluționare a acestora a dat următoarea hotărâre privind validarea dosarelor candidaţilor la functiile de preşedinte respectiv vicepreşedinte al AJF Hunedoara la alegerile din data de astăzi: “Comisia a decis validarea dosarului candidatului Ioan Stelescu pentru funcţia de preşedinte. Comisia a menţinut hotărârea Comisiei de analiză şi validare a dosarelor candidaților la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte a AJF Hunedoara, respectiv de invalidare a dosarului candidatului Vasile Scurtu (vicepreședinte în exercițiu al AJF Hunedoar, n. red.) pentru functia de vicepreşedinte”.

Rezultat așteptat cu interes

Advertisement

În urma acestei hotărâri a Comisiei de soluționare a contestațiilor, compusă din Călin Orbonaș (președinte), Mirel Biriș și Stan Hanzi (membri), Comitetul Executiv al AJF Hunedoara s-a întrunit din nou și a făcut public un nou comunicat, care precizează, printre altele, următoarele:

În conformitate cu prevederile din Statutul AJF Hunedoara, Comitetul Executiv al AJF, întrunit statutar la data de 23.01.2018 şi ţinând cont de hotărârile Comisiei de analiză şi validare a dosarelor candidaţilor pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte ai AJF şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor privind validarea dosarelor candidaţilor pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte ai AJF Hunedoara a hotărât aprobarea dosarelor pentru funcţia de preşedinte al AJF Hunedoara a candidaţilor Cristian Ştefan Petrean și Ioan Stelescu , precum și aprobarea dosarelor pentru funcţia de vicereşedinte al AJF Hunedoara candidaţilor Cristian Cornel Coroiescu, Damian Diniș, Cristian Emil Gîț, Vasile Hriţac și Marius Claudiu Ștefan”. În concluzie, avem doi candidați pentru postul de președinte și cinci pretendenți la cele două funcții de președinte, iar rezultaytele de alegeri suntyașteptate cu mare interes de întreaga suflare fotbalistică hunedoreană. La ora actuală conducerea interimară a AJF Hunedoara este asigurată, conform regulamentului, de unul dintre cei doi vicepreședinți, ales fiind pentru această funcție, în urma votului membrilor Comitetului Executiv, Damian Diniș.

Programul zilei de astăzi

Adunarea Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri, programată la data de 7 februarie, ora 13.00, în clădirea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara- Sala Europa, situată în localitatea Deva, str. Gh. Barițiu, nr.2, are, conform celor aprobate în ședința Comitetului Executiv al AJF Hunedoara din 16 ianuarie, următoarea ordine de zi:

1. Constatarea întrunirii cvorumului;
2. Aprobarea ordinii de zi;
3. Alocuțiunea Președintelui AJF;
4. Desemnarea scrutătorilor și a comisiei de validare a voturilor, a comisiei electorale și a comisiei de soluționare a contestațiilor;
5. Desemnarea a trei persoane pentru întocmirea procesului-verbal oficial al Adunării Generale Extraordinare de Alegeri;
6. Alegerea Președintelui asociației, alegerea Vicepreședintilor și a membrilor Comitetului Executiv, propunerea spre validare a Trezorierului/Directorului Economic, alegerea Președintelui si a membrilor Comisiei de Cenzori;
7. Aprobarea hotarârii Adunării Generale Extraordinare de Alegeri.

Advertisement

Vine și Răzvan Burleanu

De asemenea, în ședința din 16 ianuarie a Comitetului Executiv s-a mai prevăzut că „în situația în care nu se întrunește cvorumul prevăzut la articolul 32 din Statul AJF Hunedoara, Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri se va desfășura în ziua următoare, în același loc și la aceeași oră”. La alegeri va participa, totuși, și președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, deși era vorba să nu fie prezent la Deva. FRF a anunțat, inițial, că la alegeri vor fi prezenți vicepreședintele forului, Octavian Goga, și președintele AJF Giurgiu, Mihai Leșeanu, membru în Comutetul Executiv, însă a intervenit o schimbare de ultim moment. Astfel, Leșeanu nu va veni la Deva, dar vor fi prezenți Burleanu și Goga, la care se adaugă secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, precum și Viorel Lolea, șeful de la AJF Caraș Severin, coordonator al al acestori foruri în regiunea de vest a României, în care sunt incluse șapte județe.

Advertisement

Actualitate

Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă

Publicat

pe

Redactat de

În această după amiază, intervenția promptă a echipajelor de stingere de la Secția de pompieri Brad au salvat o casă de locuit din Târnava de Criș, comuna Vața de Jos, care era în pericol să fie distrusă din cauza unui incendiu izbucnit la o anexă a gospodăriei.

Paisprezece pompierii militari au intervenit cu 2 autospeciale de stingere și cu o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul care a afectat o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați din anexa gospodărească unde erau depozitate lemne.

La intervenție au participat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru situații de Urgență (SVSU) din Vața de Jos.
Proprietara gospodăriei, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit arsuri ușoare la nivelul feței.

De asemenea, fiica acesteia, sosită la fața locului după izbucnirea flăcărilor, a avut un atac de panică. După acordarea primului ajutor calificat, ambele persoane au fost transportate cu ambulanța SMURD la spitalul din Brad pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul incandescent care a fost amplasat în apropierea magaziei de lemne.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Sindicaliștii din Valea Jiului continuă negocierile pentru tranziția justă, în ciuda măsurilor de austeritate

Publicat

pe

Redactat de

Procesul de tranziție justă în Valea Jiului trebuie să continue, chiar și în contextul măsurilor stricte adoptate de Guvernul României pentru reducerea deficitului fiscal. Acesta este mesajul transmis de sindicaliștii din bazinul carbonifer, care au intensificat discuțiile cu autoritățile pentru a asigura implementarea angajamentelor asumate privind sprijinul comunităților miniere.

După două întâlniri de coordonare organizate la sediul Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN și o întrevedere la Guvern cu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea, reprezentanții Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) au continuat demersurile la Ministerul Finanțelor. Discuțiile purtate cu Secretarul de stat Mihai Diaconu și conducerea CEVJ au vizat identificarea unor soluții specifice sectorului minier, astfel încât măsurile de restructurare să fie corelate cu sprijinul financiar necesar protejării locurilor de muncă și revitalizării economice a regiunii.

Potrivit sindicaliștilor, una dintre principalele preocupări este asigurarea resurselor financiare pentru măsurile de reconversie profesională a minerilor, precum și pentru susținerea investițiilor care să creeze locuri de muncă alternative. De asemenea, aceștia au subliniat necesitatea respectării obligațiilor asumate de România în fața Comisiei Europene, conform Deciziei Consiliului 2010/787/UE, care stabilește cadrul pentru sprijinirea regiunilor miniere aflate în tranziție.

Confederația Sindicală Meridian a reiterat importanța unui dialog constant între guvern, sindicate și administrația Complexului Energetic Valea Jiului, astfel încât măsurile de austeritate să nu afecteze iremediabil o zonă deja puternic afectată de declinul industriei extractive. În acest context, sindicaliștii își mențin poziția fermă în favoarea unei tranziții echilibrate, care să protejeze atât drepturile lucrătorilor, cât și viitorul economic al Văii Jiului.

În perioada următoare, negocierile vor continua, iar reprezentanții sindicatelor din minerit așteaptă un răspuns concret din partea Guvernului cu privire la viitorul finanțărilor necesare pentru implementarea măsurilor de tranziție justă.

FOTO: Facebook@Confederația Sindicală Meridian

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Weekend de foc pentru pompierii hunedoreni

Publicat

pe

Redactat de

În weekend-ul care a trecut,  pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au participat la 183 de misiuni și intervenții.

Echipajele SMURD au intervenit la 119 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, cu o medie de 40 de misiuni/zi, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 11 situații care au necesitat aceste intervenții.

În aceste 3 zile, pompierii militari de la toate subunitățile de intervenție ale ISU Hunedoara au acționat pentru stingerea a 30 de incendii de vegetație uscată, produse în mai multe localități ale județului.

Flăcările au afectat, în total, câteva zeci de hectare de teren, iar cauza probabilă a declanșării incendiilor, în toate cazurile, a fost focul deschis în spații deschise.

Incendiile în urma cărora au ars suprafețe mari de teren s-au înregistrat în localitățile Techereu, comuna Balșa, unde au fost afectate aproximativ 50 de hectare de teren, dar și în orașul Aninoasa. Aici, flăcările au ars vegetația uscată de pe aproximativ 20 de hectare de teren.  Din totalul de 30 de acțiuni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în patru situații de urgență în localitatea Cozia, comuna Cârjiți, pentru a stinge flăcările care au izbucnit atât pe terenuri folosite ca pășune, cât și la lizieră și litieră de pădure, pe o suprafață totală de 29 de hectare.

Pompierii hunedoreni fac apel la cetățeni să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor. Conform prevederilor legale în vigoare, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.

Advertisement

În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor.

În cele 3 zile, pompierii ISU Hunedoara au desfășurat și 12 misiuni de recunoaștere în teren, iar 11 misiuni au fost efectuate în sprijinul comunității.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate