Actualitate
Probleme de adaptare pentru cei care s-au mutat recent în locuințele sociale din cartierul Grigorescu – Primarul Devei o să-i evacueze dacă nu devin civilizați
În urmă cu două săptămâni, mai exact pe 30 martie, Primăria municipiului Deva a predat 72 de locuințe sociale în cartierul Grigorescu. Abia mutați în noile locuințe, proaspeții chiriași creează deja probleme vecinilor din cartier, care au și rămas, deja, fără unele bunuri. Mai mult decât atât, și copiii intră în clopotnița bisericii din apropiere și trag clopotele la orice oră, deranjând întreg cartierul.
În această perioadă scurtă acolo au fost înregistrate mai multe incidente, fiind făcute reclamații pe această temă, iar reprezentanții primăriei au fost, să discute cu noii chiriași, bună parte dintre aceștia fiind de etnie romă.
Nu se adaptează
O delegație numeroasă a Porimăriei municipiului Deva a fost, ieri dimineață, în cartierul Grigorescu, cel de „Peste linii”, cum i se mai spune, în urma numeroaselor reclamații făcute de locuitorii de zonă. Acestea au fost legate de comportamentul celor care s-au mutat în blocurile sociale de acolo la sfârșitul lunii trecute. Faptele reclamate erau, în principal, legate de păstrarea liniștii și a curățeniei, dar s-au făcut și sesizări legate de dispariția unor obiecte cu care erau dotate respectivele locuințe. „Sunt probleme de adaptare, oarecum firești. Vin dintr-un alt mediu și este destul de complicat să te adaptezi. Le-am spus că este mult mai ușor să te adaptezi de la rău la bine decât invers. Nu este permis să perturbi liniștea unui cartier, cum este Grigorescu, cu oameni care stau de zeci de ani în zonă. Este un cartier frumos, liniștit, care este tulburat de câteva familii care nu se adaptează. Am venit și le-am transmis un semnal de alarmă. Cei care nu se adaptează vor fi evacuați”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Nici copii nu sunt ușă de biserică
Alte reclamații, hazlii de-a dreptul, dar numai în pielea celor care locuiesc în zonă să nu fii, au legătură cu copiii care stau în noile blocuri sociale. „Am vorbit cu preotul paroh de aici și mi-a spus că intră copii în clopotniță și trag clopotele la orice oră. Așa ceva nu se face. Sunt oameni care știu rânduiala bisericească, iar clopotnița nu este loc de joacă”, a mai spus Oancea. Dacă aici adulții sunt de vină, tot cei mari poartă vina și pentru ce fac minorii, cum ar fi, de exemplu, cerșitul în perioada de Paște, sau pătrunderea în curțile din zonă, unde era să se întâmple o tragedie, doar o minune salvând un copil din colții unui câine rău.
Este liniște. Dar până când?
Chiriașii din blocurile sociale din cartierul Grigorescu au venit și cu unele explicații, și, în cele din urmă, a ieșit un dialog spumos. Reprezentanții primăriei au mai atras atenția și asupra interzicerii de efectuare de modificări în interiorul locuințelor sau de folosire a aragazelor cu butelie, apartamentele fiind dotate cu plite electrice, iar chiriașii au afirmat că înțeleg aceste aspecte și că sunt conștienți de faptul că pot fi evacuați dacă nu respectă anumite norme de conduită socială. Lucrurile s-au liniștit în cartierul devean Grigorescu, dar rămâne de văzut până când.
Actualitate
Tehnologia modernă și tradițiile fac casă bună la Lelese
Comuna Lelese este așezată în partea de Sud-Vest a județului, la o distanță de aproximativ 45 de kilometri față de municipiul Deva. Este situată în ținutul pitoresc al pădurenilor, care cuprinde ramificațiile de Est ale Munților Poiana Ruscă, mărginit la Nord de Valea Mureșului, la Sud de Țara Hațegului, iar spre Est se oprește brusc în Valea Cernei, pe linia Nandru, Teliuc, Hunedoara.
În ton cu tendințele actuale
Comuna are în componență patru sate, respectiv Lelese, Cerișor, Runcu Mare și Sohodol. Multe dintre locuințe, în care trăiesc mai puțin de 400 de oameni, sunt destul de răsfirate, iar distanța între sate este destul de mare, fiind 41 de kilometri între prima și ultima casă, dar drumurile de legătură între ele sunt mai mult decât decente. Mai mult, în acest an rețeaua de drumuri s-a extins, iar administrația din Lelese are proiecte pentru dezvoltarea așezării cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație. “În acest an a fost finalizată asfaltarea pe DJ 687 F, de la Govăjdia până la intrarea în comuna noastră, printr-un proiect al Consiliului Județean Hunedoara. Reamintesc că pe raza comunei Lelese drumurile sunt, deja, asfaltate, prin proiecte pe care le-am câștigat noi, pe diverse surse de finanțare sau de la bugetul local. Pe de altă parte, am depus un proiect pe Programul Național pentru Transformarea Digitală a Autorităților Publice Locale, derulat prin Ministerul Cercetării, Inovării și Dezvoltării. Prin acest demers încercăm oferirea unui acces simplificat și rapid la o gamă variată de servicii publice online pentru locuitorii comunei. Astfel, populația poate obține documente, poate să plătească taxe și impozite, ori poate să facă programări de oriunde, toate acestea online, eliminându-se drumurile la primărie și, totodată, câștigându-se timp. De asemenea, am depus un proiect la Administrația Fondului de Mediu, pe Programul Iluminat Public 2024. Prin acest proiect ne propunem să modernizăm rețeaua de iluminat public din comună. Tehnologia a avansat și noi dorim să ținem pasul cu ea. Este un sistem modern, cu reglaj individualizat, cel actual fiind pe automat, proiectul prevăzând înlocuirea elementelor actuale, care au un consum riddicat de energie electrică, cu corpuri de iluminat cu surse LED, precum și completarea și extinderea rețelei existente. În plus, acest sistem aduce reduceri majore la costuri, facturile urmând a fi cu 30-40% mai mici. Și tot la acest capitool al tehnologiei moderne vreau să mai precizez că am întocmit documentația pentru un proiect ce prevede înscrierea comunei în Registrul Electronic Național al Nomenclaturilor Stradale (RENNS). Prin această lucrare tehnică se vor renumerota casele, iar străzile vor fi redenumite, însă altceva este cel mai important. Mai exact, toate noile date vor fi încărcate în RENNS și vor fi disponibile pe toate aparatele de tip GPS. În plus, toate aceste noutăți vor intra și în baza de date de la Poliție, salvare, Pompieri, firme de curierat și altele, care vor avea, astfel, locația exactă unde trebuie să ajungă”, a spus primarul comunei hunedorene Lelese, Ciprian Gheorghe Achim.
Model național
La Lelese și tradițiile sunt la loc de cinste, acestea fiind păstrate și în 2024. Mai mult, Lelese este un model național în acest sens. „Am devenit model național pentru implementarea proiectului finanțat prin PNRR, intitulat “Ruta satelor cu arhitectură tradițională”, care prevede reabilitarea și introducerea în circuitul turistic a opt case din Runcu Mare. Investiția este într-un stadiu avansat de execuție și, deși nu am fost primii care l-au pornit, datorită eficienței de care am dat dovadă în implementarea lui am fost luați ca model în toată țara, mai fiind 15 astfel de proiecte. De asemenea, continuă, cu bune rezultate, activitatea de la Ansamblul de dansuri pădurenești „Leleșana”. Am avut mai multe acțiuni în acest an, în județ, dar și în țară. Aș aminti, printre altele, prezența, la „ASTRA Multicultural 2024”, unde am prezentat obiceiurile de nuntă ale pădurenilor, dar și că în acest weekend vom fi prezenți la Băița, cu obiceiuri de Crăciun. Și, bineînțeles, am organizat măsuratul oilor și tradiționalele nedei, care, su siguranță, vor avea loc și în 2025”, a declarat Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei hunedorene Lelese.
Actualitate
Proiectul de investiții „Centrala Electrică Mintia”, declarat de Guvern de importanță națională
Proiectul de investiții „Centrala Electrică Mintia” a fost declarat de importanță națională în domeniul energiei electrice, printr-o hotărâre de Guvern, aprobată în ședința de astăzi.
“Proiectul de investiții “Centrala Electrică Mintia” a fost declarat de importanță națională în urma dialogului purtat cu investitorul privat Mass Global Energy Rom. Centrala Mintia proiectată cu turbine cu gaz în ciclu combinat, echipată cu două turbine pe gaz, va avea o putere instalată de 1770 Megawați. Acest proiect de investiții va contribui la creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică, la asigurarea echilibrării sistemului energetic național și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Costurile aferente construirii și punerii în funcțiune vor fi finanțate de societatea privată menționată Mass Global Energy Rom şi este într-un cuantum de 1,4 miliarde de euro. Alimentarea centralei va fi asigurată printr-o conducă nouă de transport gaze naturale, realizată de Transgaz și conectată la conducta BRUA, instalarea acestei conducte fiind estimată la peste 300 de milioane de lei”, a declarat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Lucrările de construire a noii centrale electrice de la Mintia vor ocupa o suprafață de aproximativ 75.000 metri pătrați, producția estimată de dezvoltator fiind de circa 12.159 GWh/an. Investiția, estimată la 1,4 miliarde de euro, este programată să fie finalizată până în anul 2026.
„Conform informațiilor puse la dispoziție de investitor, pentru construcția noii centrale electrice de la Mintia au fost demarate o serie de lucrări la acest obiectiv și au fost încheiate contracte pentru livrarea de echipamente energetice pentru realizarea unei centrale electrice cu turbine pe gaz în ciclu combinat. Până în prezent au sosit în amplasament, în luna mai, respectiv iulie 2024, cele două turbine Siemens 9000 HL, fiecare cu puterea unitară la generator de 575,019 MW, livrate de compania Siemens Energy din Germania. Coșurile de fum pentru cele 2 turbine, structurile de oțel pentru turbinele cu gaz, ventilatoarele pentru răcirea sistemului de evacuare a gazelor și alte echipamente si materiale necesare construcției centralei sunt deja în amplasament. Generatoarele electrice ale turbinelor cu gaz au fost importate din SUA – Charleston, urmând a ajunge în România”, se arată în Nota de fundamentare a hotărârii de Guvern.
Reamintim că, fosta Termocentrala Mintia, care era deținută de Complexul Energetic Hunedoara SA, a fost cumpărată, în 2022, prin licitație publică, de către Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie. În data de 29 aprilie 2024 a fost emis, de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului Hunedoara, Acordul de mediu în vederea construirii centralei electrice de la Mintia. De asemenea, pe 4 noiembrie 2024, a fost semnat între Mass Global Energy Rom SRL și C.N T.E.E. Transelectrica S.A., contractul de racordare la Sistemul Energetic Național.
Actualitate
Trei tinere s-au răsturnat cu ATV-ul pe un câmp, la poalele Retezatului
Trei tinere s-au răsturnat cu ATV-ul pe un câmp, pe raza localității Suseni, la poalele Retezatului. Una dintre fete a suferit o fractură la mâna dreaptă, fiind transportată la spital.
La fața locului au intervenit salvamontiștii din Punctul de Permanență al Bazei Județene Salvamont Râușor, din Masivul Retezat, pompieri și polițiști.
“Trei tinere s-au răsturnat cu ATV-ul pe un câmp din zona submontană a Retezatului, pe raza localității Suseni. Una dintre participante, în vârstă de 19 ani, a suferit o fractură la membrul superior drept. După acordarea primului ajutor, aceasta a fost predată serviciilor medicale de specialitate”, a informat, miercuri după-amiază, Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
13 milioane de euro disponibile pentru dezvoltarea stațiunilor turistice din județ
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Seri magice la „Târgul de Crăciun” din Deva. Cântece și colinde tradiționale, aduse în dar de îndrăgiți interpreți și grupuri de colindători
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Președintele Ungariei, la Deva. A vizitat Fundația „Sfântul Francisc”, fondată de cunoscutul părinte Böjte Csaba
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Magia Crăciunului, pe două roți. Ciclo-Moșii revin pe străzile Hunedoarei să împartă cadouri copiilor
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Monitorizări de carnivore mari în Parcul Național Retezat: Eforturi pentru conservarea biodiversității
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
ANAF dezminte informațiile vehiculate în spațiul public, legate de perceperea a 10% din banii aflați în conturile bancare
-
Actualitatecu 12 ore in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara și-a deschis porțile
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Șofer fără permis, prins la volan în Deva