Connect with us
Data: 12/02/2025
.

Actualitate

Comunicat de presă – Klaus Iohannis, în Realitatea paralelă – o voce izola

Publicat

pe

Aflat în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din 2019, președintele României, domnul Klaus Iohannis, în lipsa unor realizări notabile ale acestui mandat, atacă pe nedrept actualul Guvern prezentând cifre care nu au nicio legătură cu realitatea economică. Mai mult, de la înălțimea funcției sale, președintele Iohannis își permite nu numai să solicite obsesiv demisia premierului Viorica Dăncilă, dar și amenințe că „ar face bine să facă ce i se spune”. Prin aceste ieșiri iresponsabile, antidemocratice, Klaus Iohannis riscă să pună în pericol nu numai credibilitatea instituției președinelui României, ci însăși credibilitatea politică în plan internațional.

Guvernul României susținut de coaliția PSD-ALDE își exercită mandatul primit de la Parlament în condițiile câștigării alegerilor parlamentare din 2016 cu un vot de încredere covârșitor din partea românilor care s-au prezentat la urne. În aceste condiții, președintelui Iohannis nu mai trebuie să-i explice nimeni de ce Guvernul Viorica Dăncilă este unul legitim! De asemenea, chiar și în urma unei lecturi superficiale a Legii fundamentale, nu trebuie să te numești specialist în drept constituțional să înțelegi că legitimitatea și mandatul exercitat de Guvern, pot fi retrase doar de către Parlament, forul legislativ suprem al țării.

Guvernul României, prin măsurile luate, și-a demonstrat eficiența, fapt resimțit de majoritatea românilor, chiar dacă de la tribuna conferințelor de presă de la Palatul Cotroceni lucrurile sunt prezentate într-o realitate paralelă.

Iată doar câteva exemple pe care Klaus Iohannis le ocolește atunci când mimează îngrijorarea în legătură cu evoluția economiei românești.

Potrivit execuției bugetare la patru luni – realitate ignorată de președintele Iohannis, veniturile românilor au crescut în 2017 cu 12,5% față de anul în care România a fost condusă de „Guvernul Meu”, an în care veniturile au scăzut cu 4,4% față de 2015.

Advertisement

Valoarea investițiilor s-a dublat în primele patru luni ale anului 2018. Astfel, de la 2,9 miliarde de lei alocate în ianuarie-aprilie 2017, valoarea investițiilor din primele patru luni ale acestui an ajunge la aproape 6 miliarde de lei!

Valoarea fondurilor europene atrase de către țara noastră a crescut în primele luni ale acestui an cu 28% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 5 miliarde de lei. La acest capitol trebui să sublinem faptul că, în 2016, au fost atrași cei mai puțini bani europeni din 2013 încoace.

PIB-ul României l-a depășit pe cel al Greciei în primul an de Guvernare PSD-ALDE, depășint valoarea de 187 de miliarde de euro, fapt ce poziționează țara noastră pe poziția a 16-a în topul economiilor din Uniunea Europeană. Așa cum este stabilit în programul de Guvernare, până în 2020, România va depăși alte două economii importante: Cehia și Portugalia.

Șomajul a scăzut la 3,81%, cel mai mic procent de după 1989, iar producția industrială a crescut cu peste zece procente în luna martie față de luna februarie. Comenzile noi în industrie sunt mai mari cu 15,8% în primul trimestru al anului față de 2017, iar cifra de afaceri din industrie a crescut cu 13,7% în primul trimestru al anului

Acestea sunt doar câteva dintre exemplele care contrazic discursul populist al președintelui Iohannis, care rămâne o voce izolată în spațiul public susținând contrariul în încercarea disperată de agita apele.

Advertisement

Indiferent de strategia electorală a lui Klaus Iohannis, în ciuda atacurilor și amenințărilor lansate, cu toate sperietorile confecționate în curtea Cotroceniului, Guvernul PSD-ALDE își continuă programul de guvernare votat de români.

România nu-și pune în joc statutul de membru al Uniunii Europene, așa cum insinuează Klaus Iohannis, ci își consolidează poziția atât din punct de vedere economic, cât și politic. Și o va face în continuare, fără ezitare!

Laurențiu Nistor,

Deputat de Hunedoara,

Președinte al Organizației Județene a Partidului Social Democrat – Hunedoara

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Lupeniul a pierdut la Craiova

Publicat

pe

Redactat de

Minerul Lupeni, locul 5 în seria 9 din Liga 3 de fotbal, a jucat un nou meci de pregătire. Meciul a avut loc la Craiova, la baza sportivă FCU Footbal Park “Tărâmul Leilor”, pe trenul 3 „Costică Ștefănescu”.

Învinși de o divizionară secundă

Adversara celor de la Minerul Lupeni a fost FCU Craiova, locul 7 în Liga 2, și aflată în lupta pentru calificarea în play-off. Deși nu au jucat rău, băieții din Vale au trebuit să se recunoască învinși, cu scorul de 3-0. Rezultatul a fost stabilit încă de la pauză, pentru craioveni înscriind fundașii Lumbu (26′) și Lekiatas (32′) și mijlocașul Bounaas (43′). În meciul cu FCU Craiova pentru Minerul Lupeni au evoluat Wynney (Raț 46′) – Toma (Mazilu 46′, Hârsan 68′), Vlad, Creciunesc, Doboș – Eshun (Mândreci 73′), Trancă, Bedea (Petea 60′), Baidoo June, Popescu (Erceanu 46′). Mai este de menționat că în acest meci au debutat, pentru Minerul Lupeni, noii – veniți, respectiv portarul Wynney și atacantul Popescu, care au semnat cu clubul din Vale în această săptămână, dar și că stoperul Dulap s-a accidentat la încălzire și nu a putut fi folosit în jocul cu FCU Craiova. Până la meciul cu divizionara secundă, cei de la Minerul Lupeni au mai susținut alte trei meciuri amicale, toate fiind disputate în deplasare, câștigând cu 4-0 la Minerul Motru (piga 4 Gorj) și cu 1-0 pe terenul vecinilor și rivalilor istorici de la Jiul Petroșani, și au pierdut, cu 4-2, la Vulturii Fărcășești. Totodată, este de precizat că ultimele două echipe menționate evoluează în Liga 3, ambele în seria 8, Jiul ocupând poziția a cincea, iar Fărcășeștiul pe cea de-a patra. Aceste formații, ca și Minerul Lupeni, de altfel, vor lupta pentru ocuparea unuia din primele patru locuri, care asigură calificarea în play-off. Din sezonul regular, care se va relua în perioada 28 februarie – 1 martie, mai sunt de disputat trei etape. Până atunci, însă, Minerul Lupeni are programate și alte meciuri amicale, primul dintre ele, dacă nu apar schimbări de ultimă oră, urmând a se juca joi, 13 martie, pe terenul liderului din Liga 4 Hunedoara, Unirea DMO.

Foto: Ediție specială
Citeste mai mult ...

Actualitate

Rectorul Universității din Petroșani, Radu Sorin Mihai, propune soluții pentru prelungirea activității miniere în Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul unei intervenții recente, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani, a vorbit despre posibile soluții pentru prelungirea activității miniere din Valea Jiului. Acesta a subliniat importanța exploatării moderne a resurselor minerale, care trebuie să se bazeze pe investiții și tehnologii neconvenționale.

Rectorul a menționat că rezerva de cărbune din subteran a fost preluată de la instituțiile anterioare, pe baza studiilor și a datelor oferite de Agenția Națională a Resurselor Minerale. În urma acestor analize, echipa Universității din Petroșani a propus soluții specifice pentru fiecare zonă a Văii Jiului, având în vedere particularitățile stratului de cărbune și ale minelor deschise.

Printre propunerile avansate se numără tehnologii neconvenționale de exploatare și stocarea monoxidului de carbon și a hidrogenului în spațiile subterane, având în vedere evoluțiile din acest sector. De asemenea, rectorul a subliniat că, pe măsură ce minele se închid, pânza freatică urcă, iar aceste modificări trebuie luate în considerare în strategia de gestionare a resurselor.

În ceea ce privește resursele minerale, rectorul a precizat că nu s-au discutat cifre precise, ci doar propuneri generale. De asemenea, Complexul Energetic Valea Jiului și Complexul Energetic Oltenia au venit cu propriile propuneri, urmând ca Ministerul Energiei să ia deciziile finale și să le transmită Comisiei Europene pentru validare.

Aceasta este o etapă importantă în continuarea activității miniere în Valea Jiului, iar rectorul Universității din Petroșani se arată optimist cu privire la viitorul acestei industrii esențiale pentru regiune.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Imagini cu Cetatea Devei iluminată în roșu, de Ziua 112

Publicat

pe

Redactat de

Cetatea Devei, emblemă a municipiului reședință a județului Hunedoara, a fost iluminată în culoarea roșie, marți seară, marcându-se astfel “Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112”.

Primăria Deva s-a numărat printre instituțiile publice și organizațiile private din țară care s-au alăturat campaniei de conștientizare a importanței numărului de urgență 112 pentru comunitate, organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Cetatea Devei a fost iluminată simbolic în culoarea roșie, sprijinind astfel importanța unui sistem comun de intervenție rapidă în situații critice, valabil în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112 subliniază importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor”, au transmis reprezentanții Primăriei Deva.

 

Sursa: Primăria Municipiului Deva

Peste o sută de clădiri și obiective turistice din toată țara au fost, aseară, iluminate în roșu.

Advertisement

Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112” este marcată anual la data de 11 februarie.

Prin acest demers vizual simbolic, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a dorit să atragă atenția asupra rolului esențial al numărului unic de urgență și să încurajeze cetățenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate