Connect with us
Data: 11/01/2025
.

Actualitate

Păstrați la îndemână „fluturașul” Salvamont, pentru că poate salva o viață! – este mesajul salvatorilor montani. Campanie pentru prevenirea accidentelor pe munte, inițiată de salvamontiști

Publicat

pe

Numărul mare de solicitări, primite încă din primele zile ale acestui an de către salvamontiști, i-au determinat pe aceștia să inițieze o campanie națională prin care încearcă să prevină accidentele montane. Astfel, au tipărit 100 de mii de pliante cu sfaturi pentru turiști, care vor fi distribuite gratuit.  

Numărul de accidente este la un nivel îngrijorător de ridicat, spun salvamontiștii. În doar 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 67 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a echipelor Salvamont. Dintre acestea, unul a fost și pentru Salvamont Hunedoara, iar alte cinci pentru Salvamont Lupeni. În același interval de timp, cele mai multe solicitări, 13 la număr, le-au avut salvamontiștii din Sinaia. Așadar, cu atât de multe accidente pe munte salvatorii montani au demarat o campanie națională pentru prevenirea acestor evenimente, precum și prentru reducerea lor. Mai mult, cu această ocazie salvamontiștii doresc să popularizeze și sistemul de alarmare și măsurile ce trebuie întreprinse în cazul producerii unui eveniment montan. „Cu sprijinul susținătorilor Salvamont România, prieteni, sponsori, donatori de 2% am reușit tipărirea a 100.000 de fluturași, ce au fost distribuiți în toată țara, și care vor fi oferiți turiștilor gratuit, la casele de vânzare a biletelor pentru mijloacele de transport pe cablu, la centrele de închiriere echipament de schi, recepțiile structurilor de primire turistică, în punctele de informații turistice din bazele și posturile Salvamont sau direct de către membrii echipelor Salvamont din toată țara”, susțin reprezentanții Salvamont România.

„Fluturașul” care poate salva vieți

Plinatul distribuit de salvamontiști, odată pliat va avea mărimea unei cărți de vizită și va fi ușor de păstrat. „Păstrați-l la îndemână, pentru ca poate salva o viață, a unui necunoscut, a unei persoane apropiate sau, poate, chiar pe a dumneavoastră! Fiți alături de Salvamont România în lupta pentru reducerea numărului de accidente pe munte!”, sunt mesajele salvamontiștilor.

Până la finalul vacanței școlare, salvamontiștii vor rămâne, cu efective sporite, zilnic, de serviciu pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și în cabinetele medicale ale bazelor și posturilor Salvamont. Echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

FOTO: Gospodărie cuprinsă de flăcări în Bucium-Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Echipaje de intervenție formate din 20 pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la casa de locuit și la anexele unei gospodării din satul Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat casa de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Echipajele au intervenit de urgență cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, de medie și mare capacitate, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei.

La sosirea pompierilor, într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.

Pompierii care au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului fac parte din subunitățile ISU Hunedoara de la Deva, Bretea Română, Baru, Totești și de la Detașamentul de pompieri Hunedoara al cărui comandant a coordonat intervenția.

La intervenția pentru stingerea focului, alături de pompierii militari au participat și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Sântămăria Orlea.

După lichidarea incendiului, misiunea pompierilor a continuat pentru a pune în siguranță proprietatea prin eliminarea oricărei posibilități de reaprindere a flăcărilor, având în vedere că pe terenul gospodăriei se află o cantitate mare de material lemnos.

Cauzele probabile care au determinat izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedoara găzduiește etapa preliminară a unei competiții naționale de robotică

Publicat

pe

Redactat de

În acest sfârșit de săptămână, Hunedoara devine un centru al inovației și creativității tehnologice, găzduind etapa preliminară a unei competiții naționale de robotică. Evenimentul se desfășoară sâmbătă și duminică, 11-12 ianuarie, în Sala de Sport a Liceului Teoretic „Traian Lalescu” și reunește 18 echipe de robotică din 10 județe ale țării, reprezentând școli din vestul și sudul României.

Programul competiției

Evenimentul începe în ambele zile la ora 11:00, iar meciurile propriu-zise se vor desfășura după următorul program:

12:00 – 13:30: prima sesiune de meciuri;

14:30 – 16:45: a doua sesiune de meciuri.

Publicul are acces gratuit, fiind invitat să participe și să susțină echipele tinere în această competiție captivantă.

Organizatori locali și spirit de echipă

Competiția este organizată de echipele de robotică din Hunedoara, RavenTech HD și RobotX Hunedoara, care joacă un rol esențial în promovarea educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) în rândul elevilor din comunitate.

Această etapă preliminară este o oportunitate de a celebra inovația, pasiunea pentru tehnologie și spiritul de echipă, oferindu-le participanților șansa de a se califica pentru etapele superioare ale competiției naționale.

Hunedoara își reconfirmă astfel statutul de oraș implicat în educația de excelență și în dezvoltarea competențelor tehnice ale tinerei generații.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Colectare gratuită a brazilor de Crăciun în Deva: O inițiativă pentru un oraș mai curat și mai verde

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM), a demarat colectarea gratuită a brazilor de Crăciun de la locuitorii orașului. Scopul acestei inițiative este gestionarea responsabilă a deșeurilor și transformarea pomilor de iarnă în compost, o soluție ecologică ce contribuie la protejarea mediului.

Cum se realizează colectarea?

Pentru o desfășurare eficientă, cetățenii sunt invitați să depoziteze brazii după cum urmează:

În zonele de blocuri: Brazii pot fi lăsați lângă punctele de colectare a deșeurilor menajere.

În zonele de case: Locuitorii sunt rugați să plaseze pomii în fața locuinței și să trimită un mesaj la numărul de telefon 0721472118, indicând adresa exactă (strada și numărul casei).

Programul de colectare

Colectarea se efectuează de luni până sâmbătă, iar locuitorii sunt încurajați să respecte indicațiile pentru a evita deteriorarea spațiilor verzi, a trotuarelor sau a căilor de acces.

Beneficiile inițiativei

După colectare, brazii sunt transformați în compost, o soluție prietenoasă cu mediul, care sprijină reciclarea naturală și promovează sustenabilitatea.

Primăria Deva mulțumește cetățenilor pentru sprijinul acordat acestui proiect și pentru implicarea activă în menținerea orașului curat și responsabil față de natură.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate