Actualitate
Experții internaționali susțin că există un grad ridicat de pericol în minele pe „picior” de închidere din Valea Jiului
Experți internaționali au efectuat verificări în minele care sunt pe punctul de a se închide din Valea Jiului și au ajuns la concluzia că există un risc legat de acumulările de gaz metan, de fenomenele de autoaprindere, de acumulările de apă, situându-se astfel în zona de alertă cu un grad ridicat de pericol, ce impune diminuarea și gestionarea acestora cu prioritate. Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia prezintă concluziile studiului Glowny Instytut Gornictwa din Polonia în cadrul ședinței Consiliului Tehnico – Economic al societății din data de 25.02.2019, în prezența reprezentanților institutului polonez, ai reprezentanților INSEMEX Petroșani, ai proiectantului SC Universal Cerc Proiect SRL, ai specialiștilor din cadrul societății.
Reprezentanție CEH sunt de părere că au fost confirmate în totalitate concluziile anterioare formulate de cadrele tehnice ale Universității din Petroșani și de specialiștii INSEMEX Petroșani. Expertiza efectuată de către experții internaționali, atrage atenția, că la data depunerii studiului, riscul legat de acumulările de gaz metan, de fenomenele de autoaprindere, de acumulările de apă, se situează în zona de alertă cu un grad ridicat de pericol, ce impune diminuarea și gestionarea acestora cu prioritate. Experții polonezi plasează actualul program de închidere într-o zonă de largă insecuritate și recomandă reconsiderarea de urgență a acestuia, orice întârziere în acest sens, atrăgând consecințe greu de cuantificat.
„Din sinteza concluziilor prezentate de experții polonezi în cadrul ședinței Consiliului Tehnico – Economic, s-a desprins necesitatea imperativă a extragerii rezervelor de cărbune deschise precum și a celor pregătite, aflate în zona de influență a riscurilor, de la cele două exploatări miniere aflate în program de închidere, atrăgându–se în mod specific atenția că fenomenele de acumulare a gazului cu consecința autoaprinderii și a exploziilor se manifestă într-un ritm alert, datorită naturii zăcământului carbonifer specific bazinului carbonifer din Valea Jiului. Trebuie observat că, de la data primelor semnale relevate de specialiștii CEH, certificate ulterior și de către reprezentanții Universității din Petroșani și ai INSEMEX Petroșani, astăzi avem confirmare din partea unui institut acreditat internațional și agreat de Comisia Europeană, care vine și susține fără echivoc că scenariul ,,nicio acțiune” nu intră în discuție pentru programul de închidere a celor două exploatări miniere aflate sub incidența unui risc însemnat. Pentru diminuarea și înlăturarea pericolului, se recomandă extragerea cantităților de cărbune din rezervele deschise și pregătite într-un interval de timp care să corespundă gravității și amplorii riscurilor, perioada apreciată de specialiștii polonezi ca fiind optimă situându-se între 4 și 6 ani”, spun reprezentanții CEH.
Trebuie înlăturată orice rezervă
La acest moment, toți factorii implicați în sectorul minier precum și autoritatea tutelară responsabilă cu gestionarea problemelor semnalate, și anume Ministerul Energiei, vor trebui să înlăture orice rezervă care ar fi putut plana asupra credibilității pericolului grav al implementării Planului de închidere inițial. De asemenea, potrivit reprezentanțilo CEH, este necesară urgentarea oricărui demers în ceea ce privește aducerea la cunoștința Comisiei Europene și a DG Competition a stării de fapt, alături de prezentarea de propuneri și măsuri, inclusiv demersuri care să conducă la modificări legislative în scopul diminuării/eliminării stării de pericol care să asigure securitatea zăcământului, a lucrătorilor și a zonelor adiacente din subteran și de la suprafață.
Actualitate
FOTO: Accident grav pe DN 76, în Vălișoara: 7 persoane rănite, dintre care 2 încarcerate
În această seară, pompierii Detașamentului Deva și cei ai Punctului de Lucru Băița și ai Secției Brad au intervenit de urgență pe DN 76, în apropiere de localitatea Vălișoara, unde a avut loc un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate de urgență trei autospeciale de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, două ambulanțe SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total 7 persoane (5 adulți și 2 minori).
Dintre acestea, 2 victime (un bărbat și o femeie) au fost găsite încarcerate într-unul dintre autovehicule, salvatorii acționând pentru extragerea acestora dintre fiarele contorsionate ale mașinii.
La locul evenimentului, toate cele 7 victime au primit îngrijiri medicale și ulterior au fost transportate la spitalul din Deva.
De asemenea, în urma impactului și a scurgerilor de combustibil, a existat pericolul ca la unul dintre autoturisme să izbucnească un incendiu. Pompierii au acționat concomitent și pentru înlăturarea acestui pericol.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Incendiu la o gospodărie din Petrila. Intervenție promptă a pompierilor pentru lichidarea incendiului
În această seară, pompierii Detașamentului Petroșani au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Petrila, pe strada Ciocârliei.
Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și echipajul SMURD Petrila.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o anexă în care era depozitat material lemnos și la acoperișul garajului alipit anexei, cu posibilitatea de propagare a focului la celelalte anexe ale gospodăriei și la casa de locuit.
Pompierii au acționat cu promptitudine și au lichidat focul în limitele găsite și din fericire nicio persoană nu a fost surprinsă de eveniment.
Cauza probabilă de producere a incendiului urmează să fie stabilită.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Program de Crăciun și Anul Nou la Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva
Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva anunță programul cu publicul în perioada 25 decembrie 2024-7 ianuarie 2025.
Program special pentru înregistrarea deceselor în perioada 25.12.2024 – 29.12.2024:
Miercuri, 25 decembrie 2024 – Închis
Joi, 26 decembrie 2024 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00
Vineri, 27 decembrie 2024 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00
Sâmbătă, 28 decembrie 2024 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00
Duminică, 29 decembrie 2024 – Închis
Telefon de contact DOAR PENTRU URGENȚE (PERSOANE DECEDATE DE TRANSPORTAT ÎN ALTĂ LOCALITATE PENTRU ZILELE CÂND ESTE ÎNCHIS): 0371421904!
Pentru toate celelalte activități, Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva, în această perioadă, 25 decembrie 2024 – 29 decembrie 2024, nu desfășoară activități cu publicul.
Reluarea activității se va face începând cu data de 30 decembrie 2024.
Pentru perioada 1 ianuarie-7 ianuarie 2025, programul special pentru înregistrarea deceselor este următorul:
Miercuri, 1 ianuarie 2025 – Închis
Joi, 2 ianuarie 2025 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00
Vineri, 3 ianuarie 2025 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00
Sâmbătă, 4 ianuarie 2025 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00
Duminică, 5 ianuarie 2025 – Închis
Luni, 6 ianuarie 2025 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00
Marți, 7 ianuarie 2025 – Închis
Telefon de contact DOAR PENTRU URGENȚE (PERSOANE DECEDATE DE TRANSPORTAT ÎN ALTĂ LOCALITATE PENTRU ZILELE CÂND ESTE ÎNCHIS): 0371421904
Pentru toate celelalte activități, Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva, în această perioadă, 1-7 ianuarie 2025, nu desfășoară activități cu publicul.
Reluarea activității se va face începând cu data de 8 ianuarie 2025.
Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva vă mulțumește pentru colaborare și vă urează – SĂRBĂTORI FERICITE!
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara și-a deschis porțile
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Proiectul de investiții „Centrala Electrică Mintia”, declarat de Guvern de importanță națională
-
Actualitatecu 3 zile in urma
ITM Hunedoara, controale la centrele rezidențiale din județ
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Rectorul Universității din Petroșani, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Trei tinere s-au răsturnat cu ATV-ul pe un câmp, la poalele Retezatului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Exercițiu complex de intervenție în zona de triaj a Gării din Petroșani. A fost simulat un incendiu la locomotiva unui marfar
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Corvinul termină anul la două puncte de play-off
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
FOTO: Surpriză de sărbători pentru micuța Sofia, care visează să devină polițistă!