Connect with us
Data: 18/12/2024
.

Actualitate

ITM Hunedoara, controale la centrele rezidențiale din județ

Publicat

pe

Inspectorii de muncă au făcut controale la centrele rezidențiale din județ. Verificările au fost efectuate în cadrul unei campanii naționale și au avut loc în perioada 5-13 decembrie 2024.

Potrivit reprezentanților ITM Hunedoara, în cadrul acestei campanii de control, s-au verificat reglementările legale privind domeniul relațiilor de muncă, examinându-se modul în care sunt respectate aspecte precum angajarea personalului (inclusiv transmiterea elementelor contractelor individuale de muncă în REVISAL, în termenul legal), timpul de muncă și timpul de odihnă, repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale), garantarea în plată a salariului minim brut pe țară, precum și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.

„Inspectorii de muncă au efectuat 13 controale în domeniul relațiilor de muncă, identificând un număr de 20 de deficiențe, pentru care au dispus măsuri cu termene de remediere pentru respectarea prevederilor legale. Totodată, au aplicat un număr total de 11 sancțiuni contravenționale, dintre care o amendă în cuantum de 1.500 lei. Printre principalele deficiențe identificate regăsim transmiterea cu întârziere a contractelor individuale de muncă în REVISAL, lipsa pontajelor, neeliberarea adeverințelor de vechime la încetarea contractului, lipsa repartizării programului de lucru pentru contractele cu timp parțial, necomunicarea muncii de noapte către ITM, neacordarea repausului săptămânal, lipsa unei copii a contractului individual de muncă la punctul de lucru, neinițierea negocierii colective și neaducerea la cunoștința angajaților a regulamentului intern”, se arată într-un comunicat al ITM Hunedoara.

Prin fiecare acțiune de control, ITM Hunedoara urmărește creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și eliminarea neconformităților constatate, aplicând măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

Actualitate

Exercițiu complex de intervenție în zona de triaj a Gării din Petroșani. A fost simulat un incendiu la locomotiva unui marfar

Publicat

pe

Redactat de

Un exercițiu complex de intervenție s-a desfășurat, ieri, în zona de triaj a Gării din municipiul Petroșani. Salvatorii și-au imaginat producerea unui incendiu la locomotiva unui tren de marfă, cu două persoane surprinse, conform scenariului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, a fost vorba despre un exercițiu intern județean, care a urmărit modul de gestionare a situațiilor de urgență generate de accidente, avarii, explozii și incendii în activități de transport produse periculoase.

 „Exercițiul, cu forțe și mijloace în teren, a avut drept scop angrenarea structurilor de intervenție din cadrul ISU Hunedoara privind capacitatea de răspuns cu utilizarea reală a sistemelor de comunicații și pregătire a structurilor de coordonare, conducere și de management a intervenției. Conform scenariului, la ora 12:00, ISU Hunedoara a fost sesizat; prin intermediul numărului unic pentru situații de urgență 112, despre producerea unui incendiu la locomotiva unui tren de marfă, aflat în zona triaj a Gării din Petroșani. Conform apelului, două persoane au fost surprinse de incendiu. Tot din informațiile primite de la apelant, trenul de marfă transporta deșeuri radiologice și exista posibilitatea de extindere a incendiului, de la locomotivă, la vagoanele încărcate cu deșeuri radioactive. La locul producerii situației de urgență, împreună cu pompierii au acționat și echipaje ale Poliției și Jandarmeriei. Au fost, de asemenea, prezenți și specialiști de la Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, dar și echipaje medicale ale Ambulanței și de la Spitalul de Urgență din Petroșani”, a declarat Lucian Morogan, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Proiect inedit pentru promovarea lecturii. Elevi de la școlile din Hunedoara i-au scris lui Moș Crăciun, recomandându-i o carte

Publicat

pe

Redactat de

Proiect inedit pentru promovarea lecturii, la Hunedoara. Elevi de la școli din oraș i-au scris lui Moș Crăciun, recomandându-i o carte pe care să o citească. Răvașele adresate celui mai iubit personaj au ajuns la Biblioteca Municipală, cele mai frumoase fiind premiate.

Băiatul care a îmblânzit vântul”, de William Kamkwamba, Bryan Mealer, „Singur pe lume”, de Hector Malot, „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, „Mica istorie a unui secol mare”, de Monica Onojescu, dar și multe alte titluri i-au fost recomandate spre lectură lui Moș Crăciun, în scrisorile frumos redactate de elevi.

Proiectul intitulat “Recomandă-i o carte lui Moș Crăciun”, s-a derulat pe parcursul a două săptămâni, fiind desfășurat de Cercul metodic al profesorilor de limba și literatura română – Zona Hunedoara, împreună cu Biblioteca Municipală și Primăria Hunedoara.

Fiecare școală a trimis câte 10 scrisori – gimnaziu, 10 – liceu, în plicuri, la Biblioteca Municipală Hunedoara. Câte doi -trei elevi pasionați de lectură, de la fiecare unitate școlară, au format juriul, care a ales câte trei scrisori de la altă școală, nu a lor. La premierea ce va avea loc miercuri, 18 decembrie 2024, la Biblioteca Municipală Hunedoara, câștigătorii vor primi, bineînțeles, cărți.

Sursa foto: Biblioteca Municipală Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Ajutoarele cu epoleți ale lui Moș Crăciun. Daruri de la polițiștii hunedoreni, în prag de sărbători

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii hunedoreni au adus zâmbete pe fețele unor copii și familii aflate în dificulate. Însoțiți de Moș Crăciun în persoană, oamenii legii au mers și le-au oferit daruri, în spiritul generozității și al solidarității care definesc sărbătorile de iarnă.

Ajutoarele lui Moș Crăciun, cu uniformă de poliție, au adus bucurie în casele unor familii dintr-un bloc social din Deva, cărora le-au oferit alimente de bază și produse necesare, sprijinindu-i pe cei mici și mari care învață să își construiască un viitor mai bun.

Cei mici participă la cursurile unităților școlare din Deva, unde sunt „colegi” chiar cu părinții lor, care participă cu ambiție la programul educațional „A doua șansă”, dedicat continuării studiilor pentru persoanele care au abandonat școala.

Supriză pentru o familie monoparentală din Simeria

De asemenea, polițiștii Biroului pentru Protecție a Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara, alături de colegii lor din Direcția pentru Protecție a Animalelor și sprijiniți de Clubul Sportiv Feroviar din Simeria, au făcut o surpriză emoționantă unei familii monoparentale, în care doi copii sunt crescuți cu greu doar de mamă, victimă a violenței domestice. Prin gestul lor, polițiștii nu doar că au oferit sprijin material, dar au transmis și un mesaj de solidaritate și empatie față de cei aflați în suferință.

Moșul încărcat cu daruri a poposit și la așezământul social din Săulești

Advertisement

După această acțiune, grupul s-a deplasat la un așezământ social din localitatea Săulești, unde 12 copii au avut parte de o vizită specială: Moșul a sosit încărcat de daruri. Drept răsplată, copiii l-au întâmpinat cu colinde tradiționale, transformând momentul într-unul plin de căldură și emoție.

Prin aceste gesturi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara a dorit să fie alături de comunitate nu doar prin asigurarea ordinii și siguranței publice, ci și prin implicare în susținerea celor care au nevoie de sprijin și încurajare.

“Sărbători liniștite, cu bucurie și speranță pentru toți!”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

 

 

Advertisement
Sursa foto -video: IPJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate