Stiri nationale
ANSVSA va derula controale tematice premergătoare Sărbătorilor Pascale, în perioada 19 martie – 19 aprilie

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va desfășura, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale din acest an, controale tematice la nivel național pentru a preveni riscurile de toxiinfecții alimentare și a asigura siguranța alimentelor destinate consumatorilor.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, verificările vor fi realizate de către medicii veterinari din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene și circumscripțiilor sanitare veterinare oficiale (CSVSAO).
Controalele vizează verificarea respectării normelor de siguranță alimentară în piețe agroalimentare, abatoare, centre de sacrificare temporare, unități de tranșare, procesare și depozitare a alimentelor, precum și în unități de vânzare cu amănuntul (măcelării, restaurante, cofetării, hipermarketuri etc.), monitorizarea circulației și sacrificării mieilor, cu respectarea regulilor de bunăstare animală și siguranță alimentară și transportul și comercializarea produselor alimentare de origine animală (carne, ouă, lapte, pește etc.).
Acțiunile de control vor avea loc în perioada 19 martie – 19 aprilie 2025 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Ortodoxe), timp în care la sediile DSVSA și CSVSAO va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Consumatorii vor putea sesiza orice nereguli privind siguranța alimentelor la numerele de telefon afișate la sediile acestor instituții și pe site-urile oficiale ale DSVSA județene.
Potrivit ANSVSA, sacrificarea mieilor trebuie realizată doar în abatoare autorizate sau în centre de sacrificare amenajate temporar, respectând normele de igienă și bunăstare animală. De asemenea, transportul mieilor va fi verificat de inspectorii DSVSA și de reprezentanții Poliției pentru a asigura respectarea condițiilor sanitar-veterinare, iar în zonele afectate de restricții sanitare din cauza Pestei Porcine Africane (PPA) sau a scrapiei, transportul și sacrificarea mieilor vor fi supuse unor analize de risc suplimentare. Totodată, funcționarea centrelor de sacrificare temporară va fi permisă doar în perioada 9 – 19 aprilie 2025, între orele 7:00 – 17:00.
Carnea de miel va fi comercializată doar cu certificat sanitar-veterinar și marcată corespunzător, în timp ce marcarea cărnii obținute în centrele temporare se va face cu o ștampilă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, conținând indicativul județului și un cod numeric atribuit de DSVSA.
În același timp, comercializarea de ouă și a produselor din ouă se va face doar în unități autorizate de către producători înregistrați sanitar-veterinar și transportul trebuie efectuat în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, asigurându-se condițiile de temperatură și igienă corespunzătoare.
Pentru lapte și produsele lactate, Autoritatea precizează că la comercializare trebuie să existe informații despre produs, producător, data obținerii și locul de producție. În plus, ambalajele de vânzare trebuie să fie igienizate corespunzător și să asigure trasabilitatea produselor.
În cazul peștelui și produselor din pescuit, comercializarea se va realiza doar în unități înregistrate sanitar-veterinar. ‘Produsele trebuie păstrate la temperaturi adecvate și etichetate corespunzător. Se va verifica dacă peștele și produsele din pescuit sunt corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic și nu prezintă paraziți vizibili. Gheața utilizată pentru conservarea peștelui trebuie să fie obținută din apă potabilă și să fie menținută pe durata expunerii la vânzare’, se menționează în comunicat.
Reguli stricte sunt aplicate și pentru alte produse tradiționale precum cozonaci, prăjituri, legume de sezon etc., acestea urmând să fie comercializate doar în spații autorizate și sub supraveghere sanitar-veterinară, fiind ambalate corespunzător pentru protejarea împotriva contaminării.
‘Pentru eficiență, ANSVSA va colabora cu instituții locale și naționale (Primării, Consilii Județene, ANAF, ANPC, MS etc.) pentru organizarea de acțiuni comune de inspecție și control. În cazul constatării unor încălcări ale normelor sanitare veterinare, măsurile aplicabile includ suspendarea activității unității, aplicarea de sancțiuni și confiscarea produselor care prezintă un risc pentru sănătatea publică. ANSVSA îndeamnă consumatorii să achiziționeze produse alimentare doar din surse autorizate și să verifice marcajele de conformitate pentru siguranța lor alimentară’, notează Autoritatea.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara. Tradiția, inaugurată de Patriarhul Daniel continuă în Anul Centenar

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009, va fi continuată și în Anul Centenar al Patriarhiei Române.
„În seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2025, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru a fi oferită tuturor delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de la București la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei”, a informat, miercuri, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
În aceeași seară, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române constituie, așadar, atât o mărturie a unității ecleziale, cât și o manifestare a bucuriei pascale împărtășite cu ocazia marelui praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”, subliniază BOR.
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
Stiri nationale
Particule de praf saharian vor traversa România, în perioada 14 – 18 aprilie. Anunțul ANM

O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traversa România, în perioada 14 – 18 aprilie, a informat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
“În perioada 14 – 18 aprilie, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei și implicit deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua”, a transmis, luni, ANM, într-un comunicat.
Stiri nationale
Tentative de fraudă de tip spoofing în numele Băncii Naționale a României

Banca Națională a României avertizează cu privire la intensificarea tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a instituției bancare în vederea obținerii de date personale sau pentru efectuarea unor acțiuni care pot duce la tranzacții financiare bazate pe informații false.
‘În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, – apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a unei instituții bancare sau a unei autorități a statului (ANAF, Poliția Română etc) – în care identitatea vizuală a Băncii Naționale a României (BNR) a fost utilizată, vizând obținerea de date personale sau efectuarea unor acțiuni care pot duce la tranzacții financiare bazate pe informații false (de tip ponturi sau recomandări de investiții). Alți atacatori au solicitat instalarea de aplicații, deschiderea de linkuri sau autorizarea unor acțiuni pe telefon prin amprentă. Aceste încercări vizează furtul de identitate, instalarea de programe malware sau efectuarea de tranzacții financiare în numele dumneavoastră’, atrag atenția reprezentații BNR într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, comunicările oficiale ale Băncii Naționale a României în mediul online se realizează exclusiv prin website-urile bnr.ro, bnro.ro și conturile instituției pe rețelele sociale LinkedIn, X, Instagram și YouTube.
Totodată, BNR semnalează că astfel de încercări de manipulare pot include și apeluri telefonice, mesaje audio sau chiar video (deepfake) în care pot apărea persoane care se prezintă ca reprezentanți ai BNR. Aceste metode urmăresc să creeze aparența unei comunicări oficiale, cu scopul de a câștiga încrederea victimei.
‘Reiterăm faptul că BNR nu solicită niciodată, prin e-mail, telefon, mesaje-text sau mesaje instant, date cu caracter personal sau alte informații confidențiale despre credite, carduri sau conturi bancare, nici efectuarea unor transferuri de bani. De asemenea, reprezentanții BNR nu cer informații cu privire la veniturile personale, credite solicitate/ aprobate/ acordate de BNR sau de alți creditori profesioniști sau alte aspecte de natură financiară. Dacă se prezintă oportunități de investiții sau de obținere a unor câștiguri rapide, facile și consistente, cel mai probabil este un atac de tip spoofing’, se menționează în comunicat.
BNR recomandă utilizatorilor să nu furnizeze date personale și să raporteze imediat aceste situații autorităților competente, în cazul în care au fost contactați sau au interacționat cu astfel de materiale sau site-uri false.
Sursa: AGERPRES
- Actualitatecu 3 zile in urma
Devean condamnat la închisoare pentru refuzul prelevării de probe biologice, depistat și încarcerat de polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic de 530 de tone, în drum spre Termocentrala Mintia: restricții de trafic pe DN 7 și A1
- Actualitatecu 3 zile in urma
Municipiul Deva are și al doilea viceprimar. Irinel Faur (PNL), ales în această funcție
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții în mai multe localități din județ, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor
- Actualitatecu 3 zile in urma
VIDEO: Reținut de polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice
- Actualitatecu 3 zile in urma
Viteză, alcool și droguri la volan: peste 8.300 de sancțiuni în județul Hunedoara. Poliția intensifică acțiunile pentru prevenirea accidentelor grave
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șofer prins băut la volan, în Baru – alcoolemie de 0,81 mg/l
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ordin de protecție provizoriu emis la Brad. Femeie amenințată de soțul aflat în proces de divorț