Connect with us
Data: 24/04/2025
.

Actualitate

Sărbătorită la aniversare, de Ziua Mondială a Asistenței Sociale

Publicat

pe

 

O deveancă în vârstă de 72 de ani a fost sărbătorită de Direcţia de Asistenţă Socială Deva chiar de Ziua Mondială a Asistenţei Sociale. Femeia face parte din grupul celor 16 persoane care beneficiază de serviciul social “Îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice” şi se află în evidenţa DAS Deva de 3 ani.

 

Marioara Nedelcu a venit pe lume în acelaşi an cu prima escaladare a Everestului. S-a născut la Buzău şi a ajuns la Deva când abia împlinise 18 ani. “Eram în primul an de căsnicie. Ne-a plăcut oraşul şi am rămas aici”, povesteşte femeia, amintind şi de primul loc de muncă, de la fosta întreprindere de comerţ cu ridicata.

Nu-şi închipuie, astăzi, ce repede au trecut anii şi pare să-i vină în minte mai degrabă necazurile. “Nimic n-a mai fost uşor după ce mi-am pierdut soţul. Sunt văduvă de la 45 de ani. Am rămas singură cu doi băieţi şi am muncit cât m-a lăsat sănătatea ca să am ce le pune pe masă. Au fost ani în care am măturat scări de bloc şi am îngrijit bătrâni, doar să pot ieşi la liman”, povesteşte sărbătorita, pensionată de un sfert de veac din cauza bolilor care i-au schimbat viața la fel de mult ca și necazurile.

Advertisement

„Dintr-un apartament de 3 camere, din centrul oraşului, am ajuns într-o garsonieră de la ultimul etaj. Băieții au crescut și acum își văd de treburile lor. Unul mi-a cam întors spatele, iar celălalt muncește la 2.500 de kilometri și-l văd de vreo trei ori pe an”, mai spune femeia, cu ochii la singura fotografie pe care o ține la vedere, în dormitor. O poză din care-i zâmbesc doi flăcăi – așa cum arătau copiii ei pe vremea când nu se depărtaseră încă de părintele lor.

 

De ziua ei, sărbătorita s-ar fi bucurat să o îmbrățișeze nepoții. Dar nici de ei nu prea are cine știe ce parte. Despre cel mare spune că locuiește în Spania, de vreo 10 ani, iar pe cel mic îl laudă că învață bine la școală.

Marioara Nedelcu s-a născut pe 16 martie, dar și-a dorit să fie sărbătorită cu două zile mai târziu – de Ziua Mondială a Asistenței Sociale. Și-a pregătit singură tortul preferat și s-a gândit la copii și la bătrânețea care nu vine niciodată singură.

De două ori pe săptămână, femeia este vizitată de un reprezentant al Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, din cadrul serviciului social care îi asigură îngrijiri personale la domiciliu. Pe scurt, primește o mână de ajutor de care are nevoie la cumpărături, la plata facturilor ori la vizitele în cabinetele medicale, pe care nu mai are puterea să le facă de una singură.

Și dacă ar fi să-şi mai pună o dorinţă de ziua ei, femeia se gândește numai la sănătate: „Să-mi ajungă pensia pentru medicamente și să mă pot ține singură pe picioare!”.

Advertisement

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Actualitate

Spectacol al eleganței pe patru roți la Hațeg: Retro Parada Primăverii revine cu peste 70 de vehicule de epocă

Publicat

pe

Redactat de

Sâmbătă, 26 aprilie 2025, orașul Hațeg devine destinația iubitorilor de mașini clasice și nostalgici ai vremurilor de altădată. În intervalul orar 11:00 – 14:00, zona străzilor Aurel Vlaicu și Munții Retezat va găzdui ediția locală a evenimentului național Retro Parada Primăverii, organizat de Retromobil Club România – Filiala Hunedoara, în parteneriat cu Primăria Orașului Hațeg.

Aflat la cea de-a 27-a ediție, evenimentul se desfășoară simultan în peste 30 de orașe din țară, urmărind să reunească peste 1000 de pasionați ai automobilismului clasic. În Hațeg, vizitatorii vor putea admira peste 70 de vehicule istorice, toate cu o vechime de cel puțin trei decenii, aparținând membrilor Retromobil Club România.

Atmosfera de epocă va fi completată de un moment artistic oferit de trupa Dansandra, care va susține un spectacol de dansuri de societate inspirate din perioada în care au fost fabricate mașinile expuse.

Accesul publicului este gratuit, iar evenimentul se anunță a fi o incursiune fermecătoare în trecut, atât pentru colecționari și pasionați, cât și pentru întreaga comunitate locală.

Retro Parada Primăverii nu este doar o expoziție de automobile istorice, ci o formă de celebrare a patrimoniului tehnic și cultural, aducând în prim-plan eleganța designului de altădată și pasiunea pentru restaurare și conservare.

FOTO: FACEBOOK RETROMOBIL HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Primăria Călan premiază frumusețea: Concursuri pentru cele mai frumoase balcoane și grădini din oraș și satele aparținătoare

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Orașului Călan, în parteneriat cu Asociația Orizont Călan, lansează o nouă provocare adresată locuitorilor pasionați de frumos și amenajări creative: concursurile „Cel mai frumos balcon” și „Cea mai frumoasă grădină”. Competiția se desfășoară în această primăvară și se adresează atât cetățenilor din orașul Călan, cât și celor din satele aparținătoare.

Organizatorii încurajează locuitorii să își pună în valoare imaginația și simțul estetic, decorând balcoanele sau grădinile personale. Participanții pot trimite până la trei imagini digitale ale spațiilor amenajate, însoțite de numele complet, numărul de telefon și adresa, la adresa de e-mail primariacalan@yahoo.com, până cel târziu 15 iulie 2025, cu mențiunea în subiectul e-mailului: concurs balcon sau concurs grădină.

Fotografiile înscrise în concurs vor fi publicate într-un album dedicat pe pagina de Facebook a Primăriei Călan, urmând a fi supuse votului public în perioada 16 iulie – 1 august 2025. Câștigătorii – desemnați în funcție de numărul de aprecieri primite – vor fi răsplătiți cu premii în valoare de 1000 de lei pentru fiecare categorie.

Prin această inițiativă, administrația locală dorește să stimuleze spiritul civic și să încurajeze amenajarea și înfrumusețarea spațiilor personale, contribuind astfel la un oraș mai estetic și mai plăcut.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI CĂLAN

Citeste mai mult ...

Actualitate

Caravana Salvital ajunge în comunele hunedorene: Consultații gratuite prin telemedicină pentru sute de localnici

Publicat

pe

Redactat de

Asociația Salvital Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, anunță o nouă acțiune de evaluare medicală gratuită, desfășurată în perioada 23-30 aprilie 2025, în cadrul Caravanei SALVITAL. Prin intermediul telemedicinei și teleconsultațiilor, locuitorii din Peștișu Mic, Rapoltu Mare și Totești vor beneficia de investigații medicale moderne, fără a fi nevoiți să se deplaseze la spitale.

Acțiunea are ca scop prevenția și depistarea precoce a unor afecțiuni cardiovasculare, pulmonare sau metabolice, prin consultații realizate cu ajutorul tehnologiilor medicale avansate.

Programul caravanei este următorul:

Joi, 24 aprilie – comuna Rapoltu Mare, ora 10:00, la Căminul Cultural;

Luni, 28 aprilie și marți, 29 aprilie – comuna Totești;

Miercuri, 30 aprilie – satul Bobâlna (comuna Rapoltu Mare), ora 10:00, la Căminul Cultural.

Advertisement

Locuitorii vor putea beneficia gratuit de: măsurarea glicemiei, temperaturii corporale și tensiunii arteriale; spirometrie (pentru depistarea bolilor pulmonare); electrocardiogramă (EKG); test INR pentru persoanele aflate sub tratament cu anticoagulante; determinarea indicelui gleznă-braț (pentru detectarea bolii arteriale periferice); testarea hemoglobinei glicozilate (monitorizarea controlului glicemic); osteodensitometrie (pentru diagnosticarea osteoporozei).

Acest demers vine în sprijinul comunităților din mediul rural, unde accesul la servicii medicale specializate este adesea limitat. Caravana Salvital contribuie astfel la creșterea gradului de conștientizare privind sănătatea și importanța monitorizării regulate a stării de bine.

Pentru participare, nu este nevoie de programare prealabilă – localnicii sunt invitați să se prezinte în locațiile anunțate, în intervalul orar comunicat.

FOTO: FACEBOOK SALVITAL HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate