Actualitate
La Totești, o serie de proiecte sunt în plină desfășurare
O serie de proiecte de anvergură derulează, în această perioadă, administrația locală din comuna Totești. Un proiect de anvergură este cel de introducere a gazului metan în întreaga comună. De asemenea, urmează să fie reabilitate două cămine culturale, precum și drumurile, iar preșcolarii nu vor mai trebui să fie duși de părinți la Hațeg la grădiniță, dat fiind faptul că edilul șef a decis să le facă o grădiniță cu program prelungit chiar la ei în comună.
Administrația publică locală din comuna Totești își propune modernizarea așezării în care conviețuiesc aproape 2.000 de oameni, iar anul acesta lucrările au demarat în trombă pe toate segmentele. Astfel că, până la finele anului, edilii din frumoasa așezare din Țara Hațegului își propun să finalizeze proiectul privind întroducerea apei și canalizării, în toate satele aparținătoare, după care să refacă drumurile din întreaga comună. De asemenea, o serie de alte proiecte finanțate cu bani europeni sunt în derulare.
„Unul dintre proiectele pe care le avem în derulare este cel finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) privind modernizarea infrastructurii rutiere în comuna Totești. Acesta este în faza de execuție, fiind finalizată lucrarea în proporție de 30 la sută. Reabilitarea Căminului Cultural din Totești este un alt proiect finanțat din fonduri europene, pe măsura 7.6., lucrările sunt în fază de execuție, fiind prevăzută și o recompartimentare interioară, iar lucrările pentru cel de la Rea se află în faza de licitație. De asemenea, un alt proiect aflat în derulare este cel de extindere a sistemului de canalizare în comună, pe măsura 7.2., fonduri europene. Aici, stadiul lucrărilor este mai avansat, fiind finalizat în proporție de 86 la sută. Un alt proiect privind extinderea sistemului de canalizare în comună, finanțat prin PNDL, este finalizat în proporție de 70 la sută. Mai vrem să achiziționăm un buldoescavator, prin Grupul de Acțiune Locală Țara Hațegului – Ținutul Pădurenilor. Suntem în faza de achiziție pentru a doua oară, după ce prima dată licitația a fost anulată din pricina unor neconcordanțe în bazele de date ale AFIR și caietul de sarcini. Am mai depus prin Grupul de Acțiune Locală Țara Hațegului – Ținutul Păurenilor, un proiect pentru supraveghere video în satele Totești și Păclișa”, a precizat primarul comunei Totești, Tiberiu Pasconi.
Acesta a mai spus că, pentru a veni în completarea listei de utilități care să asigure un maximum de confort cetățenilor din fiecare sat aparținător, s-a luat în calcul și introducerea rețelei de gaz metan, prin Ordonanța nr. 114 (1.170.000 de lei), mai ales că magistrala traversează teritoriul comunei. Totodată, la Cârnești, administrația locală a obținut aviz de la operatorul regional pentru a continua introducerea apei potabile pe toate străzile din sat. Mai mult, din bugetul local, tot la Cârnești, se va ridica o capelă ce va fi prevăzută și cu un altar de vară, pentru ca slujbele să se oficieze în aer liber.
Grădiniță cu program prelungit, pentru copiii din comună
Edilul șef al comunei Totești mai are în derulare un plan măreț, acela de a construi în comună o grădiniță cu program prelungit pentru cei 40 de copii, care sunt nevoiți să meargă zilnic la Hațeg. Potrivit edilului șef al comunei, proiectul se află în SICAP pentru achiziția execuției lucrărilor, iar în cursul acestui an, dacă lucrurile vor decurge normal, va începe construcția clădirii. „Decizia de a construi această grădiniță cu program prelungit a fost luată pentru a scădea din cheltuielie părinților din Totești, care îi duceau pe cei mici la unități de învățământ preșcolare din orașul Hațeg. La această grădiniță de la Păclișa cei mici vor putea sta, în fiecare zi lucrătoare, până la ora 17:00 și vor avea asigurată și o masă caldă. Vor fi două grupe, cu câte 20 de copii fiecare. Acest proiect este în fază de achiziție pe execuția lucrărilor”, a mai menționat Pasconi.
Actualitate
Ministerul Culturii a demarat inventarierea patrimoniului cultural național mobil
Ministerul Culturii anunță inițierea procesului de inventariere a patrimoniului cultural național mobil, printr-o amplă acțiune de verificare a modului în care obiectele de patrimoniu sunt reflectate în evidențele instituțiilor muzeale din subordinea sa.
În acest scop, a fost constituită Comisia de inventariere a modului în care este reflectat patrimoniul cultural național mobil în inventarele instituțiilor muzeale, având ca obiectiv principal corelarea evidenței scriptice cu situația fizică a bunurilor culturale deținute. Fiecare instituție muzeală din subordinea Ministerului Culturii a înființat o comisie mixtă, integrată în comisia de inventariere.
Inventarierea a început deja la Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Artă Contemporană al României, toate situate în București, și va continua apoi în toate instituțiile muzeale din subordine. Aceste verificări reprezintă un pas important în consolidarea integrității și transparenței procesului de administrare a patrimoniului cultural național.
Ministerul Culturii reafirmă angajamentul său de a proteja și valorifica patrimoniul cultural național, asigurând o gestiune eficientă și responsabilă a bunurilor de importanță istorică și artistică.
Actualitate
Star Junior Apuseni, la Baia de Criș
ACS Metalul Crișcior Brad, alături de AJF Hunedoara, alături de Baza Sportivă Pro Fotbal Academy și autoritățile locale din Baia Criș organizează prima ediție a turneului Star Junior Apuseni, dedicat juniorilor U7 (născuți în 2018 și 2019) și U9 (2016 și 2017).
Competiția se va desfășura pe 1 martie (U9) și 2 martie (U7) la terenul sintetic cu balon încălzit și vestiare din Baia de Criș. Costul competiției este de 150 de lei la U7 și 250 de lei la U9, termenul limită de înscriiere fiind 23 februarie. Mai multe informații se pot afla apelând numerele 0735.771.030 (Cosmin Huzum) sau 0766.992.265 (Adrian Iga).
Actualitate
Recomandările IPJ Hunedoara pentru siguranța în trafic: prudență sporită și respectarea regulilor de circulație
Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara îi sfătuiește pe participanții la trafic să circule cu prudență și să respecte regulile de circulație pentru a evita implicarea în evenimente rutiere. Polițiștii recomandă adaptarea vitezei la condițiile de drum, informarea prealabilă despre starea carosabilului și evitarea manevrelor riscante.
În condiții de trafic aglomerat și vreme nefavorabilă, există riscul apariției unor blocaje temporare. Șoferii sunt sfătuiți să își păstreze calmul, să nu blocheze intersecțiile și să dea dovadă de politețe rutieră. De asemenea, se recomandă mărirea distanței de siguranță și evitarea depășirilor riscante.
IPJ Hunedoara atrage atenția și asupra principalelor pericole la volan: oboseala, consumul de alcool și utilizarea telefonului mobil. Șoferii sunt îndemnați să folosească doar sistemele hands-free pentru comunicare și să nu conducă dacă se simt obosiți.
Pietonii sunt rugați să circule exclusiv pe trotuare și să traverseze doar prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului și după ce s-au asigurat că șoferii le-au observat intenția.
Polițiștii hunedoreni reamintesc că prudența în trafic poate salva vieți și încurajează toți participanții la trafic să respecte regulile pentru a evita accidentele.
FOTO: ARHIVĂ
- Actualitatecu 3 zile in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu 2 zile in urma
Vizită educativă la Centrul Integrat 112 Deva: Conștientizarea importanței apelurilor corecte de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Casa Județeană de Pensii, anunț pentru cei care primesc pensiile pe carduri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Instructor auto prins sub influența băuturilor alcoolice
- Actualitatecu 2 zile in urma
Amenajarea albiei râului Cerna continuă. Primarul Hunedoarei: “Este un proiect frumos care se va finaliza”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedoara: Plata abonamentelor pentru locurile de parcare rezidențială, până la 31 martie