Ultima ora
Motociclist turc, rănit grav în urma unui impact frontal cu un TIR. Bărbatul, transportat la un spital din Timișoara
Un cetățean turc, în vârstă de 43 de ani, a ajuns la spital cu multiple fracturi și traumatisme, după ce a intrat cu motocicleta pe care o conducea, într-un TIR. Starea lui de sănătate este extrem de critică, iar astăzi aceasta va fi transportat cu un elicopter la un spital din Timișoara. „Bărbatul a suferit fracturi la ambele antebrațe, cu leziune de arteră branhială, fracturi costale, cinci vertebre ale coloanei fracturate. Va fi transportat în scurt timp cu elicoper la Timișoara, de la Spitalul Județean de Urgență Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz
„În data de 15.07.2019, ora 18:50 , un cetăţean turc de 43 de ani, în timp ce conducea o motocicletă înmatriculată în Turcia, care se deplasa din direcţia Deva spre Lugoj, între localitățile Ohaba – Coşeviţa, pe DN 68 A, la km 56+500 m, într-o curbă la dreapta semnalizată corespunzător şi marcată în rampă, s-a angajat în depășirea neregulamentară a unei coloane de vehicule, tamponând-se frontal cu un ansamblu de vehicule, ce se deplasa regulamentar din sens opus din direcția Lugoj spre Ohaba, fiind condus de un bărbat în vârstă de 54 ani, cetățean maghiar şi care nu a suferit vătămării corporale. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a motociclistului care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria
Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat
Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.
„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Actualitate
Un nou mesaj Ro -Alert, transmis în cazul copiilor dispăruți din Sântandrei
Autoritățile au transmis, marți noapte, un nou mesaj Ro-Alert în cazul dispariției celor trei copii din satul Sântandrei.
Cei trei frați, cu vârste de 7, 9 si 11 ani, două fetițe și un băiețel, dați dispăruți de luni după amiază, sunt în continuare, căutați de polițiști alături de alte forțe.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedorenii s-au întors cu tolba plină de la Balcaniada de Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Microbuze electrice pentru elevii din 23 de localități ale județului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Liberalii sunt devotați județului. Ai cu cine vota! (PE)
-
Actualitatecu 14 ore in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tribunele așteaptă, din nou, spectatori în acest weekend
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CJSU Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Prima ninsoare din acest sezon. Drumarii au intervenit, azi noapte, în mai multe zone
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Stațiunile montane din Valea Jiului intră în spiritul iernii