Actualitate
Peste 130 de elevi, la etapa națională a concursului „Cu viața mea apăr viața”, organizat în județul Hunedoara

Peste 130 de elevi de gimnaziu și liceu au participat, zilele acestea, la Deva, la faza națională a concursului cercurilor tehnico-aplicative din școli situate în 20 de județe de pe întreg cuprinsul țării.
S-au înscris în concurs elevi din județele Alba, Argeș, Brăila, Bihor, Caraș – Severin, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ilfov, Harghita, Hunedoara, Neamț, Olt, Satu Mare, Suceava, Timiș.
Echipele mixte s-au întrecut în două probe practice constând în transportul unei victime pe o targă pe o distanță de 50 de metri și parcurgerea unui traseu sinuos cu masca cu vederea obturată pe figură. Concurentul se deplasează și orientează după recomandările și coordonarea realizate de un coechipier. Cea de-a treia probă constă într-un test grilă ce conține întrebări cu tematică din domeniul prevenirii situațiilor de urgență.
„Concursurile au un caracter educativ și urmăresc dezvoltarea capacităţilor de
înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, precum şi promovarea atitudinilor şi a comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor. Formarea şi dezvoltarea la elevi a iniţiativei, spiritului de echipă, curajului, disciplinei şi fair-play-ului sunt alte imperative ale acestei competiții”, au precizat reprezentanții ISU Hunedoara.
Căștigătorii concursului
Cea mai bună echipă de liceeni a fost desemnată, după 3 zile de concurs, cea a Liceului Teoretic „Racoviță” din Galați, pe locul doi a Colegiului Național „George Coșbuc” din Motru, județul Gorj, iar pe locul 3 a Colegiului Tehnic Energetic din Cluj.
Între elevii de gimnaziu s-au remarcat echipele Școlii Gimnaziale nr.3 Galați (locul I), Școlii Gimnaziale Târnova Caraș – Severin (locul II), Colegiului Național George Coșbuc Motru Gorj (locul III).
În cele 3 zile petrecute în județul Hunedoara elevii au avut ocazia să viziteze obiectivele turistice din zonă și au participat la poalele Dealului Uroi la un foc de tabară impresionant.
Concursul „Cu viața mea apăr viața” a fost organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Actualitate
Bugetul județului Hunedoara pentru 2025, în consultare publică

Consiliul Județean Hunedoara a lansat în consultare publică proiectul de buget pentru anul 2025, în urma publicării Legii bugetului de stat nr. 9/2025 în Monitorul Oficial. Documentul poate fi consultat atât la sediul instituției din Deva, cât și online, în secțiunile „Transparență decizională” și „Monitor oficial local”.
Peste 600 de milioane de lei pentru județul Hunedoara
Bugetul județului pentru anul viitor este estimat la 603,1 milioane de lei, provenind din venituri proprii, sume defalcate din impozitul pe venit și TVA, subvenții guvernamentale și fonduri europene. Principalele surse de finanțare includ:
Cote și sume defalcate din impozitul pe venit – 122 milioane lei;
Sume defalcate din TVA – 127,6 milioane lei;
Subvenții de la bugetul de stat – 165 milioane lei;
Fonduri europene și prefinanțări – 179,7 milioane lei.
Cum vor fi distribuiți banii?
Fondurile vor fi alocate pentru mai multe domenii esențiale, printre care:
Servicii publice generale – 105,6 milioane lei;
Educație – 69,8 milioane lei;
Sănătate – 53,8 milioane lei;
Asistență socială – 114 milioane lei;
Drumuri și infrastructură – 100,8 milioane lei;
Cultură – 21,9 milioane lei.
Investiții cheie pentru dezvoltarea județului
Bugetul pentru 2025 include finanțarea unor proiecte importante, printre care:
Modernizarea DJ 707 Vața de Jos – Petriș (Drumul Regelui);
Reabilitarea DJ 705A Orăștie – Costești – Sarmizegetusa Regia;
Extinderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Deva;
Construirea Muzeului Civilizației Dacice din Orăștie;
Restaurarea Amfiteatrului Ulpia Traiana Sarmizegetusa;
Implementarea proiectului „Linie verde de autobuze electrice” în Valea Jiului.
Consultare publică și contestații
Cetățenii pot depune contestații privind proiectul de buget până pe 9 martie 2025, fie în format fizic la sediul Consiliului Județean, fie prin e-mail.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic
Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.
Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.
Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.
Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.
Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.
FOTO: IPJ Hunedoara
Actualitate
Titularizare 2025: Lista posturilor disponibile, publicată pe platforma Ministerului Educației

Ministerul Educației a lansat, luni seara, 24 februarie, platforma oficială dedicată concursului de Titularizare 2025, prin care cadrele didactice își pot consulta opțiunile pentru ocuparea unui post în învățământul preuniversitar. Lista posturilor vacante din școli și grădinițe este disponibilă online și urmează să fie actualizată în perioada următoare.
Calendarul concursului
Conform calendarului oficial, înscrierea candidaților va avea loc în perioada 5 – 16 mai 2025, iar proba scrisă se va desfășura pe 15 iulie 2025.
Tipurile de posturi disponibile
Locurile scoase la concurs sunt structurate în trei categorii:
Posturi complete cu viabilitate de cel puțin 4 ani;
Posturi complete cu viabilitate sub 4 ani;
Posturi incomplete.
Ce presupune titularizarea?
Titularizarea reprezintă modalitatea prin care profesorii pot obține un post stabil în sistemul de învățământ preuniversitar. Pentru a deveni titular, un candidat trebuie să obțină minimum nota 7 la proba scrisă și să opteze pentru un post complet cu viabilitate de cel puțin 4 ani.
FOTO: ARHIVĂ
- Actualitatecu 3 zile in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Razie de amploare a polițiștilor în Deva și în alte localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Constantin Fulga, numit prefect al județului Hunedoara. Adrian Nicolae David, noul subprefect, alături de Lőrincz Széll
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Platformă de tip „flyover” pentru convoiul agabaritic, montată la un pod de la ieșire din Zam spre Ilia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Comuna Pui, între alegerea noului viceprimar și proiecte de dezvoltare
- Actualitatecu o zi in urma
Lucrările la segmentul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează în ritm accelerat
- Actualitatecu 2 zile in urma
Restricție de trafic pe DN 7 între Gothatea și Zam pentru traversarea unui convoi agabaritic