Actualitate
La Ilia, clopoțelul a sunat în condiții de siguranță și de igienă împotriva COVID-19

Educația și sănătatea elevilor și a dascălilor, prioritară pentru administrația publică locală din comuna Ilia
Noul an școlar a început în condiții de siguranță împotriva COVID-19, la Ilia, atât pentru elevi, cât și pentru dascăli. Autoritățile locale din comună, alături de cadrele didactice, s-au mobilizat și au făcut tot efortul pentru a asigura tot ceea ce este necesar astfel încât să nu lipsească nimic în prima zi de școală. Trasee clare, soluții dezinfectante și de igienă, toate au fost puse la punct din timp pentru că sănătatea elevilor și a cadrelor didactice primează.
La Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia, unitate de învățământ în care studiază copii nu numai din comună, ci foarte mulți și din localități învecinate, toate măsurile de protecție împotriva COVID-19 au fost asigurate. Unitatea școlară a fost pregătită din timp, iar administrația locală, împreună cu conducerea liceului, s-a îngrijit astfel încât elevii care studiază aici și dascălii să se simtă în siguranță. S-au asigurat toate produsele necesare, de la dezinfectant, pus la dispoziția elevilor, în fiecare clasă, cât și în dispenserele montate în interiorul școlii, până la soluții de igienizare, precum și realizarea traseelor bine stabilite pentru copii, în incinta și în curtea unității de învățământ. Primăria a făcut tot efortul astfel încât noul an școlar să înceapă în siguranță.
Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia funcționează după scenariile verde și galben. Având un număr mare de elevi, aproximativ 600, mulți dintre ei provenind din comune învecinate, s-a convenit ca activitatea școlară să se desfășoară în sistem hibrid. Adică, în cazul elevilor de liceu, o parte dintre ei merg la școală, iar cei care rămân acasă studiază online, prin intermediul platformei educaționale ce le-a fost pusă la dispoziție. S-a ales această metodă tocmai pentru a se păstra distanțarea impusă de pandemia de coronavirus. În ceea ce îi privește pe cei mici, respectiv pe copiii din învățământul primar și gimnazial, în cazul acestora s-a decis aplicarea scenariului verde, fiind prezenți zilnic la școală, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare.
„Noi, fiind un liceu cu foarte mulți copii – avem patru clase de a noua, dintre care două de liceu și alte două de profesională -la clasele de liceu, am ales sistemul hibrid, în sensul că, o săptămână, vin o parte dintre copii la școală, iar în următoarea săptămână, ceilalți. Celor de acasă le transmitem lecții online. Scenariul galben se aplică doar elevilor de liceu. Am ales această variantă pentru a păstra distanțarea. Cei mici, preșcolarii și copiii din ciclul primar și gimnazial, sunt prezenți zilnic la școală, adică în cazul lor se aplică scenariul verde. Am discutat și cu domnul primar Marius Gabriel Omotă și am decis să facem tot ceea ce trebuie pentru siguranța și sănătatea copiilor și a cadrelor didactice. La momentul actual, avem 595 de elevi”, a declarat profesorul Romeo Lăscuş, directorul Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia.
Acesta a subliniat faptul că, înainte, au fost organizate, online, întâlniri cu părinții copiilor cu scopul de a-i informa cu privire la modalitatea de începere a noului an școlar. „S-au făcut ședințe cu părinții, aceștia fiind informați și pe grupurile de WhatsApp pe care le are fiecare învătățor, diriginte sau educator, cu privire la modul în care vin copiii la școală. Deoarece, și la ciclul primar, avem clase numeroase, chiar și de peste 30 de elevi, am convenit, cu acordul părinților și al cadrelor didactice, să se lucreze pe două grupe. Asfel, o parte susține cursuri până la ora 11:00, iar apoi vine următoarea grupă, astfel încât și cei mici să fie în siguranță”, a adăugat profesorul Romeo Lăscuș, directorul Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia.
Cabinet medical funcțional, din acest nou an școlar, cu sprijinul primăriei
La rândul său, profesorul Radu Jurca, directorul adjunct al Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia, spune că, de anul acesta, prin eforturile exclusive ale primarului comunei, Marius Gabriel Omotă, în incinta unității de învățământ va funcționa, pentru prima oară, un cabinet medical, dotat corespunzător cu tot ceea ce este necesar, cu sprijinul administrației publice locale. „Ca și în toți ceilalți ani, și anul acesta Primăria Ilia a dat dovadă de implicare maximă, asigurând banii necesari pentru achiziționarea produselor necesare: materiale dezinfectante, soluții de igienizare, dispensere etc. Tot ceea ce a fost necesar s-a achiziționat cu sprijinul primăriei. Mai mult, un aspect foarte important, de anul acesta, primăria a reușit să asigure toate dotările necesare cabinetului medical școlar, angajând și un asistent medical, ceea ce era foarte necesar având în vedere numărul mare de elevi care studiază în unitatea noastră de învățământ”.
Practic, cabinetul școlar este deja amenajat și primăria urmează să încheie un contract de prestări servicii cu una sau două asistente medicale, remunerate cu bani de la bugetul local, care vor desfășura activitatea acolo până când se va reuși să se angajeze personal medical prin Ministerul Sănătății.
Drumuri proaspăt asfaltate, timpul de deplasare al elevilor- micșorat
Tot directorul adjunct al Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia, profesorul Radu Jurca, a mai spus că, în urma asfaltării drumurilor dintre satele aparținătoare Bacea, Sârbi și Sârbi – Bretea, s-a scurtat traseul microbuzelor școlare, puse la dispoziția copiilor, implicit și timpul de deplasare al acestora, de acasă și până la școală, și invers. „Datorită asfaltărilor ce s-au făcut, s-a scurtat traseul microbuzelor școlare pe aceste rute cu aproximativ 10 kilometri, copiii câștigând timp. Înainte, aceștia trebuiau să se trezească dimineața cu circa 20 de minute mai devreme. Acum, având în vedere că s-a scurtat distanța, s-a micșorat și timpul deplasării, iar elevii pot să ajungă la școală în condiții optime”, a mai declarat profesorul Radu Jurca, directorul adjunct al Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia.
Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia are în jur de 40 de dascăli, între care sunt incluși și profesori pentru învățământul preșcolar. În unitatea de învățământ studiază aproape 600 de elevi, atât din comuna Ilia, cât și din cele învecinate, precum Lăpugiu de Jos, Dobra, Gurasada, Vorța, Burjuc sau Zam.
Actualitate
APIA a început campania de primire a Cererilor de plată pentru anul 2025

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat astăzi, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de plată în anul 2025. Fermierii pot depune Cererea de plată până pe data de 30 mai, fără obligația de a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicației geospațiale AGI Online, conform Instrucţiunilor de utilizare disponibile în interfaţa aplicaţiei, pe site-ul APIA www.apia.org.ro.
În situația în care se accesează și scheme din sectorul zootehnic, fermierii se vor prezenta la Centrele APIA conform programării pe care au stabilit-o în prealabil cu funcționarii APIA, în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea AGI Online. Astfel, funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea programării pentru depunerea Cererilor de plată.
La completarea Cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile din Cererea de plată pentru Campania 2025. Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține explotații cu cod ANSVSA în diferite localităţi/judeţe.
Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia utilizează terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a datelor despre terenul agricol și să permită acesteia să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii acesteia.
Adeverințele emise pentru schemele de sprijin cuplat din sectorul zootehnic de către asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziție de către APIA, cu informarea fermierului conform procedurii deja utilizate și în anii anteriori de campanie. De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în Baza Națională de Date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă este utilizator SNIIA).
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să anunțe (prin mesaj, telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că dorește să se semneze electronic Cererea de plată. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația AGI Online la data depunerii Cererii. Angajamentele și declarațiile, părți ale cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.
Materialele de informare (afiș, pliante, broșură) aferente Campaniei 2025, legislația aferentă, informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei măsuri de sprijin/intervenții și listele cu UAT-uri eligibile pentru Măsura 10, DR-01, DR-02, DR-03, DR-09, DR-10, DR-11, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul instituției: www.apia.org.ro.
Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2025, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise în aceasta și documentația care o însoțește.
„Asigurăm fermierii de tot sprijinul specialiștilor APIA în informarea cât mai eficientă cu privire la depunerea Cererilor de plată în anul 2025 și furnizarea informaţiilor necesare pentru accesarea intervenţiilor/măsurilor/schemelor prevăzute în Planul Strategic 2023-2027 și măsurilor de mediu și climă din PNDR 2014 – 2020. Totodată, rugăm fermierii să respecte data și ora programării la APIA în vederea depunerii în timp util a Cererii de plată în anul 2025”, transmit reprezentanții APIA.
Actualitate
Distrugere de muniţie în poligonul din zona Bârcea Mică. Activitățile de detonare vor avea loc joi

Unitatea Militară 01794 Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, joi, 06 martie 2025, între orele 09:00-14:00, va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică.
“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării distrugerii muniției”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Deva.
Actualitate
Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.
În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.
“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.
Sursa foto: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu o zi in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu o zi in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună