Connect with us
Data: 01/05/2024
.

Actualitate

Atenție! Brai Cata calculează penalități și trece la sistarea serviciului de colectare a deșeurilor, pentru neplata facturilor

Publicat

pe

Abonații serviciului de colectare a deșeurilor al Brai Cata SRL, din Hunedoara, persoane fizice, agenți economici sau instituții publice vor plăti penalități, în cazul în care depășesc termenul de plată, de 45 de zile, de la data emiterii facturii și nu vor mai beneficia de serviciul de colectare a deșeurilor, până nu își achită obligațiile de plată. Decizia a fost luată ca urmare a restanțelor de aproximativ 14 milioane de lei, datorate de abonații din județ.

Atenționăm toți clienții persoane fizice, agenti economici sau instituții publice, din Hunedoara, că în conformitate cu prevederile contractuale, în perioada următoare va începe calcularea de penalități în cazul abonaților care nu și-au achitat facturile în termen de 45 zile de la emiterea documentului de plată.

Mai mult decât atât, pentru neachitarea facturilor emise de Brai Cata SRL, Sucursala Deva va proceda la sistarea serviciilor pentru rău platnici, până la achitarea integrală a sumelor restante, inclusiv a penalităților și a cheltuielilor de executare, acolo unde este cazul”, a anunțat Alin Preda, administratorul societății.

Potrivit reprezentanților Brai Cata, practica neachitării facturilor a devenit obișnuință pentru mii de abonați, ale căror datorii totale față de compania de salubritate au ajuns la aproximativ 14 milioane de lei.

Toată lumea trebuie să înțeleagă că serviciul de salubritate este tot un serviciu de utilitate publică și e nevoie ca fiecare să își respecte obligațiile de plată, așa cum se întâmplă și în cazul furnizării apei, energiei electrice sau gazului. Nu este o plată facultativă, atâta vreme cât se beneficiază de acest serviciu, iar neplata în termen generează penalități și, ulterior, sistarea serviciului. Tariful nostru pentru colectare și transport a rămas nemodificat din 2018, dar nu putem susține la nesfârșit o activitate, dacă se acumulează atâtea datorii”, a explicat managerul Brai Cata SRL, Bogdan Constantinescu.

Advertisement

Pentru a veni în sprijinul abonaților și a preveni întârzierile la plată și acumularea de restanțe, Brai Cata oferă, pe lângă plata la casieriile societății, alte cinci metode de plată online, directe sau prin intermediul unor aplicații. Variantele de plată de la distanță sunt: INTERNET BANKING; rețeaua de comercianți ce au afișată sigla PAYPOINT; aplicația UN-DOI și platforma PAGO.

Mai mult decât atât, începând din acest an, a devenit operațional și sistemul de plată online al Brai Cata, pe www.braicata.ro/plata-factura-online sau prin AQMETER.com, accesibil după crearea unui cont de utilizator. Toate detaliile despre aceste metode de plată pot fi aflate de pe braicata.ro ( braicata.ro/5-metode-rapide-prin-care-poti-plati-factura-de-salubritate-brai-cata/) .

Advertisement

Actualitate

Drumul spre vechea capitală a dacilor va fi modernizat prin Programul Regional Vest

Publicat

pe

Redactat de

Drumul Județean (DJ) 705A, cel care leagă municipiul Orăștie de Costești și Sarmizegetusa Regia, va fi modernizat în urma unei investiții din europene prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția regională 5.1.A – Drumuri județene.

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest, și parteneriatul format din Consiliul Județean Hunedoara și comunele Beriu și Orăștioara de Sus, în calitate de beneficiar, au semnat, marți, 30 aprilie 2024, contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 705A: Orăștie – Costești – Sarmizegetusa Regia, Km 2+200 – 19+465”.

“PR Vest înseamnă timpi mai scurți în implementarea investițiilor: documentațiile au fost deja realizate la nivel de proiect tehnic, a fost lansată inclusiv licitația pentru execuție și urmează finalizarea evaluării și stabilirea constructorului. Peste 17 kilometri de drum vor fi reconstruiți sau modernizați în cadrul proiectului. Adiacent, va fi realizat accesul la proprietăți, pe o suprafață de 7.300 mp; vor fi amenajate și iluminate 10 treceri de pietoni, iar 38 de podețe vor fi înlocuite sau completate. Pe lângă turiștii care vor vizita vechile cetăți dacice, de proiect va beneficia în mod direct populația din cele opt localități străbătute de drumul județean – Municipiul Orăștie, Căstău, Beriu, Orăștioara de Jos, Bucium, Orăștioara de Sus, Ludeștii de Sus, Costești, precum și cei din alte patru localități care au acces direct la DJ705 A: Sereca, Ludeștii de Jos, Ocolișu Mic, Văleni, cumulând aproape 28.000 de locuitori”, au informat reprezentanții ADR Vest.

„Drumul Județean 705A, care leagă municipiul Orăștie de Costești și Sarmizegetusa Regia, va fi modernizat printr-un proiect finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027! Am atras în județul Hunedoara primele fonduri europene puse la dispoziție prin acest program și sunt mândru că pot să onorez o promisiune făcută locuitorilor din zona Orăștiei. Marți, în timpul ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara, am avut surpriza și plăcerea să-l primim în mijlocul nostru pe directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, care a venit cu o veste foarte bună. Domnia sa a adus la Deva contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 705A Orăștie – Costești – Sarmizegetusa Regia, km 2+200 – 19+465”. Am suspendat temporar ședința și, în prezența consilierilor județeni și a jurnaliștilor, am semnat documentele care deschid calea demarării acestei investiții atât de așteptate de locuitorii din comunele Beriu și Orăștioara de Sus, precum și de toți cei care vizitează cetățile dacice din Munții Orăștiei, în special Sarmizegetusa Regia. În cadrul proiectului vor fi reabilitați 17,2 km din DJ 705A, pe sectorul cuprins între Orăștie, mai precis de la intrarea în localitatea Căstău, și până la ieșirea din Costești. În cadrul proiectului de modernizare sunt prevăzute o serie de lucrări precum: refacerea structurii rutiere, amenajarea intersecțiilor cu drumuri laterale, amenajarea dispozitivelor de scurgere a apelor pluviale, înlocuirea podețelor existente și amenajarea unui pod la km 13, precum și consolidarea corpului drumului cu ziduri din beton”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Valoarea totală a investiției este de 13,84 milioane de euro, din care finanțare nerambursabilă 13,49 de milioane de euro, reprezentând contribuție din partea Uniunii Europene și de la bugetul de stat. Lucrările sunt prevăzute să înceapă în data de 15 mai 2024.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Programul Piețelor Agroalimentare din Deva, în perioada sărbătorilor de Paște

Publicat

pe

Redactat de

Serviciul Administrare Piețe din cadrul Primăriei Municipiului Deva anunță programul de funcționare a piețelor din oraș.
Piața Agroalimentară Centrală, Piața Cioclovina și Piața Kogălniceanu vor fi deschise după următorul program:
• Miercuri, 1 mai 2024 – între orele 7:00-19:00
• Joi, 2 mai 2024 – între orele 7:00-19:00
• Vineri, 3 mai 2024 – între orele 7:00-19:00
• Sâmbătă, 4 mai 2024 – între orele 7:00-19:00
• Duminică, 5 mai 2024 – ÎNCHIS
• Luni, 6 mai 2024 – ÎNCHIS
Începând de marți, 7 mai 2024, programul de funcționare a piețelor revine la normal.
Administrația Piețelor vă așteaptă cu drag să vă aprovizionați cu produse proaspete și diversificate, direct de la producători.
Serviciul Administrare Piețe vă dorește sărbători pascale fericite, cu pace și liniște!
Sursa: Primăria Deva
Citeste mai mult ...

Actualitate

Castelul Corvinilor şi Grădina Zoo, deschise în mini-vacanţa de 1 Mai şi Paşte

Publicat

pe

Redactat de

Vizitatorii sunt așteptați la Castelul Corvinilor, dar și la Grădina Zoologică, din municipiul Hunedoara, ambele obiective fiind deschide în mini-vacanța de 1 Mai și Paște.

“Vizitatorii care doresc să ajungă în această perioadă la Muzeul Castelul Corvinilor vor putea explora şi admira cel mai spectaculos obiectiv medieval din Europa de Sud Est în fiecare zi a mini-vacanţei de început de mai. Pe 1, 2 şi 3 mai, programul de vizitare este cel obişnuit, între 09.00 şi 20.00. În zilele de 4 şi 5 mai 2024 (sâmbătă şi duminică) va fi deschis Castelul Corvinilor între orele 09.00 – 17.00. În a doua zi de Paşte, (06 mai), castelul va putea fi vizitat cu începere de la ora 09.00, până la ora 20.00. Grădina Zoologică va fi, de asemenea, la dispoziţia publicului în perioada 01 – 06 mai, de la ora 10.00 la ora 19.00. Nu uitaţi că, mai întâi, iepuraşul vine la zoo, sâmbătă la ora 11.00”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate