Actualitate
Trahelectomia, intervenție medicală unică în județ, cu grad de complexitate ridicat în gineco-oncologie. Dr. Răzvan Betea, salvatorul unei tinere, care va putea, acum, să devină mamă

Medicul specialist în obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în gineco-oncologie, dr. Răzvan Betea a realizat, pentru prima dată în județul Hunedoara, trahelectomia, o intervenție cu grad de complexitate ridicat în gineco-oncologie. Intervenția a fost realizată în Spitalul Județean de Urgență Deva, iar pacienta a fost o hunedoreancă în vârstă de 30 de ani. De cele mai multe ori, femeile din România ajung la medicul ginecolog doar atunci când problemele lor de sănătate sunt destul de grave, în condițiile în care medicina a evoluat atât de mult și majoritatea afecțiunilor pot fi tratate, dacă sunt depistate în stadii incipiente, unele chiar gratuit, așa cum a fost și cazul de față.
O hunedoreancă, în vârstă de 30 de ani, a fost prima pacientă a doctorului Răzvan Betea, specialist în obstetrică-ginecologie, singurul din județ cu supraspecializare în gineco-oncologie, căreia i-a fost realizată intervenția numită trahelectomia, în județul Hunedoara, la Spitalul Județean de Urgență Deva. Tânăra, diagnosticată cu cancer de col uterin, are acum o nouă șansă la viață, dar și speranța că va deveni mamă. Intervenția în astfel de cazuri durează între o oră și trei ore.
„Este vorba despre o pacientă în vârstă de 30 de ani, care a fost diagnosticată cu cancer de col uterin în stadiul IA1, adică incipient.
Intervenția pe care am realizat-o în acest caz a făcut posibil ca uterul pacientei să rămână intact. Timpul vaginal devine foarte complex, ținând cont că pacientele, în marea majoritate, sunt fără nașteri pe cale naturală, fiind nevoie de repere clare anatomice și pe spații destul de restrânse pentru a efectua operația în condiții de siguranță pentru pacientă. Ulterior, se efectuează o altă manevră chirurgicală importantă și anume cerclajul colului uterin milimetric restant, care presupune aplicarea unui fir circular pentru a preveni o pierdere viitoare de sarcină. Partea finală este reprezentată de reimplantarea uterului la peretele vaginal și un timp laparoscopic pentru verificarea statusului ganglionului santinelă, în cazul trahelectomiei radicale.
Vreau să menționez faptul că rezultatul examenului Histopatologic confirmă că intervenția s-a realizat în limite de siguranță și, practic, pacienta a beneficiat de păstrarea corpului uterului. Tot acest efort a fost întărit de rezultatul analizei cazului în comisia oncologică, ce a confirmat toate cele efectuate și redă, astfel, speranța pacientei de a rămâne gravidă”, a declarat dr. Răzvan Betea, medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu supra specializare în gineco-oncologie, primul medic care a realizat această intervenție în județul Hunedoara.
Despre cancerul de col uterin și trahelectomia
Cancerul de col uterin reprezintă principala cauză de mortalitate le femei cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani, iar România se situează pe primul loc în Europa la mortalitatea prin cancer de col uterin. Principala cauză care determină apariția cancerului de col uterin este reprezentată de infecția persistentă cu virusul HPV. Există totuși posibilitatea de a preveni sau a depista în fază precanceroasă această patologie, având la dispoziție un program de vaccinare împotriva acestui virus la care se adaugă screeningul anual reprezentat de examenul clini al colului și vaginului și testul Babeș Papanicolau.
„În cele mai multe situații, intervenția în cazul cancerului de col uterin este radicală și presupune extirparea uterului, respectiv corp și col, porțiunii superioare a vaginului, testul înconjurător cu margini de siguranță, ganglionii limfatici, deci, practic, o situație prin care pacienta nu mai are posibilitatea de a mai avea copii. Există, însă și cazuri în care pacienta este foarte tânără, dar este diagnosticată cu cancer de col uterin și dorește să aibă șansa de a rămâne însărcinată.
Intervenția este una spectaculoasă din punct de vedere medical și se numește trahelectomie. Aceasta oferă pacientelor tinere diagnosticate cu cancer de col uterin în stadii incipiente să poată fi operate conservator și să mai aibă șansa de a procrea”, a precizat dr. Răzvan Betea.
Trahelectomia poate fi de două tipuri, respectiv simplă sau radicală. Aceasta a fost realizată prima dată de către prof. Daniel Dargent, în anul 1994, iar la nivel mondial sunt puțin peste 1.500 de astfel de intervenții.
Actualitate
FOTO: „Strada nu e loc de joacă” – lecții de siguranță rutieră pentru cei mici, oferite de polițiștii hunedoreni

Polițiștii rutieri din Hunedoara le-au reamintit copiilor, în cadrul unei acțiuni preventive desfășurate la Deva, că strada nu este un loc de joacă, ci un spațiu unde siguranța trebuie să fie mereu pe primul loc.
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, astăzi, o activitate educativ-preventivă intitulată „Strada nu e loc de joacă”, adresată în special copiilor și tinerilor.
Această acțiune face parte din seria de evenimente organizate în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, având ca scop principal conștientizarea riscurilor din trafic și promovarea unui comportament responsabil pe drumurile publice.
Activitatea s-a desfășurat într-o zonă intens circulată din municipiul Deva, unde polițiștii rutieri au discutat cu cei mici despre regulile și semnele de circulație, precum și despre importanța respectării acestora.
Activitatea a fost menită să-i ajute pe copii să înțeleagă mai bine cum să se comporte în siguranță în trafic, atât în calitate de pietoni, cât și ca pasageri.
Mesajul polițiștilor este unul clar: strada nu este un spațiu de joacă, iar siguranța trebuie să fie prioritară pentru toți participanții la trafic, indiferent de vârstă.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va continua activitățile preventive pe tot parcursul acestei săptămânii, în colaborare cu autoritățile locale și unitățile de învățământ, pentru a contribui la reducerea accidentelor rutiere și la formarea unui comportament rutier responsabil
FOTO: IPJ Hunedoara
Actualitate
Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă

Un tânăr de 24 de ani din Hațeg a fost rănit, marți, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce se deplasa cu trotineta electrică. Șoferița, o femeie de 49 de ani din comuna Pui, este cercetată penal.
În data de 20 mai 2025, în jurul orei 12:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier, pe raza orașului.
Polițiștii, în urma cercetărilor au stabilit că, în jurul orei 11:50, un tânăr de 24 de ani, din orașul Hațeg, în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrică strada Nicolae Titulescu, din Hațeg, ar fi fost lovit de către autoturismul condus de o femeie de 49 de ani, din comuna Pui, care circula din în direcția Hațeg-Petroșani și care nu i-ar fi acordat prioritate tânărului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.
Actualitate
Acțiuni ale poliției în Simeria și Deva: Un tânăr condamnat încarcerat și un taximetrist prins băut la volan

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 20 mai 2025, două acțiuni distincte care au vizat menținerea ordinii și siguranței publice: un tânăr de 23 de ani din Simeria a fost încarcerat după emiterea unui mandat de executare a pedepsei pentru o infracțiune gravă, iar în Deva, un taximetrist de 71 de ani a fost depistat conducând sub influența alcoolului.
La data de 20 mai a.c., polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Simeria au desfășurat o acțiune în urma căreia au depistat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din orașul Simeria, pe numele cărui Judecătoria Deva a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Tânărul, care a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare în regim de detenție sub aspectul comiterii infracțiunii de act sexual cu o minoră, a fost depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei.
A pus în pericol circulația pe drumurile publice
La data 20 mai 2025, în jurul orei 10:30, polițiștii Biroul Rutier Deva au observat în trafic un autoturism ce funcționa în regim taxi (fără a avea clienți în mașină), care se deplasa pe Calea Zarandului, fiind condus de un bărbat în vârstă de 71 de ani, din localitatea Rapoltu Mare.
Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,74 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală din Deva, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTOGALERIE| Revedere emoționantă, după 50 de ani. Generația 100 de la „Decebal” s-a reunit, la o jumătate de secol de la absolvirea liceului
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nicușor Dan s-a impus în Deva, Hunedoara și în alte trei localități urbane ale județului
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident pe DN7, la intrare în Deva: șofer de 76 de ani rănit în urma unei coliziuni cu un camion condus de un cetățean polonez
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două cazuri de violență domestică, în Hunedoara și Simeria. Dosare penale și ordine de protecție provizorii emise de polițiști
- Politiccu 2 zile in urma
Harta votului în țară. Nicușor Dan, președinte al României cu 53,60% din voturi
- Actualitatecu 2 zile in urma
George Simion, președinte în 60 de localități din județul Hunedoara. Nicușor Dan a câștigat doar în 9 localități
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parc de 3,6 hectare în Deva, susținut prin fonduri europene
- Actualitate - Evenimentcu 3 zile in urma
Alegeri prezidențiale, turul 2. Peste 42% dintre hunedorenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, până la ora 17:00