Connect with us
Data: 18/04/2025
.

Actualitate

S-a tras cortina peste o nouă ediție a Festivalului Internațional „Opera Nights”. „A fost un regal artistic”

Publicat

pe

Ediția din acest an a celui mai renumit și apreciat festival de muzică clasică, „Opera Nights”, organizat de Consiliul Județean Hunedoara, s-a încheiat duminică seara, cu reprezentația de la Deva „La Traviata” de Giuseppe Verdi, cea mai jucată operă din toate timpurile. Evenimentul, mult îndrăgit de publicul meloman, a cuprins patru spectacole de înaltă ținută organizate la Petroșani, Hunedoara și Deva. Din păcate, reprezentația de la Hunedoara, de sâmbătă seara, a fost anulată din cauza vremii nefavorabile.

La Petroșani, spectacolul „La Traviata”, cu o distribuție diferită față de reprezentația de la Deva, s-a bucurat de mare interes în rândul iubitorilor de muzică clasică din Valea Jiului. Pentru că sala Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de participanți, CJ Hunedoara a montat un ecran în afara clădirii, pe care a fost transmis spectacolul în direct, pentru ca toți doritorii să ia parte la seara de operă.

Ediția din acest an a Opera Nights a fost un regal artistic. Am avut pe scenă interpreți de mare valoare de la Opera Română din București, Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța și Opera din Brașov. Cu toții au fost extraordinari. Împreună cu orchestra, au reușit să creeze momente magice pe toate scenele pe care au urcat în aceste zile, iar publicul a fost entuziasmat de prestația artiștilor lirici”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Șeful CJ Hunedoara a mulțumit partenerilor de la Asociația Culturală DevART fără de care nu s-ar fi reușit realizarea acestui eveniment, precum și colectivului Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, condus de soprana Daniela Vlădescu, cea care a asigurat și managementul festivalului, soliștilor de la Opera Română din București, Opera Națională Română din Cluj-Napoca și Opera din Brașov prezenți pe scenă. Totodată, acesta a dresat mulțumiri Teatrului Dramatic „Ion D. Sârbu” din Petroșani, Primăriei Municipiului Hunedoara și Castelului Corvinilor pentru găzduirea spectacolelor, Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Teatrului de Artă Deva și Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara pentru tot suportul acordat, și, nu în ultimul rând, publicului participant la serile de spectacole.

“Opera Nights” a fost organizat prima dată în anul 2011, la Castelul Corvinilor, fiind unul dintre evenimentele cu mare priză la publicul meloman hunedorean. Toate edițiile anterioare au reunit un număr foarte mare de spectatori, acest festival de operă în aer liber având un succes covârșitor.

Actualitate

FOTO: Accident pe A1. Un autoturism a intrat în parapet

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier, soldat cu două persoane rănite, s-a produs, în această seară, pe Autostrada A1, pe teritoriul județului Alba, dar în zona de intervenție a Detașamentului Orăștie.

Pentru gestionarea situației de urgență creată în urma accidentului, la fața locului au acționat: un echipaj de intervenție și unul SMURD din cadrul Detașamentului Orăștie, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, dar și un echipaj de pompieri din Sebeș, județul Alba.

La locul producerii evenimentului rutier, echipajele au constatat că un autoturism, în care se aflau 2 persoane, a intrat în coliziune cu parapetul care desparte cele două sensuri de mers.

În autovehiculul implicat în accident se aflau 2 persoane, ambii fiind găsiți în afara autoturismului, conștienți și cooperanți.

Pentru ambii ocupanți ai autovehiculului a fost necesară acordarea primului ajutor medical, ulterior aceștia au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Circulația auto pe autostrada A1 a fost restricționată, circulându-se doar pe banda de urgență a sensului de mers Orăștie-Sebeș. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, dar și curățarea carosabilului.

Advertisement

FOTO: ISU Hunedoara

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Accident pe DN 66, în municipiul Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în Petroșani, în cartierul „Aeroport”, pe Drumul Național 66,

La evenimentul rutier, care s-a produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, pompierii Detașamentului Petroșani au acționat de urgență cu un echipaj de intervenție și cu unul medical SMURD.

În urma impactului, o femeie și un bărbat, conducătorii auto ai celor două autovehicule în care nu se mai aflau alți pasageri, au avut nevoie de primul ajutor medical de urgență.

Ulterior, ambele persoane rănite au fost transportate de către ambulanțele SMURD și SAJ, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani.

După transportul celor doi conducători auto la unitatea medicală, pompierii petroșeneni au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații și au acționat și pentru curățarea carosabilului pe suprafața căruia, în urma coliziunii, s-au scurs lichide inflamabile.

FOTO: ISU HUNEDOARA

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Victorie la scor pentru Corvinul

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Într-un meci contând pentru etapa a IV-a a play-out-ului din Liga 2, grupa a, Corvinul Hunedoara a întâlnit, pe teren propriu, pe Metalul Buzău. Pentru corviniști, care sunt, practic, în vacanță, meciul a însemnat o nouă victorie la scor.

5-0 cu Metalul Buzău

Hunedorenii au deschis relativ repede scorul, în minutul 14, prin Lehaire, care a înscris, din apropiere, cu latul, fructificând o centrare a lui Bradu. Scorul se dublează în minutul 39, după o acțiune identică, pe post de servant fiind Pârvulescu, iar pe cel de finalizator Albino, și Corvinul intră la cabine cu 2-0.  Mitanul secund începe perfect pentru trupa lui Florin Maxim, iar Pîrvulescu, pe contraatac, la o fază la care au mai contribuit Neacșa și Grigore, face ca tabela să arate scor de neprezentare. În minutul 77 corviniștii își măresc avantajul, prin reușita lui Gîrbiță, din marginea careului mic, după o angajare a lui Lehaire. Scorul final, de 5-0 pentru Corvinul a fost stabilit în minutul 80, de către Câmpan, din 5 metri, care a reluat în plasă după o transversală a lui Cărăuș. După acest succes, Corvinul continuă să conducă grupa, cu 38 de puncte, iar cei de la Buzău sunt pe trei, cu 29 de puncte și, în ciuda eșecului de la Hunedoara, au scăpat de emoții, fiind favorizați de alte rezultate. În rest, pe doi este FCU Craiova, care a învins, acasă, cu 4-0, pe a patra clasată, Unirea Ungheni, care are 29 de puncte, și aceste două echipe nemaiavând griji cu retrogradarea. Pe cinci, și cu un final de sezon fără griji, este FC Bihor, cu 26 de puncte, după remiza, 1-1, de pe terenul penultimei clasate, CSM Focșani (18 puncte), care va lupta cu “lanterna roșie”, CSC Dumbrăvița (15 puncte), care a stat în această rundă, pentru evitarea retrogradării directe. Etapa viitoare, penultima, una în care stă Ungheniul, Corvinul joacă la Oradea, cu FC Bihor, Buzăul primește vizita Craiovei, iar Dumbrăvița primește vizita Focșaniului, în derby-ul suferinței. Va retrograda direct ultima clasată, iar penultima va juca un baraj de menținere în Liga 2 cu ocupanta poziției similare din grupa B.

Advertisement

Foto: FC Corvinul 1921 Hunedoara

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate