Connect with us
Data: 02/12/2024
.

Actualitate

Decizie ÎCCJ – O bancă mare din România trebuie să restituie către clienți 19 milioane de euro

Publicat

pe

O bancă mare din România trebuie să înapoieze către clienți sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, într-un comunicat, ÎCCJ a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, respectiv a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către președintele ANPC.

“Având în vedere pronunțarea sentinței definitive și motivarea acesteia, în Dosar 8763/2/2017, operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009. Caracteristicile creditelor vizate sunt: o dobândă inițială care a fost menținută fixă timp de 1 an și care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă ”în funcție de evoluția pieței financiare”; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanța s-a pronunțat deja cu privire la dobândă”, se arată în comunicat.

Reprezentanții ANPC menționează că, indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice și/sau moștenitorul/moștenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcție de tipul de credit, suma și perioada de creditare. Pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze operatorului economic, SC Raiffeisen Bank SA.

Peste 9.100 de credite, în această situație

ANPC precizează faptul că diferențele de dobânzi care urmează să fie restituite consumatorilor se ridică la un cuantum de aproximativ 19 milioane de euro, fără dobânzile aferente încasării acestor sume pentru perioada mai sus menționată, ceea ce va face subiectul unor discuții separate, la nivel individual, caz cu caz.
În situația descrisă, se încadrează 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank.

Actualitate

Noutăți din comuna Pui

Publicat

pe

Redactat de

Din luna octombrie administrația publică locală din comuna Pui și-a preluat atribuțiunile. Prezent, săptămâna trecută, în emisiunea SPUNE CE CREZI, deifuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV și moderată de colega noastră Ioana Popescu, noul primar al comunei Pui, Ovidiu Ciolea, a vorbit despre lucrurile cu care se confruntă la început de mandat, dar și despre planurile de viitor.

Datoriile se vor stinge, iar proiectele începute vor fi finalizate

În prima parte a emisiunii, Ovidiu Ciolea a vorbit despre problemele existente în comună și modalitățile de rezolvare, fiind vorba despre datorii și de proiecte nefinalizate, dând asigurări că aceste aspecte vor fi reglementate. “Avem datorii, ca și mai toate UAT-urile, mai mari sau mai mici. Deci cam peste tot sunt probleme. Nu vreau să vorbesc de sume, dar datoriile sunt destul de consistente la Pui, dar îmi doresc să le reglăm în timp. Sunt și unele proiecte nerealizate. Mai avem de făcut recepții la unele proiecte. Este vorba despre proiecte bune, care ajută la dezvoltarea comunei. Avem, de exemplu, grădinița cu program prelungit, lucrare începută de mult timp, dar e bine că s-a încheiat și putem da drumul activității începând cu anul școlar viitor. De asemenea, mai este canalizarea în Hobița, Uric și Râu Bărbat, la fel un proiect foarte bun, dar nerecepționat, însă este în termen și îl vom finaliza. Ar mai fi căminul cultural de la Ponor, care mai trebuie finalizat și recepționat. De asemenea, mai sunt și câteva drumuri, lucrările la acestea nefiind recepționate de prin 2028 – 2019, dar sperăm să le finalizăm. Le luăm pe rând, pe fiecare”, a spus Ovidiu Ciolea.

Rezolvarea problemei terenurilor întăbulate greșit, o prioritate

Primarul din Pui a vorbit și despre o chestiune ce trebuie rezolvată urgent, fiind vorba de corectarea întăbulării terenurilor, care nu este conformă cu realitatea. „În momentul de față ne confruntăm cu o problemă ce necesită o rezolvare destul de urgentă, fiind vorba despre terenuri. Mai exact de terenurile care au fost întăbulate la lucrările de la conducta de gaz BRUA ce trece prin comună. Acolo sunt decalaje foarte mari, mai ales în ce privește suprapunerea unor suprafețe. Este vorba despre circa 500 de terenuri, care trebuie remăsurate. Întăbularea a fost făcută greșit. Fără a acuza fosta conducere a comunei, din ce am vorbit cu oamenii, dar și cu firma care a executat măsurătorile și cu angajații Primăriei, a fost o lipsă de comunicare. Dacă se comunica, nu cred că se ajungea aici. Este o problemă pe care va trebui să o rezolvăm cu prioritate”, a precizat primarul din Pui.

Este nevoie de colaborare în Consiliul Local pentru dezvoltarea așezării

Ovidiu Ciolea a mai vorbit și despre proiecte de viitor, subliniid că este nevoie de colaborare în Consiliul Local, așa cum există cu angajații Primăriei, pentru dezvoltarea comunei. „Oamenii din Primărie își fac treaba destul de bine și nu sunt probleme în acest sens. Lucrez cu aceeași angajați, care au răms pe posturile lor, și colaborez foarte bine cu dânșii și, din câte am înțeles, acest lucru este reciproc. În ce privește Consiliul Local am oarece probleme, fiind în minoritate, legate de unele proiecte, dar sper că cei care sunt majoritari vor vota pentru binele comunei. Sunt proiecte care trebuie derulate în viitor. Unul dintre acestea este introducerea gazului metan, iar când se va deschide sesiunea de proiecte pe acest domeniu vom depune documentația. De asemenea, avem încă drumuri neasfaltate sau care necesită pietruire. La fel este și cu alimentarea cu apă, aproape jumătate din satele comunei nefiind legate la rețea. La acest capitol problemele cele mai mari sunt în Fizești și Federi. Satele de munte ale comunei, unde trebuie să găsim o sursă de captare a apei. Când este secetă, cum a fost și în vara acestui an, locuitorii de acolo s-au confruntat cu lipsa apei. Sper ca toate aceste probleme să le putem rezolva în viitor. Îmi doresc ca în viitor să atragem și investitori, pentru crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri”, a declarat Ovidiu Ciolea.

Pregătiți de iarnă și de sărbători

Primul din Pui a discutat și despre subiecte de sezon, precum venirea iernii și pregătirile de sărbători. „Încălzirea se face, în general, cu lemne, și nu cred că vor fi probleme. Cu siguranță, însă, nu vor fi probleme la instituțiile publice, în special la școli. De asemenea, suntem pregătiți și pentru deszăpeziri și nu cred că iarna ne va lua prin surprindere. Legat de sezonul rece, în decembrie așteptăm, cu toții, sărbătorile. În comună va fi iluminat festiv, vor fi brazi împodobiți și sperăm ca micuții să primească și cadouri de Crăciun din partea administrației. Le doresc concetățenilor mei toate cele bune și sărbători cu multe bucurii și îi asigur de colaborare și sprijin total din partea mea, a precizat Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui, în emisiunea SPUNE CE CREZI difuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

CCR a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, pe 8 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie.

“În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:

– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;

– confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;

– organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine. Hotărârile sunt definitive și general obligatorii.

Advertisement

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.

Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.

Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate