Connect with us
Data: 20/02/2025
.

Actualitate - Eveniment

DAS Deva acordă ajutor pentru plata chiriei. Cine și în ce condiții îl poate obține

Publicat

pe

Patru categorii de persoane sau familii defavorizate pot beneficia de plata chiriei de la bugetul local, pe perioade cuprinse între 1-3 ani, dacă au domiciliul/reședința în municipiul Deva și îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea Consiliului Local nr. 432/2022.
Ajutorul pentru plata chiriei se acordă o singură dată unei persoane singure/familii și se plătește proprietarului locuinței, prin transfer bancar.
Categoriile de persoane/familii care pot BENEFICIA de ajutor pentru plata chiriei:
-tinerii, în vârstă de până la 35 de ani, care provin din structurile rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara – singuri sau cu familia
– persoanele singure/familiile care se află în evidența Direcției de Asistență Socială Deva și pot fi încadrate în categoria persoanelor marginalizate social sau cu risc de marginalizare socială, în urma anchetei sociale
– victimele violenței în familie
– tinerii, în vârstă de până la 35 de ani (singuri sau cu familia), care, deși au loc de muncă, nu dispun de venituri suficiente pentru a închiria sau achiziționa o locuință
 CRITERII de eligibilitate pentru acordarea ajutorului:
-persoana singură/familia are domiciliul/reședința în municipiul Deva de cel puțin 2 ani. Excepție fac victimele violenței în familie și tinerii proveniți din structurile rezidențiale ale DGASPC Hunedoara
– persoana singură/familia nu are în proprietate o locuință și nu a înstrăinat o locuință în ultimii 10 ani. Excepție fac victimele violenței în familie, dacă nu dețin clădiri sau spații locative în afara locuinței de domiciliu
– persoana singură nu are în proprietate mai mult de un autovehicul, cu vechime mai mică de 5 ani, iar în cazul familiei, membrii acesteia nu au în proprietate mai mult de două autovehicule, cu vechime mai mică de 5 ani
– persoana singură/familia nu are în folosință o locuință din fondul locativ de stat, dar a făcut demersurile necesare pentru a fi cuprinsă în lista anuală a persoanelor îndreptățite să beneficieze de o locuință socială sau ANL
– persoana singură/familia nu a beneficiat de sprijinul statului în credite pentru închiriere sau construire de locuință.
– persoana singură/familia nu are datorii de plată a impozitelor, taxelor și amenzilor la bugetul local
Nivelul VENITULUI net lunar până la care se acordă ajutorul pentru plata chiriei se raportează la valoarea Indicelui Social de Referință (ISR = 598 lei, de la 1 martie 2023) și la numărul persoanelor din familie, astfel:
– 2.392 lei (4 ISR) – pentru persoana singură
– 3.409 lei (5,7 ISR) – pentru familia cu 2 persoane
– 3.947 lei (6,6 ISR) – pentru familia cu 3 persoane
– 4.485 lei (7,5 ISR) – pentru familia cu 4 persoane
– 5.023 lei (8,4 ISR) – pentru familia cu 5 persoane
– 5.561 lei (9,3 ISR) – pentru familia cu 6 persoane
În cazul familiilor cu mai mult de 6 membri, se adaugă câte 299 de lei (0,5 ISR) pentru fiecare persoană care face parte din familie, peste numărul de 6 persoane.
Cuantumul ajutorului nu poate fi mai mare decât chiria prevăzută în contractul de închiriere și se stabilește pe bază de punctaj, conform HCL nr. 432/2022, care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local – Hotărâri de Consiliu.
IMPORTANT! În cazul beneficiarilor care nu au loc de muncă la data acordării dreptului la ajutor pentru plata chiriei, plata ajutorului se asigură pentru cel mult 6 luni, dacă aceștia nu fac dovada angajării.
Ajutorul pentru plata chiriei se acordă în baza cererii – declarație pe propria răspundere, însoțită de acte doveditoare privind veniturile realizate, componența familiei, nivelul studiilor, situația socială, locuința închiriată etc. Dosarele se depun la Registratura Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1).
Regulamentul de acordare a ajutorului pentru plata chiriei poate fi consultat pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Servicii publice – Direcția de Asistență Socială Deva – Beneficii sociale, de unde poate fi descărcat și formularul de cerere.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0254.218.030, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Actualitate - Eveniment

Bărbat bănuit de furt de telefoane, prins de polițiștii de la Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat bănuit de furt de telefoane a fost prins de polițiștii de la Petroșani.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din municipiul Petroșani au depistat un bărbat, de 54 de ani, dat în urmărire națională de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată la data de 19 februarie a.c., în jurul orei 12:30, de către o femeie, cu privire la faptul că fiicei sale i-ar fi fost sustras telefonul mobil din vestiarul sălii de sport din localitate.

Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor s-a stabilit că mai multe telefoane mobile ar fi fost sustrase din incinta sălii de sport de către o persoană necunoscută.

Polițiștii au identificat în scurt timp persoana bănuită de comiterea furtului.

Aceasta a fost depistată pe o stradă din oraș, fiind vorba despre un bărbat de 54 de ani, domiciliat în municipiul Târgu Jiu, asupra căruia au fost găsite bunurile sustrase.

Advertisement

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul fusese dat în urmărire națională de către Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, având emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de cinci ani, pentru comiterea infracțiunii de furt.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Deva, cercetările fiind continuate de către polițiștii de investigații criminale.

Bunurile sustrase au fost predate persoanelor vătămate.

Polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să fie vigilenți și să nu lase obiecte de valoare nesupravegheate în spații comune.

În cazul unor fapte similare, este esențial ca autoritățile să fie sesizeze în cel mai scurt timp.

Advertisement

FOTO: Arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg

Publicat

pe

Redactat de

Un autocamion s-a răsturnat pe DN 66, pe serpentinele de pe Dealul Hațegului.

Pompierii militari ai Punctului de lucru Bretea Română au intervenit, în această după amiază, la un accident rutier produs în orașul Hațeg, pe Drumul Național 66.

„La misiune s-a acționat cu o autospecială de intervenție, iar în eveniment a fost implicat un autocamion care s-a răsturnat pe partea carosabilă.

La sosirea echipajelor de pompieri, conducătorul autovehiculului era ieșit din cabină fiind cooperant cu echipajul de salvare și cu cel medical al Serviciului Județean de Ambulanță”, transmite ISU Hunedoara.

Ambulanța SAJ l-a transportat la spitalul din Hunedoara pentru investigații medicale de specialitate, iar pompierii au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de evenimente rutiere, dar și curățarea carosabilului.

Un ansamblu de vehicule s-a răsturnat în cursul după amiezii de azi, 19 februarie a.c., în jurul ori 15.30, pe DN66, pe direcția de mers Hațeg spre Călan.

Advertisement

„Conform primelor verificări, șoferul ansamblului de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ar fi pierdut controlul asupra direcției într-o curbă și s-a răsturnat.

În urma celor întâmplate, rezervorul autoutilitarei condusă de bărbatul de 31 de ani, domiciliat în județul Alba, s-ar fi spart, iar combustibilul s-ar fi împrăștiat pe carosabil”, transmite IPJ Hunedoara.

Autoritățile au intervenit de urgență la fața locului, iar în prezent circulația se desfășoară alternativ pe o singură bandă de mers, până la remedierea situației.

Echipajele de intervenție lucrează la curățarea carosabilului și la repunerea în siguranță a traficului rutier.

Conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Advertisement

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

Foto: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr fără permis, reținut de polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a fost depistat conducând un autovehicul în municipiul Deva, cu toate că nu deținea permis de conducere.

Un conducător auto de 28 de ani a fost depistat, în data de 18 februarie a.c., în jurul orei 16.30, în timp ce se deplasa pe strada Mihai Viteazul spre Calea Zarandului, în municipiul Deva.

Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea, motiv pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia.

Ulterior, conducătorul auto a lovit un autoturism care se afla parcat în zona unui bloc de pe strada Aleea Muncii din Deva.

Ca urmare a verificării în bazele de date, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.800 de lei.

Advertisement

Ulterior, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.

Acesta va fi prezentat în cursul zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propuneri corespunzătoare.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate