Connect with us
Data: 24/11/2024
.

Actualitate

Castelul Corvinilor, cu porțile deschise până la ceas de seară. Programul de vizitare, modificat de la 1 aprilie

Publicat

pe

Castelul Corvinilor de la Hunedoara va putea fi vizitat, începând de sâmbătă, 1 aprilie, după un alt program, de vară. Edificiul istoric își va închide porțile mai târziu, astfel că turiștii care îi vor trece pragul vor avea mai mult timp la dispoziție să-l admire în toată splendoarea lui.

Administrația monumentului istoric au anunțat că, începând cu 1 aprilie, Castelul Corvinilor va trece la programul de vară, fiind deschis publicului vizitator în zilele de luni, între orele 12:00 și 20:00, iar de marți până duminică, în intervalul orar 09:00 -20:00.

“Vă reamintim că în biletul de vizitare a castelului este inclusă vizitarea Castelului Corvinilor, a Casei Breslelor și a Expoziției de pre și protoistorie, amplasate în Curtea Husarilor”, au transmis reprezentanții Muzeului Castelul Corvinilor.

Actualitate

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: „Am votat cu gândul la un viitor sigur al țării noastre, am votat pentru echilibru și stabilitate”

Publicat

pe

Redactat de

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, a declarat, duminică, la ieșirea de la urne, că a votat „cu gândul la un viitor sigur al țării noastre”, pentru echilibru și stabilitate.

“Am votat în această dimineață la turul I al alegerilor prezidențiale. Am votat cu gândul la un viitor sigur al țării noastre, am votat pentru echilibru și stabilitate. Vă îndemn pe toți să mergeți la vot! Alegerea președintelui țării este o datorie de onoare pentru noi românii. Președintele este cel care ne va reprezenta la nivel înalt și de noi depinde cine va ajunge să ocupe această funcție de demnitate publică!”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ilie Toma, după vot: ”Doresc ca în România regulile democrației să fie respectate”

Publicat

pe

Redactat de

Ilie Toma, unul dintre liderii politici locali ai PSD, și-a exprimat public votul și a transmis un mesaj mobilizator pentru cetățeni.
”Am votat pentru viitor, stabilitate, echitate și dezvoltarea României în următorii 5 ani!
Votează și tu, nu lăsa pe alții să decidă pentru tine! Votează pentru ca România să parcurgă o cale corectă din punct de vedere economic și social!
Doresc ca în România regulile democrației să fie respectate, să existe siguranță, transparență și, mai ales, solidaritate și colaborare între oameni”, a transmis Ilie Toma.
Citeste mai mult ...

Actualitate

Dr. Gheorghe Firczak: “Am votat pentru democrație, pentru binele țării noastre (…) Cred în viitorul fast al României”

Publicat

pe

Redactat de

Prof. Dr. Gheorghe Firczak a declarat, duminică, la ieșirea de la urne, că a votat „pentru democrație, pentru binele țării noastre”.

“Am votat pentru democrație, pentru binele țării noastre. Președintele este cel care ne reprezintă mai ales în politica externă. Colaborarea internațională este la fel de importantă precum dialogul civic intern. Cred în viitorul fast al României”, a transmis Dr. Gheorghe Firczak.

 

 

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate