Actualitate - Eveniment
Cinci spitale care administrează ser antiviperin
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2023/06/ser.jpg)
Direcția de Sănătate Publică Hunedoara vine cu recomandări pentru persoanele care sunt adeptele drumețiilor montane.
Pe teritoriul județului Hunedoara, se întâlnește vipera comună (v.berus), care deţine un puternic venin.
Excursioniştii trebuie să cunoască pericolul pe care îl reprezintă viperele în această perioadă, modalităţile de prevenire a atacului acestora şi care sunt primele măsuri de ajutor care trebuie luate în caz de muşcătură. Muşcăturile de viperă impun efectuarea de urgenţă a unui vaccin antiviperin.
”Reamintim turiştilor câteva sfaturi de comportament în cazul întâlnirii cu vipera comună, pentru a evita muşcătura de viperă:
– purtaţi bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicată;
– efectuaţi permanent un control vizual al zonei în care urmează să păşiţi;
– nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica dacă sunt şerpi;
– dacă intraţi într-o zonă cu vegetaţie înaltă, care nu vă permite verificarea suprafeţei solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ, astfel şarpele va fugi din calea dumneavoastră.
Persoana muşcată de viperă poate muri în cinci ore, (veninul acesteia este o hemotoxină), hemoglobina din sânge formând, împreună cu veninul un compus stabil, ceea ce poate duce la sufocare”, arată DSP Hunedoara.
Totuşi moartea cauzată de muşcătura unui şarpe veninos survine în cazuri rare, mai mult de jumătate din muşcăturile de viperă sunt “uscate” fără inoculare de venin. Efectele unei muşcături de şarpe veninos variază în funcţie de vârstă, condiţia fizică şi starea de sănătate a victimei. O muşcătură de şarpe poate să afecteze victima, dar şi pe membrii grupului, din punct de vedere psihic, împiedicând luarea măsurilor necesare.
”Transportați victima la spital cât mai rapid cu putință pentru administrarea serului antiviperin!
Dacă este posibil, sunaţi la serviciul 112 şi solicitaţi o ambulanţă!)Serul antiviperin pentru a trata cu promptitudine şi cu competenţă eventualele cazuri de muşcătură de viperă – se asigură de unităţile sanitare cu pături din judeţ. Unităţile sanitare care au în stoc la serviciile de urgenţă ser antiviperin sunt: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, Spitalul Municipal „Dr.Alexandru Simionescu” Hunedoara, Spitalul de Urgenţă Petroşani, , Spitalul Municipal Orăştie şi Spitalul Municipal Vulcan”, mai informează DSP Hunedoara.
FOTO: Obiectiv de Suceava
Actualitate
Intervenții pe drumurile din vestul țării. Peste 190 de tone de material antiderapant răspândite în urma ninsorilor
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2019/01/Utilaj-deszapezire.jpg)
În noaptea trecută, autoritățile din zona de vest au mobilizat 63 de utilaje pentru a răspândi peste 190 de tone de material antiderapant pe drumurile naționale și autostrăzile din regiune, în urma condițiilor meteo dificile.
În noaptea trecută, condițiile meteorologice dificile au determinat intervenția rapidă a autorităților pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest a țării. 63 de utilaje au acționat pentru a asigura siguranța circulației, răspândind peste 190 de tone de material antiderapant. Cele mai multe intervenții au fost realizate în județul Caraș-Severin, unde 22 de utilaje au aplicat 112 tone de antiderapant.
De asemenea, au fost acoperite autostrăzile A1, A6, A11 și DN 7G, cu 22 de utilaje și 51 de tone de material antiderapant. Intervențiile s-au extins și în județele Timiș, Hunedoara și Arad, pentru a preveni accidentele și a asigura drumuri sigure în fața ninsorilor și vânturilor puternice. Aceste măsuri au fost coordonate de DRDP Timișoara, care rămâne vigilantă în fața condițiilor meteo severe.
Actualitate
FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-16-at-19.37.52.jpeg)
Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.
Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.
Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/IMG-20250216-WA0032.jpg)
Actualizare|
Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.
Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.
Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.
Știrea inițială
Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.
Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 2 zile in urma
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea. Angații, în șomaj tehnic
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Hunedoara: „Grădinile” de lângă blocuri – desființate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Petrila investește în siguranță: licitație pentru un sistem inteligent de management urban
- Actualitatecu 19 ore in urma
Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță