Actualitate
Sindicatele din educație, invitate la discuții la minister, pentru stabilirea strategiei ce se va adopta în perioada următoare
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2023/06/16387443.jpeg)
Sindicatele din educaţie au fost chemate la discuţii, la ministerul de resort, pentru stabilirea strategiei care se va adopta în perioada următoare, a declarat, marţi, pentru AGERPRES preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor.
„Suntem chemaţi la Ministerul Educaţiei, la ora 11:00, noi, elevii, părinţii, să vedem ce strategie se va adopta pentru perioada imediat următoare. Este perioada examenelor, iar pe partea de participare la examene nu se poate asigura resursa umană necesară nici pentru supraveghere, nici pentru corectură”, a spus Nistor.
Acesta a precizat că sindicaliştii din educaţie vor organiza în ţară acţiuni de protest, majoritatea profesorilor fiind în continuare în grevă.
„Se organizează în continuare acţiuni de protest în ţară. O să vedem cu colegii de la FSLI dacă mai facem şi în Bucureşti”, a adăugat el.
Nu în ultimul rând, Nistor a subliniat că era de datoria reprezentanţilor Guvernului să negocieze cu sindicaliştii „până în ultima clipă”, nu să comunice că negocierile au luat sfârşit, ţinând cont de amploarea grevei din educaţie şi de faptul că se apropie examenele naţionale.
„Dacă reprezentanţii Guvernului asta consideră de cuviinţă să transmită public, este clar că nu fac altceva decât să îi ambiţioneze şi mai mult, să-i îndârjească şi mai mult pe colegii noştri. Un guvern responsabil nu cred că ar fi mers pe o astfel de variantă. Cred că ar fi negociat până în ultima clipă, ţinând cont că totuşi greva este de mare amploare, că se apropie examene naţionale, era de datoria lor să facă aşa ceva. Ori, în momentul în care vii şi afirmi că nu mai avem nimic de negociat, ţinând cont că ai dat drumul la o ordonanţă de urgenţă pe al cărei conţinut nu ai primit acordul din partea celor cu care au intrat în conflict de muncă, este clar că nu înţelegi nimic vizavi de ce se întâmplă în sistem”, a mai spus Marius Nistor.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat joi, pe 1 iunie, că ordonanţa de urgenţă privind educaţia a fost adoptată de Guvern şi negocierile au luat sfârşit, precizând că Executivul a adoptat solicitările pe care sindicatele le-au pus pe masă.
În data de 4 iunie, reprezentanţii federaţiilor sindicale au transmis că greva generală din educaţie continuă, în condiţiile în care „textul OUG 53/2023 este nemulţumitor.”
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului şi partidelor aflate la guvernare să-şi asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învăţământului Preuniversitar şi care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanţei, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menţionat mai sus în noua Lege a salarizării”, se spunea în comunicatul celor două federaţii sindicale din educaţie, semnat de Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, şi Marius Ovidiu Nistor, liderul FSE Spiru Haret.
Sindicaliştii au atras atenţia că salariaţii din educaţie aflaţi în grevă sunt nemulţumiţi şi de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învăţământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade. De asemenea, ei au menţionat că şi majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federaţiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflaţi în grevă, aceştia considerând sumele prea mici.
Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.
Sursa: Agerpres
Actualitate
Proiect important semnat de administrația din Vețel
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/coaj-Vetel.jpg)
Vești bune pentru locuitorii comunei Vețel. Reprezentanții administrației publice din această așezare rurală hunedoreană au semnat, de curând, un contract extrem de important pentru comunitatea locală.
Extinderea și reabilitarea rețelei de apă
Este vorba despre reabilitarea și extinderea rețelei de apă în satele de munte ale comunei, contractul fiind semnat săptămâna trecută. “La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) din București, am semnat un contract extrem de important pentru comunitatea noastră! Este vorba despre finanțarea necesară pentru reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii. Această investiție este pentru oamenii din comuna Vețel, pentru siguranța, sănătatea și confortul acestora. Știm cât de important este accesul la apă potabilă și ne asigurăm că fiecare gospodărie va avea condiții mai bune. Finanțarea este de 3.798.201,37 lei, iar valoarea totală a investiției este de 4.010.909,48 lei. Muncim pe toate planurile, suntem preocupați de toate problemele cu care se confruntă cetățenii comunei și ne dorim să comunicăm cât mai bine și transparent. Știm că fiecare sat contează, de aceea ne implicăm activ pentru a aduce îmbunătățiri în toate localitățile comunei noastre! Nu ne oprim aici! Lucrăm continuu pentru dezvoltarea comunei, pentru proiecte noi și pentru a aduce investiții care să îmbunătățească viața fiecărui locuitor. Le mulțumesc concetățenilor mei pentru sprijin, încredere și pentru că suntem împreună în acest drum al dezvoltării”, a transmis Gheorghe Capșa, primarul comunei hunedorene Vețel.
Pentru satele de munte
Finanțarea pentru acest proiect vine pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, iar obiectivul este ca satele de munte ale comunei Vețel, respectiv Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii să beneficieze de alimentare cu apă, dar și de stații de tratare a apei. Lungimea rețelei de distribuție este de 11.200 de metri, vor fi 548 de beneficiari direcți ai acestei investiții, fiind vorba despre numărul de locuitori ce vor fi deserviți, iar pe lângă rezervorul de înmagazinare existent va funcționa și noua stație de tratare a apei.
Pe șantierele din comună se lucrează cu folos
Și mai sunt și alte vești bune care vin de la Vețel, acestea fiind cele legate de lucrările de pe șantiere, care, ținând cont de condițiile meteo favorabile, sunt în plină desfășurare. „Am continuat vizitele de lucru pe șantierele din satul Mintia, unde se desfășoară mai multe investiții importante. Astfel, pe strada Izvorului se toarnă rigole noi carosabile, esențiale pentru un sistem de scurgere eficient. De asemenea, pe strada Mureșului am verificat calitatea reasfaltării, care a fost rectificată conform contractului, pentru a respecta standardele asumate. Se lucrează intens în comuna Vețel! Monitorizăm fiecare proiect, pentru ca lucrările să fie finalizate la timp și la calitate maximă. În paralel, activitatea zilnică din cadrul compartimentelor Primăriei continuă la fel de intens. De la gestionarea cererilor cetățenilor, eliberarea documentelor și avizelor, până la implementarea noilor proiecte, echipa noastră este implicată pentru ca administrația locală să funcționeze eficient și transparent”, a anunțat primarul comunei hunedorene Vețel, Gheorghe Capșa.
Cu finanțare tot pe „Saligny”
Și acest proiect, intitulat “Modernizare străzi și drumuri în localitatea Mintia, comuna Vețel, județul Hunedoara”, are finanțare asigurată tot prin PNI „Anhel Saligny”. Valoarea proiectului este de 14.233.952,13 lei și, în urma implementării acestuia, vor fi modernizate 7,756 km de străzi și drumuri echipate tehnico-edilitar din localitatea Mintia, lucrări necesare pentru ca circulația autovehiculelor și a pietonilor să se desfășoare în condiții optime.
Urmează și gazul
De asemenea, administrația publică locală din comuna hunedoreană Vețel mai are depus un proiect ce va fi finanțat tot prin PNI „Anghel Saligny”, valoarea acestuia fiind de 11.980.672,15 lei. Este vorba despre proiectul intitulat „Extindere rețele de distribuție și racorduri de gaze naturale în localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi, comuna Vețel”. În prezent se elaborează documentația tehnică necesară, urmând, apoi, semnarea contractului de finanțare la MDLPA. Obiectivele proiectului sunt extinderea rețelelor de distribuție precum și creșterea numărului de racorduri de gaze naturale pentru localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi.
Actualitate
Cursuri de perfecționare pentru antrenorii de fotbal
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/03/stadioane-1.jpg)
Școala Federală de Antrenori a organizat un curs de perfecționare pentru antrenorii deținători ai Licenței UEFA C din județul Hunedoara, la care au participat 20 de antrenori.
Cursul a avut o durată de cinci ore, primele trei fiind dedicate tematicii interactive pe următorii piloni: “Jucătorul”, “ Mediul”, „Meciul” și „Structura lecției de antrenament pentru juniori cu vârsta între 10 și 13 ani”. În ultimele două ore, participanții au realizat activități practice cu două grupe de copii de 10 ani, sub îndrumarea lectorului Marius Sîrbu. Aceste activități au vizat aplicarea lecției de antrenament, incluzând exerciții și metode specifice planificării antrenamentului sportiv la fotbal. Aceste sesiuni fac parte dintr-o nouă metodologie de formare a antrenorilor, cu accent pe dezvoltarea jucătorului, conform cerințelor pentru licențele UEFA. În data de 26 februarie, un alt grup de 20 de antrenori din județul Hunedoara va participa la o sesiune similară, scopul principal fiind îmbunătățirea calității fotbalului prin educarea continuă a antrenorilor.
Cursurile din județ sunt coordonate de Marius Sîrbu, coach educator al Școlii Federale de Antrenori.
Actualitate
Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2021/10/subcetate-tren.jpg)
Un incendiu a izbucnit luni la prânz într-un vagon din compunerea trenului Interregio 1823, care circula între stațiile Măldăieni și Radomirești, obligând la evacuarea de urgență a pasagerilor, potrivit celor de la Clubferoviar.ro
Focul a fost observat în interiorul grupului sanitar al ultimului vagon, iar degajarea de fum a fost cauzată cel mai probabil de surse externe, neafectând instalațiile interne ale vagonului.
Deși pasagerii nu au fost în pericol, aceștia au fost redistribuiți rapid în celelalte vagoane de către personalul trenului, iar trenul a continuat călătoria în siguranță. Vagonul afectat a fost detașat din garnitura trenului, iar autoritățile au fost informate. Serviciul 112 a fost alertat și o echipă de intervenție a ajuns imediat la fața locului.
În urma incidentului, circulația pe firul I al Magistralei 100, pe secțiunea Mihăiești – Radomirești, a fost temporar blocată, iar trenurile care circulau pe această rută au fost redirecționate pe firul II. Trenul IR 1823, care plecase din stația București Nord cu o întârziere de 38 de minute, urma să ajungă la destinația finală, stația CF Deva, la ora 19:18.
Autoritățile feroviare au început o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incendiului, în conformitate cu legislația în vigoare.
FOTO: ARHIVĂ
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu o zi in urma
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 20 de ore in urma
ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea. Angații, în șomaj tehnic
- Actualitatecu 14 ore in urma
Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță
- Actualitatecu 17 ore in urma
Hunedoara: „Grădinile” de lângă blocuri – desființate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Petrila investește în siguranță: licitație pentru un sistem inteligent de management urban