Connect with us
Data: 09/05/2025
.

Actualitate

Hunedoara, printre județele din țară cu participare mai mare de 80 la sută la greva din învățământ

Publicat

pe

Hunedoara se numără printre județele din țară cu o participare masivă la greva din învățământ. A spus-o chiar ministrul Educației, Ligia Deca, astăzi, într-o conferință de presă, anunțând că participarea la nivelul județului nostru este mare, „undeva la 80 la sută”. Acest fapt a fost confirmat și de către Sindicatul Învățământ Preuniversitar (S.I.P.) Hunedoara care a prezentat un procent de 85 la sută din totalul personalului didactic de predare, respectiv 81 la sută din totalul personalului angajat.

„Greva a durat un pic cam mult, dar nu suficient. Noi, Hunedoara, îndrăznim!”, au transmis, astăzi, reprezentanții S.I.P. Hunedoara care au prezentat și o situație în ceea ce privește participarea la grevă la nivelul județului. Aceasta arată că, la data de 6 iunie, 5.100 de salariați din învățământul hunedorean se aflau în grevă. Procentual, 94,77 la sută din totalul celor care au semnat referendumul, 85 la sută din totalul personalului didactic de predare și 81 la sută din totalul personalului angajat.

Sursa: S.I.P. Hunedoara

Sindicatele din învățământ au fost chemate, astăzi, la discuții la ministerul Educației. La final, ministrul Ligia Deca a declarat, într-o conferință de presă, că la nivel național, peste 10,000 de cadre didactice au renunțat la grevă după adoptarea ordonanței privind majorările salariale. „În ceea ce priveşte procentul de personal aflat în grevă la nivelul judeţelor, o să dau doar ilustrativ exemple, avem judeţe care au 25 la sută participare din total personal la grevă, mă refer aici la Prahova şi avem şi judeţe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara unde este undeva la 80 la sută”, a spus ministrul Educației, Ligia Deca.

Actualitate

FOTO: Calea ferată Gurasada–Simeria, un tronson care a îmbătrânit în opt ani din cauza birocrației și arheologiei

Publicat

pe

Redactat de

După opt ani de blocaje birocratice și săpături arheologice interminabile, lucrările la tronsonul Gurasada–Simeria sunt aproape de finalizare.

Cu o lungime totală de 40,88 kilometri și un progres fizic de 87%, această secțiune a fost marcată de întârzieri majore, deși relieful plat nu ar fi trebuit să creeze dificultăți semnificative. „Un lot în relief de platou care nu trebuia să pună mari probleme a ajuns și el să dureze 8 ani, din care 5 de întârziere”, notează Asociația Pro Infrastructură.

Tronsonul, realizat de consorțiul condus de FCC, va permite circulația trenurilor cu până la 160 km/h, cu excepția zonei stației Deva. Un segment esențial al proiectului este porțiunea de cale nouă de 6 kilometri construită pe teren virgin („greenfield”), care include o triplă traversare spectaculoasă a Mureșului pe poduri de peste 500 de metri fiecare.

Cele mai mari blocaje s-au concentrat în zona de est, între Mintia și Vețel, într-o zonă sensibilă din punct de vedere istoric, lângă castrul roman Micia și fosta termocentrală Mintia. „Pe doar câteva sute de metri, au fost probleme exasperante cu arheologia, relocările de linii electrice aeriene și exproprierile”, subliniază Asociația. Arheologia a fost „cuiul lui Pepelea” care a blocat ultimele lucrări majore.

În prezent, firul 1 (nordic) al noii căi ferate este aproape de conectarea la traseul existent, iar traficul va fi deviat de pe linia veche de 8 kilometri — inclusiv podul peste Mureș de la Brănișca — către noua variantă, care include o salbă de trei poduri moderne.

Cu toate că inițial trenurile vor circula cu viteză redusă pe această secțiune, se estimează că în câțiva ani se va atinge viteza proiectată de 160 km/h. Întregul lot va beneficia de o linie complet modernizată, ceea ce va însemna un transport mai confortabil pentru călători.

Advertisement

FOTO: Asociatia ProInfrastructura/Cadre aeriene ChimDrone/Traveler

Citeste mai mult ...

Actualitate

Profesori de la un prestigios institut din China, la Deva. Colaborare internațională în domeniul textilelor și designului

Publicat

pe

Redactat de

 

Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, a primit vizita unei delegații formată din profesori de la Zhejiang Fashion Institute of Technology din China, singura instituție vocațională din provincie specializată exclusiv în educația în domeniul textilelor și confecțiilor.

Situat în orașul Ningbo, din provincia Zhejiang, Institutul de Modă și Tehnologie Zhejiang, dispune de un campus modern, bine echipat, și este considerat lider național în acest sector, având cea mai mare amploare și cea mai vastă experiență dintre instituțiile vocaționale din China axate pe industria confecțiilor.

Întâlnirea oficială de la Primăria Deva a marcat un nou pas important în consolidarea colaborărilor internaționale în domeniul educației și al industriei textile din Deva și județul Hunedoara. Discuțiile purtate au vizat identificarea unor modalități concrete de colaborare între mediul economic din municipiul Deva, în special din sectoarele confecțiilor, designului și textilelor, și reprezentanții institutului chinez. Obiectivul principal este stabilirea unor parteneriate sustenabile, care să susțină dezvoltarea acestui segment important al economiei locale”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Deva.

Sursa: Primăria Deva

Zhejiang Fashion Institute of Technology a inițiat în județul Hunedoara un proiect educațional care a debutat anul trecut, în 2024, fiind coordonat de Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva. Timp de o lună, trei profesori chinezi au predat cursuri de informatică, robotică, confecții textile și design elevilor din instituțiile partenere.

„Dezvoltarea economică a municipiului nostru depinde tot mai mult de capacitatea de a construi punți de colaborare cu instituții de renume internațional. Salut inițiativa Colegiului Tehnic „Transilvania” și implicarea institutului din Zhejiang. Primăria Deva va sprijini constant astfel de proiecte care aduc plusvaloare comunității și deschid noi perspective pentru tineri și antreprenorii locali. Pentru noi, dezvoltarea înseamnă punerea în operă a avantajelor competitive pe care municipiul Deva le are în acest moment”, a declarat primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.

Advertisement

Se dorește extinderea colaborării și în mediul privat

În 2025, se dorește extinderea colaborării și în mediul privat, vizita delegației chineze reprezentând o etapă pregătitoare în această direcție.

Pe parcursul celor trei săptămâni petrecute în județul Hunedoara, membrii delegației chineze vor participa la întâlniri și vizite de lucru cu antreprenori locali din domeniul confecțiilor textile, în vederea explorării unor parteneriate de durată și adaptate cerințelor economice actuale.

Primăria Municipiului Deva sprijină activ acest demers de colaborare internațională și consideră că parteneriatele strategice cu instituții de renume internațional reprezintă o oportunitate reală pentru diversificarea, modernizarea și dinamizarea economiei locale.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiunea “Truck and Bus”, pe șoselele din județ. Polițiștii verifică legalitatea transportului de persoane și marfă

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Polițiștii rutieri, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara, s-au alăturat, în perioada 5–11 mai 2025, operațiunii naționale “Truck and Bus”, desfășurată la nivelul național, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Scopul acțiunii este verificarea legalității transportului public de persoane și marfă, cu accent pe respectarea normelor de circulație, a condițiilor tehnice ale autovehiculelor și a timpilor de conducere și odihnă ai șoferilor.

 

Advertisement

Pe raza județului Hunedoara, echipajele rutiere organizează controale în zonele cu risc rutier ridicat și pe traseele principale utilizate de operatorii de transport.

Polițiștii subliniază importanța acestei acțiuni pentru prevenirea accidentelor grave, precum și pentru responsabilizarea operatorilor de transport.

“Siguranța rutieră constituie o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, iar astfel de acțiuni contribuie la creșterea disciplinei în trafic și la protejarea participanților la trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Peste 200 de acțiuni de control în județ, în primele patru luni ale anului

Pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră, la nivelul județului Hunedoara au fost organizate, în primele patru luni ale anului 2025, peste 200 de acțiuni, în urma cărora au fost aplicate circa 11.500 sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru nerespectarea legislației rutiere. De asemenea, aproximativ 785 de permise de conducere au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule și au fost retrase peste 500 de certificate de înmatriculate. Polițiștii rutieri au constatat aproape 200 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Polițiștii le reamintesc conducătorilor auto că respectarea legislației rutiere este esențială atât pentru siguranța șoferilor, cât și a pietonilor.

 

Advertisement
Sursa foto: IPJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate