Actualitate
Noul an universitar – deschis, oficial, și la extensia de la Deva a Universității din Petroșani
Anul nou universitar 2023-2024 a fost deschis, oficial, și la extensia din Deva a Universității din Petroșani (UPET). Ceremonia s-a desfășurat miercuri seara, în prezența conducerii prestigioasei instituții de învățământ superior din Valea Jiului, a cadrelor didactice și a studenților.
Ceremonia de deschidere a noului an universitar la extensia din Deva a UPET a fost prezidată de către rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, care a rostit un cuvânt de deschidere, urându-le bun venit studenților și mult succes în noul an academic.
„Pentru noi, toți studenții, indiferent că sunt la Petroșani, la Deva sau la Horezu, sunt studenții Universității din Petroșani, sunt studenții noștri. Universitatea din Petroșani sărbătorește, în acest an, 75 de ani de la înființare. Dacă, la începuturi, a fost Institutul de Mine, după anii ‘90, s-a dezvoltat, astăzi Universitatea din Petroșani devenind o universitate comprehensivă, având trei facultăți, 22 de specializări de licență, 21 de master și patru de doctorat. Am căutat, prin tot ceea ce facem, să sprijinim studenții noștri, creându-le condiții de cazare, de masă, în campusul Universității de la Petroșani. Am căutat, în ultimii ani, să fim o universitate nu numai de nivel național, ci de nivel european. Ca atare, din 2020, suntem universitate europeană, facem parte din primele 10 consorții de universități europene în care sunt partenere universități românești, ele fiind, în total, 41, la acest moment (…) Suntem recunoscuți nu numai pe plan local, cât și european. Putem crea, împreună cu alte universități, programe și proiecte comune de care să se folosească toți studenții. Și pentru că vine vorba de proiecte și programe comune, să știți că, sunteți tot la fel de studenți ca și cei de la Petroșani (…) și puteți beneficia de burse Erasmus Plus, burse pentru studenți, care vă permit practica în universități de renume din Europa, vă permit să studiați, șase luni sau un an, în universități europene cu care noi avem parteneriate. Avem parteneriate cu peste 50 de universități din Europa. Căutăm, de asemenea, să atragem fonduri prin Programul Operațional Regional, prin PNRR, care să dezvolte universitatea și am atras o serie de asemenea fonduri, mai ales, pentru dotare și pentru modernizare (…) Vă spun doar că încercăm pe viitor, în funcție de posibilități, să trecem dotarea și la extensii (…) Gândim, chiar de anul viitor, să lărgim această extensie a Universității din Petroșani de la Deva, văzând faptul că vin din ce în ce mai mulți studenți care vor să studieze (…) Cadrele noastre didactice vă asigură tot sprijinul, vă îndrumă și vă ghidează în așa fel încât rezultatele dumneavoastră să fie cele mai bune. (…) Suntem deschiși, atât conducerea universității, cât și cea a facultăților, la tot ceea ce înseamnă nou și semnal din partea dumneavoastră. Urez, în principal, bobocilor să profite de această studenție (…) Să vă integrați așa cum considerați în familia universitară petroșăneană”, le-a transmis studenților rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu.
În paralel, deschiderea noului an universitar și la extensia de la Horezu
În același timp, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an universitar și la extensia UPET de la Horezu, din județul Vâlcea. „Am considerat că este firesc și normal ca, după deschiderea anului universitar la Petroșani, în data de 2 octombrie, să deschidem anul universitar și la extensia din Deva, cum deschidem, de altfel, și la extensia din Horezu.
Am simțit nevoia acestui lucru pentru a explica un pic studenților, mai ales, celor de anul întâi, dar, sigur, și celorlalți, apartenența acestei extensii de Universitatea din Petroșani, rolul Universității din Petroșani în dezvoltarea locală și regională, rolul Universității din Petroșani ca factor de influență atât în cadrul universităților românești, cât și în consorțiile de universități europene. Dorim, de asemenea, să le detaliem studenților și perspective pe care le au atât în perioada facultății, cât și după, dorim să le arătăm că avem proiecte și programe destinate special studenților. Aceste proiecte și programe sunt pentru toți, nu numai pentru cei care studiază în Petroșani, ci și pentru cei care studiază la Deva sau la Horezu”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu. La extensia de la Deva a UPET studiază aproximativ 250 de studenți, dintre care circa o sută la Ingineria și Managementul Afacerilor, iar în jur de 150 la o altă specializare foarte căutată, și anume Adminstrație Publică. Activitatea didactică se derulează la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din municipiu.
Actualitate
Noutăți din comuna Pui
Din luna octombrie administrația publică locală din comuna Pui și-a preluat atribuțiunile. Prezent, săptămâna trecută, în emisiunea SPUNE CE CREZI, deifuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV și moderată de colega noastră Ioana Popescu, noul primar al comunei Pui, Ovidiu Ciolea, a vorbit despre lucrurile cu care se confruntă la început de mandat, dar și despre planurile de viitor.
Datoriile se vor stinge, iar proiectele începute vor fi finalizate
În prima parte a emisiunii, Ovidiu Ciolea a vorbit despre problemele existente în comună și modalitățile de rezolvare, fiind vorba despre datorii și de proiecte nefinalizate, dând asigurări că aceste aspecte vor fi reglementate. “Avem datorii, ca și mai toate UAT-urile, mai mari sau mai mici. Deci cam peste tot sunt probleme. Nu vreau să vorbesc de sume, dar datoriile sunt destul de consistente la Pui, dar îmi doresc să le reglăm în timp. Sunt și unele proiecte nerealizate. Mai avem de făcut recepții la unele proiecte. Este vorba despre proiecte bune, care ajută la dezvoltarea comunei. Avem, de exemplu, grădinița cu program prelungit, lucrare începută de mult timp, dar e bine că s-a încheiat și putem da drumul activității începând cu anul școlar viitor. De asemenea, mai este canalizarea în Hobița, Uric și Râu Bărbat, la fel un proiect foarte bun, dar nerecepționat, însă este în termen și îl vom finaliza. Ar mai fi căminul cultural de la Ponor, care mai trebuie finalizat și recepționat. De asemenea, mai sunt și câteva drumuri, lucrările la acestea nefiind recepționate de prin 2028 – 2019, dar sperăm să le finalizăm. Le luăm pe rând, pe fiecare”, a spus Ovidiu Ciolea.
Rezolvarea problemei terenurilor întăbulate greșit, o prioritate
Primarul din Pui a vorbit și despre o chestiune ce trebuie rezolvată urgent, fiind vorba de corectarea întăbulării terenurilor, care nu este conformă cu realitatea. „În momentul de față ne confruntăm cu o problemă ce necesită o rezolvare destul de urgentă, fiind vorba despre terenuri. Mai exact de terenurile care au fost întăbulate la lucrările de la conducta de gaz BRUA ce trece prin comună. Acolo sunt decalaje foarte mari, mai ales în ce privește suprapunerea unor suprafețe. Este vorba despre circa 500 de terenuri, care trebuie remăsurate. Întăbularea a fost făcută greșit. Fără a acuza fosta conducere a comunei, din ce am vorbit cu oamenii, dar și cu firma care a executat măsurătorile și cu angajații Primăriei, a fost o lipsă de comunicare. Dacă se comunica, nu cred că se ajungea aici. Este o problemă pe care va trebui să o rezolvăm cu prioritate”, a precizat primarul din Pui.
Este nevoie de colaborare în Consiliul Local pentru dezvoltarea așezării
Ovidiu Ciolea a mai vorbit și despre proiecte de viitor, subliniid că este nevoie de colaborare în Consiliul Local, așa cum există cu angajații Primăriei, pentru dezvoltarea comunei. „Oamenii din Primărie își fac treaba destul de bine și nu sunt probleme în acest sens. Lucrez cu aceeași angajați, care au răms pe posturile lor, și colaborez foarte bine cu dânșii și, din câte am înțeles, acest lucru este reciproc. În ce privește Consiliul Local am oarece probleme, fiind în minoritate, legate de unele proiecte, dar sper că cei care sunt majoritari vor vota pentru binele comunei. Sunt proiecte care trebuie derulate în viitor. Unul dintre acestea este introducerea gazului metan, iar când se va deschide sesiunea de proiecte pe acest domeniu vom depune documentația. De asemenea, avem încă drumuri neasfaltate sau care necesită pietruire. La fel este și cu alimentarea cu apă, aproape jumătate din satele comunei nefiind legate la rețea. La acest capitol problemele cele mai mari sunt în Fizești și Federi. Satele de munte ale comunei, unde trebuie să găsim o sursă de captare a apei. Când este secetă, cum a fost și în vara acestui an, locuitorii de acolo s-au confruntat cu lipsa apei. Sper ca toate aceste probleme să le putem rezolva în viitor. Îmi doresc ca în viitor să atragem și investitori, pentru crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri”, a declarat Ovidiu Ciolea.
Pregătiți de iarnă și de sărbători
Primul din Pui a discutat și despre subiecte de sezon, precum venirea iernii și pregătirile de sărbători. „Încălzirea se face, în general, cu lemne, și nu cred că vor fi probleme. Cu siguranță, însă, nu vor fi probleme la instituțiile publice, în special la școli. De asemenea, suntem pregătiți și pentru deszăpeziri și nu cred că iarna ne va lua prin surprindere. Legat de sezonul rece, în decembrie așteptăm, cu toții, sărbătorile. În comună va fi iluminat festiv, vor fi brazi împodobiți și sperăm ca micuții să primească și cadouri de Crăciun din partea administrației. Le doresc concetățenilor mei toate cele bune și sărbători cu multe bucurii și îi asigur de colaborare și sprijin total din partea mea, a precizat Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui, în emisiunea SPUNE CE CREZI difuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV.
Actualitate
CCR a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, pe 8 decembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie.
“În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:
– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;
– confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;
– organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine. Hotărârile sunt definitive și general obligatorii.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 12 ore in urma
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ziua Națională a României”, marcată la Deva. Ceremonial public la Cimitirul Eroilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00