Connect with us
Data: 02/12/2024
.

Actualitate

Investiții importante, aproape de finalizare în comuna Sarmizegetusa

Publicat

pe

Toată lumea ştie că localitatea hunedoreană Sarmizegetusa a fost capitala Daciei Romane, de aici plecând, practic, formarea poporului român. În prezent, comuna Sarmizegetusa, situată în Ţara Haţegului, la limita cu judeţul Caraş – Severin, are o populaţie de aproximativ 1.200 de locuitori, care locuiesc în cinci sate, acestea fiind localitatea de reşedinţă omonimă şi aşezările aparţinătoare Breazova, Hobiţa – Grădişte, Păucineşţi şi Zeicani.

Atracțiile așezării

Fără îndoială cel mai cunoscut edificiu din comună este acela al ruinelor capitalei Daciei Romane, din satul de reşedinţă, iar această bogăţie istorică nu a fost ignorată, de-a lungul timpului, de autorităţile publice locale de aici, fiind intens promovat. De asemenea, pe raza comunei, de unde se poate pleca spre valea Râului Mare și înspre Munții Retezat, mai pot fi văzute urmele cetății dacice de la Zeicani sau situl arheologic de la Breazova, iar în Sarmizegetusa este deschisă o secție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane de la Deva.

Pregătiți de iarnă

Pe lângă acestea, în comună funcționează, firesc, și instituții publice, care deservesc cetățeanul, iar reprezentanții administrației publice locale din Sarmizegetusa au proiecte pentru acestea, dar și în alte domenii. „Noi am asigurat deja lemnele necesare încălzirii pentru instituțiile publice care funcționează în comuna noastră. De asemenea, avem pe stoc materialul antiderapant necesar pentru intervenții pentru deszăpezire. În cazul în care vor trebui făcute aceste intervenții, ele vor fi făcute cu utilajele proprii, pe care le avem în dotare”, a declarat Leontin Dorin Hibais, primarul comunei hunedorene Sarmizegetusa.

Se va face recepția la căminele culturale

În comuna Sarmizegetusa se apropie de finalizare un proiect amplu, de care va beneficia întreaga comunitate. “În acest zile avem vizita în teren a reprezentanților Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) de la Timișoara. Vizita reprezentanților AFIR în comuna noastră este strict legate de proiectul pe care îl derulăm prin această instituție și care se apropie cu pași repezi de finalizare, fiind vorba despre reabilitarea căminelor culturale din satele aparținătoare Breazova, Păucinești și Zeicani, precum și cel din localitatea de reședință. Semnalele sunt pozitive și vom face, cel mai târziu la finalul acestui an, recepția respectivelor lucrări”, a spus primarul comunei hunedorene Sarmizegetusa, Leontin Dorin Hibais.

Reabilitări de drumuri

De asemenea, de curând a început, pe aceste locuri pline de istorie, o altă investiție, aceasta fiinde pe partea de modernizare a rețelei de infrastructură din comuna Sarmizegetusa. “Pe fonduri proprii am început reabilitarea drumurilor din satul Sarmizegetusa, care au fost afectate de lucrările necesare introducerii rețelei de canalizare, și ne propunem să finalizăm aceste operațiuni într-o perioadă de timp cât mai scurtă. Tot la capitolul infrastructură doresc să mai menționez că avem depus, pe Programul Național de Investiții (PNI) «Anghel Saligny», un proiect de introducerea canalizării în localitatea și în satele aparținătoare Hobița – Grădiște și Breazova, unde există deja rețea centralizată de apă potabilă”, a precizat Leontin Dorin Hibais, primarul comunei hunedorene Sarmizegetusa.

 

Actualitate

West Deva joacă la Galați

Publicat

pe

Redactat de

Liga 1 de futsal se pregătește să intre în vacanța de iarnă. În acest zile se joacă meciurile din etapa a XII-a, ultima care se dispută în 2024.

Marți, de la ora 17:00

În antepenultima etapă a sezonului regular cei de la West Deva, care sunt pe locul al patrulea, ultimul care duce în play-off, vor juca, marți, 3 decembrie, de la ora 17:00, pe terenul celor de la United Galați, deținătorii titlului. Gălățenii sunt în prezent pe poziția secundă și mai au de jucat o restanță, din etapa a XI-a, pe 5 decembrie, de la ora 18:00, la „lanterna roșie”, Mausoleul Mărășești.

Cu ochii pe alte meciuri

Runda a început cu disputa ultimelor clasate, Luceafărul Buzău și Mausoleul Mărășești, oaspeții câștigând cu 9-2. Cei de la West Deva, care pleacă cu șansa a doua la Galați, vor fi foarte atenți la celelalte două meciuri, CFR Timișoara – CSM Târgu Mureș, care se joacă luni, 2 decembrie, după închiderea ediției tipărite a cotidianului SERVUS HUNEDOARA, și, respectiv, FK Odorhei – Sepsi Sf. Gheorghe, programat pe 3 decembrie, de la ora 18:00. Un joc favorabil al rezultatelor, adică o evoluție cât mai bună la Galați, coroborată cu înfrângerile celor de la CFR și Sepsi, sau măcar a celor de la Sf. Gheorghe, ar face ca devenii să termine anul pe patru.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Echipajele ISU Hunedoara: 124 de misiuni în 72 de ore, inclusiv stingerea a patru incendii

Publicat

pe

Redactat de

În ultimele trei zile, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au desfășurat 124 de misiuni și intervenții, confirmând din nou angajamentul lor față de comunitatea hunedoreană.

98 de intervenții pentru ajutor medical de urgență

O mare parte dintre solicitări, 98 la număr, au vizat acordarea ajutorului medical de urgență. Detașamentele din Deva (20 de intervenții), Hunedoara (15 intervenții) și Orăștie (10 intervenții) au fost cele mai active în această perioadă.

Incendii gestionate fără victime

În același interval, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a patru incendii:

  • 29 noiembrie 2024: Detașamentul Petroșani a gestionat două situații în municipiu: un incendiu izbucnit la o mașină de spălat și altul la un coș de fum al unei locuințe.
  • 30 noiembrie 2024: Punctul de Lucru Băița a stins un incendiu care a cuprins un autoturism în localitatea Vălișoara.
  • 1 decembrie 2024: Pompierii Punctului de Lucru Bretea Română au acționat pe DN 66, lângă Hațeg, unde un autoturism în mișcare a luat foc.

Din fericire, în urma acestor incidente nu s-au înregistrat victime, pompierii reușind să limiteze pagubele materiale.

Alte misiuni importante

Echipajele ISU Hunedoara au intervenit și în alte situații:

  • Au oferit sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 13 cazuri.
  • Au deblocat trei uși de acces în locuințe.
  • Au desfășurat trei misiuni pentru protecția comunității și alte trei acțiuni de informare preventivă. Acestea au vizat întreținerea corectă a instalațiilor de încălzire, un aspect esențial în sezonul rece.

Pregătiți să intervină 24/7

Inspectoratul asigură că echipele sale sunt pregătite să răspundă oricărei situații de urgență, 24 de ore din 24. Prin profesionalismul și dedicarea lor, salvatorii hunedoreni rămân un sprijin esențial pentru comunitate.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

RAR lansează certificatul digital Auto-Pass pentru verificarea istoricului vehiculului

Publicat

pe

Redactat de

Registrul Auto Român a lansat, pe 1 decembrie, certificatul digital RAR Auto-Pass, disponibil exclusiv online pe site-ul www.rarom.ro. Documentul oferă informații esențiale despre istoricul unui vehicul, fără a fi necesară prezentarea acestuia la RAR. Solicitantul introduce numărul de identificare al vehiculului (VIN) și datele personale, iar, în caz de existență a informațiilor, va plăti 42 de lei pentru certificat. Dacă nu există date, va primi un certificat de negație gratuit. Certificatul este valabil 60 de zile și poate fi descărcat sau primit prin email după plată.

”Registrul Auto Român emite, începând din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass, un document digital care poate fi solicitat exclusiv online, accesând butonul de pe prima pagină a site-ului www.rarom.ro. Nu este nevoie de prezentarea autovehiculului la reprezentanța RAR! Certificatul RAR Auto-Pass este cea mai transparentă formă de informare a cumpărătorului care dorește să fie vigilent. Documentul vă spune detalii esențiale despre istoria vehiculului pe care urmează să-l achiziționați. Documentul poate fi eliberat atât vânzătorului cât și cumpărătorului, după ce vor fi introduse în aplicația digitală numărul de identificare al autovehiculului (VIN) și câteva date despre solicitant, necesare pentru emiterea facturii și a certificatului. În cazul în care despre un anumit VIN nu există nicio mențiune în bazele de date ale RAR, utilizatorul va primi gratuit un certificat de negație. În momentul în care sunt găsite date despre vehiculul în cauză, solicitantul va fi redirecționat către pagina de plată și, după confirmarea acesteia, va primi pe email certificatul. Totodată, documentul poate fi descărcat și direct din platforma digitală RAR Auto-Pass, imediat după efectuarea plății, dar și la orice moment ulterior, numai în perioada de valabilitate a certificatului (60 zile). Tariful pentru emiterea certificatului este de 42 de lei”, informează reprezentanții Registrului Auto Român.

„Vânzătorul care nu are nimic de ascuns și vrea să dea dovadă de bună credință are tot interesul să solicite acest document de la RAR pentru a vinde autovehiculul în condiții de transparență totală. Conceptul RAR Auto-Pass, document legiferat ulterior, a pornit de la cazurile de modificare a odometrului (valorii kilometrajului) care au luat amploare în ultimii ani, RAR încercând astfel să protejeze persoanele de bună credință care doresc să achiziționeze o mașină și să-i cunoască din start istoricul. În acest fel, manipularea odometrului va fi mult mai ușor de depistat. RAR Auto-Pass este un instrument prin care putem diminua sau limita acest fenomen de manipulare a unor date esențiale care pot face diferența la comercializarea unui autovehicul”, a transmis ing. Cristian Bucur, directorul tehnic al Registrului Auto Român.

Documentul care reprezintă garanția RAR, organism tehnic al statului, conține date autorizate importante despre istoricul vehiculului. Conform legii, responsabilitatea încărcării datelor despre intervențiile și reparațiile efectuate asupra unui vehicul aparține atelierelor autorizate în care s-au desfășurat respectivele operațiuni.

RAR Auto-Pass conține:

– succesiunea citirilor odometrului furnizate de stațiile ITP sau de reprezentanțele RAR la care s-a prezentat mașina;

Advertisement

– date privind intervențiile minore asupra vehiculului în atelierele autorizate (reparațiile ușoare);

– date referitoare la reparațiile efectuate în atelierele autorizate, ca urmare a unor accidente grave care au afectat sistemele de direcție, frânare, structura de rezistență a vehiculului sau elementele de siguranță pasivă;

– date legate de inspecțiile tehnice periodice și de campaniile de rechemare lansate de producătorul vehiculului.

Baza de date interogată pentru obținerea certificatului RAR Auto-Pass este într-o continuă dinamică și se populează cu informații, asta înseamnă că în timp vor fi disponibile din ce în ce mai multe detalii despre un vehicul, pe măsură ce acesta se prezintă la atelierele autorizate de reparații, la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR.

Într-o fază ulterioară de dezvoltare, RAR Auto-Pass va putea oferi informații și despre kilometrajul vehiculului înainte ca acesta să fi fost adus în România.

Advertisement

FOTO: FACEBOOK REGISTRUL AUTO ROMÂN OFICIAL

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate