Actualitate
Investiții în centre rezidențiale din județ. Contractele de finanțare, semnate

Reprezentanții Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara au informat că, astăzi, 20 noiembrie 2024, au fost semnate contractele de finanțare, în valoare totală de 643.288,54 lei, finanțare nerambursabilă acordată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, pentru decontarea contravalorii achizițiilor de produse pentru dotarea a șase centre rezidențiale.
Este vorba despre patru Case de tip familial pentru copii cu dizabilități și două Centre de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara – Consiliul Județean Hunedoara, în calitate de beneficiar.
“Aceste investiții au fost aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr.3234 din data de 08.11.2024 aprobat de către Doamna Ministru Simona Bucura -Oprescu. Contractele de finanțare au fost semnate de către Doamna Geanina Marina Ian, Director General al D.G.A.S.P.C. Hunedoara , în calitate de beneficiar, și de către Doamna Laura- Simona Sabău, Director Executiv al A.J.P.I.S. Hunedoara, pentru autoritatea finanțatoare- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale”, au transmis reprezentanții AJPIS Hunedoara.
Sursa foto: AJPIS Hunedoara
Actualitate
Au dus România pe primul loc la cel mai mare concurs din lume. Medalii pentru schiorii de la CSȘ Petroșani

La Zauchensee, în Austria, s-a desfășurat, zilele trecute, „International Kids Trophy”, cea mai mare competiție de schi pentru copii din lume. La ediția din acest an au participat aproximativ 700 de tineri schiori născuți între 2011 și 2017 din peste 20 de țări, printre aceștia fiind și sportivi români.
Din lotul României la competiția din Austria au făcut parte și opt schiori de la CSȘ Petroșani, unde sunt antrenați de către Adrian Pica, iar evoluția lor a fost una excelentă. Rezultatele sunt cu atât mai bune cu cât s-a desfășurat doar o singură probă, cea de slalom uriaș, cealaltă, de skicross, fiind întreruptă și, apoi, anulată, din cauza condițiilor meteo.
Cea mai bună evoluție pentru schiorii din Petroșani a avut-o Aaron Părău, care a câștigat concursul pentru băieții născuți în 2014.
Evoluții foarte bune au avut, la rândul lor, Ilinca Grosuleac, în proba fetelor născute în 2016, și Adrian Drăghina, în concursul băieților din 2013, ambii cucerind medaliile de argint. De asemenea, pe podium a urcat, pe ultima treaptă a acestuia, și Petru Huda, în proba băieților 2015, iar foarte aproape de o medalie a fost Nicolas Mitroiu, în slalomul uriaș al celor din 2015. Clasări în top zece, în concursul băieților, au mai avut Tudor Părău, al șaselea la cei născuți în 2013, și Vladimir Huda, poziția a noua la categoria 2017, iar Carla Părău a ocupat un meritoriu loc 14 în proba destinată fetelor născute în 2012. Prin rezultatele obținute, sportivii de la CSȘ Petroșani au contribuit din plin la clasarea României pe primul loc pe națiuni, următoarele situate pe podium fiind țara – gazdă Austria și Polonia.
În total, România a câștigat șapte medalii la „International Kids Trophy” din Austria, dintre care două de aur, patru de argint și una de bronz. Așa cum simplu se poate vedea, patru dintre acestea au fost cucerite de tinerii schiori de la CSȘ Petroșani, aceștia fiind, reamintim, Aaron Părău aur, Ilina Grosuleac și Adrian Drăghina argint și Petru Huda bronz.
Actualitate
MDLPA decontează peste 74 milioane de lei prin PNRR: Petroșani primește bani pentru o creșă modernă

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 74.488.879,77 de lei pentru 76 de obiective finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Cseke Attila. Fondurile sunt direcționate către proiecte din cadrul componentelor C5 – Valul renovării și C15 – Educație, vizând eficiența energetică și dezvoltarea infrastructurii educaționale.
Din această sumă, 69.283.347,93 de lei au fost alocați pentru 68 de obiective incluse în Componenta C5 – Valul renovării, ce presupun reabilitarea termică, modernizarea, consolidarea și renovarea seismică a clădirilor publice și multirezidențiale.
În același timp, prin Componenta C15 – Educație, s-au decontat 5.205.531,84 de lei pentru construcția a opt creșe moderne, eficiente energetic și prietenoase cu mediul. Printre beneficiari se numără și municipiul Petroșani, care a primit 229.075,57 de lei pentru realizarea unei astfel de unități de învățământ preșcolar.
Ministerul Dezvoltării subliniază că investițiile finanțate prin PNRR au ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai și a infrastructurii publice, punând accent pe sustenabilitate și eficiență energetică.
FOTO: FACEBOOK MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
Actualitate
Acțiuni ale polițiștilor din Hațeg, Petroșani și Petrila pentru prevenirea riscurilor rutiere

Poliția din județul Hunedoara a desfășurat, pe 31 martie, o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul circulației rutiere, în urma căror au fost aplicate sancțiuni contravenționale, iar mai multe evenimente rutiere au fost investigate. Aceste acțiuni au vizat atât conducători auto care circulau sub influența alcoolului, cât și vehicule neînmatriculate, polițiștii continuând cercetările pentru identificarea cauzelor și sancționarea celor vinovați.
Pentru asigurarea respectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală Hațeg au desfășurat, pe parcursul zilei de ieri, mai multe activități pentru prevenirea și combaterea faptelor la regimul circulației rutiere.
În urma verificărilor, au fost verificate 17 autoturisme, au fost legitimate 17 persoane și s-au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.430 de lei.
Au pus în pericol circulația rutieră:
Poliția Municipiului Petroşani a fost sesizată, în data de 31 martie a.c., în jurul orei 09:00, printr-un apel la 112, despre faptul că pe D.N. 66 – Defileul Jiului, a avut loc un eveniment rutier.
Echipă operativă deplasată la fața locului a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din municipiului Petroşani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un șofer domiciliat în județul Dolj.
În urma evenimentului rutier, două femei, ambele din județul Dolj, pasagere în ultimul autoturism, au suferit vătămări corporale, fiind transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijirii de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
A condus sub influența băuturilor alcoolice
Polițiștii din orașul Petrila au depistat în flagrant delict, în data de 31 martie a.c., în jurul orei 11:30, un conducător auto, care s-ar fi aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul rutier aflat în serviciul de supraveghere al traficului a identificat șoferul de 53 de ani pe o stradă din localitate.
Conducătorul auto, domiciliat în orașul Petrila, a fost testat alcooltest, aparatul indicând o valoare de 0,46 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
A circulat cu un autoturism neînmatriculat
Polițiștii din cadrul Secției Rurale Hațeg au oprit în trafic, în data de 31 martie a.c., în jurul orei 12:00, un autoturism condus de o femeie de 45 ani, domiciliată în municipiul Vulcan.
În urma verificării în bazele de date ale Poliției, s-a constatat că autoturismul, care avea numere de circulație provizorie, figurează ca fiind neînmatriculat în circulație.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz, fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
- Actualitatecu o zi in urma
Interviu cu dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, supraspecializat în gineco-oncologie și cu subspecializare în estetică ginecologică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Podul de acces în Castelul Corvinilor, refăcut. Spectaculosul monument medieval poate fi vizitat din nou
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragic: O femeie a murit intoxicată cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
- Actualitatecu 3 zile in urma
“ONE MORE STEP”: Mihai Roșu, tânărul care pornește într-o provocare extremă – 763 de kilometri pe jos, în 14 zile. Va trece și prin Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Succes la scor pentru Corvinul
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șofer prins băut la volan, după o urmărire în trafic
- Actualitatecu 23 de ore in urma
“Rabla pentru sobe”: Primăriile din 55 de comune hunedorene, eligibile pentru acest program
- Actualitatecu o zi in urma
Petrila, mai curată: Campania de primăvară continuă cu implicarea cetățenilor